Discriminaţi-mă, vă rog!

Sunt o făptură delicată şi nevolnică. Atât de nevolnică sunt încât nu pot căra cu două mâini mai mult de 25 de kile fără să-mi dizloc un rinichi, aşa că atunci când mi se pun piticii pe creier că trebuie să regândesc designul interior al propriului apartament, adică să mut scrinul din lemn masiv în locul mesei de cafea cu blat de marmură şi viceversa, rog un bărbat să mă discrimineze.

Recunosc, natura m-a făcut nu doar nevolnică, ci şi labilă psihic. Plâng la filme de dragoste proaste, visez să văd Parisul când se scutură cireşii. Dacă aş fi o femeie puternică şi independentă, plină de succes, mi-aş putea cumpăra singură inimioare de ciocolată şi buchete de flori şi mi-as spune de trei ori pe zi că am fund mişto, dar nu sunt. Trataţi-mă deci ca pe o fiinţă inferioară şi instabilă emoţional şi discriminaţi-mă fără ruşine, aşa, ca la 1800. Promit să nu dau pe nimeni în judecată pentru hărţuire sexuală dacă-mi spune că zambesc frumos.

Sunt inferioară ca specie, aşa că e posibil să nu mă descurc să deschid o portieră. Recunosc, uneori chiar rămân ca proasta în faţa unei uşi inchise şi mă uit la ea, neştiind ce să fac. Vă rog frumos, dacă mă vedeţi în vreuna din aceste situaţii, discriminaţi-mă! Daţi-vă jos din maşină şi deschideţi-mi portiera şi deschideţi-mi uşa să intru. A, să nu uit! Sunt atât de inferioară încât mă rătăcesc în propria mea casă, aşa că lăsaţi-mă să intru sau să ies prima.

Sunt femeie şi nici cinci ani de politehnică bătuţi pe muche nu au reuşit să-mă înveţe să schimb singură un bec sau sa rezolv o siguranta. Mă tot bate un prieten la cap să-mi iau maşină. Aştept să scoată modelul cu bărbat inclus şi-mi iau. Dar nu cu orice bărbat, ci cu unul din acela mitocan şi nesimţit, genul de porc misogin care-ţi deschide portiera, care-ţi face pana, care ţi-o parchează până înveţi tu să o faci şi care când te vede cărând mai mult de 300 de grame, se repede să te ajute. Până una, alta, de câte ori mi se dezumflă roţile la bicicletă, mă rog de orice porc misogin ieşit în cale să mă discrimineze.
745419

Concertul Rihannei, nepermis de bun

Deși concertul Rihannei a fost catalogat de specialiști ca fiind sub orice critică iar organizatorii s-au confruntat cu zeci de plângeri și cereri de returnare a banilor dați pe bilete, mii de oameni s-au bucurat, au cântat și au trăit fiecare moment. Pentru ca pe viitor să nu mai vedem la concerte situații jenante cu un public fericit scandând numele artistului, dansând sau cântând odată cu el, guvernul a adoptat de urgență un set de măsuri.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, accesul la concertele artiștilor străini va fi limitat celor care nu au cel puțin un masterat în muzică clasică. În memoria marelui muzicolog, urmașii lui Iosif Sava fac excepție de la această regulă.

Echipa artistului ce urmează să performeze va fi obligată să agreeze cu fiecare cumpărător de bilet în parte durata show-ului, ținuta artistului, coregrafia și playlist-ul.

La toate porțile de acces vor fi instalate cabinete mobile în care echipe de specialiști vor testa urechea muzicală a fiecărui spectator. Cei fără ureche muzicală nu vor avea acces ca nu cumva să scape nesemnalată vreo suspiciune de notă falsă.

Cu câteva săptămâni înainte de show, posesorii de bilete vor fi obligați să parcurgă un scurt curs de management muzical și să-și însușească noțiuni elementare legate de organizarea unui show.

În timpul show-ului, cei din echipa de ordine vor verifica dacă spectatorii care dansează au studii de coregrafie care să le permită să facă asta.

Pentru orice postare pozitivă legată de show va trebui făcută o cerere la Zuckenberg însoțită de un dosar complet care să explice de ce ți-a placut show-ul, dar și copii legalizate ale diplomelor magna cum laude în regie, scenografie, muzicologie, teatrologie și coregrafie care să ateste că ai calificarea necesară să te bucuri de un astfel de show.

Zona VIP va fi rezervată exclusiv specialiștilor în Facebook și licențiaților în părerologie pentru ca, în cazul unui show fără cusur, să existe măcar o postare corectă legată de un fir de păr care ieșea nepermis din nas sau un nasture descheiat accidental la prohabul unui dansator.

13886846_10207156376211828_1852047520217379597_n

10 alte situații când ai putea aplauda

Știți obiceiul ăla enervant de a aplauda la aterizarea avionului? Ei bine, eu cred că ar trebui să ne manifestăm bucuria ca am scăpat cu viață și în alte situații, nu doar când zburăm cu avionul. De fapt, nici nu cred că au rost aplauzele la aterizare, statistic vorbind, sunt mai multe șanse s-o mierlești de amigdalită într-un spital de stat decât într-un avion al unei companii private, oricât de sărăcăcioasă ar fi ea. De aia cred că e nedrept să aplauzi doar piloții la aterizare și de aia las mai jos câteva situații în care cred că ar fi cel puțin drăguț să aplauzi:

-când te externezi dintr-un spital de stat și ești viu, respiri și te miști singur

-de fiecare dată când te urci la volan și încaleci drumurile pline de gropi, de animale, căruțe și tâmpiți și, culmea, ajungi la destinație viu și într-o bucată

-când reușești să-ți faci pașaport sau să-ți plătești impozitele anuale fără să-ți pocnească o venă sau direct inima

-când închizi televizorul după o ediție de știri sau după tringhiul fatal: Măruță-Gherghe-Capatos

– când ajungi acasă fără toxiinfecție alimentară după un weekend petrecut pe litoralul românesc

– după ce ai coborât dintr-un autobuz RATB și nu ți-a crăpat ficatul în două de la putoarea de nespălat

– când ieși din supermarket cu trei ciungi și două mere și ai lăsat la casă un sfert de salariu

– când supraviețuiești unei ședințe cu părinții în care afli că, practic, trebuie reconstruită întreaga școală pe banii părinților

– oricărei zile de muncă de 12 ore pentru că, nu-i așa, România e țara negrișorilor cu piele albă și minte brici

– dacă ai reușit să ajungi la pensie și să încasezi, de bine, de rău, sărăcia aia de sumă pentru care ți-ai rupt oasele o viață întreagă

80rs1u

Câteva semne vizibile ale bătrâneții

V-ați întrebat vreodată ce definește cu adevărat bătrânețea? Să fie ridurile oare? Și care riduri, mai precis? Și dacă mie-mi place să râd mult și fac riduri la colțul ochilor, se cheamă că sunt bătrână sau veselă? Când fac riduri pe frunte se cheamă că sunt bătrână sau doar mă mir de tot ce văd, ca un copil? Oare părul alb te face bătrân? Cifrele din buletin?

Sau felul în care te încrunți când îi privești pe cei de douăzeci de ani? Lentoarea cu care-ți scoți portofelul la casă, în supermarket, și cu care-ți numeri banii de parcă n-ai fi știut că-ți vine rândul și trebuie să plătești? Felul în care își ridici superior bărbia când spui pe vremea mea? Ochii dați peste cap când vezi o pereche de blugi rupți, un man bump și un cercel în ureche? Crucile pe care le bati cu limba-n cerul gurii cand vezi vreun piercing sau vreun tatuaj? Sau simplul fapt că doar gândești pe vremea mea ? Sacoșa goală cu care pleci de acasă chiar și atunci când te duci să vezi un film? Disperarea cu care te repezi în autobuz la scaunele goale? Siguranța cu care sharuiești pe Facebook invățămintele oanapelliste și danpuriciste și leacurile cancerului? Bucuria cu care dai check in la concertele lui Andre Rieu? Ardoarea cu care categorisești orice joc virtual drept tâmpenie și pierdere de timp? Nostalgia timpurilor lui Ceaușescu, când tu, ospătar sau strungar, aveai de un concediu de trei săptămâni la mare prin sindicate iar un profesor fârâ carnet de membru de partid murea de foame la modul propriu?

Cred că frica de moarte te face bătrân. Și până la moarte, frica de menopauză și spaima cu care-ți numeri erecțiile finalizate. Pumnul de vitamine și coezime care speri tu să-ți asigure tinerețea veșnică. Neacceptarea firescului. Botoxul, siliconul și bisturiul. Mâinile pline nu de pistrui de bătrânețe, ci de inele care să arate că ai. Că ești mai bună decât puștoaicele în vanși cu brățări de la festivaluri. Că ai mai mulți bani ca ele.

Și te mai face ceva bătrân: grija de alții care te f**e hardcore, spaima de oare ce zic vecinii și setea cu care șuieri prin dinți, dacă mai ai, lasă că ajungi și tu la vârsta mea și o să vezi atunci.

images

Ce ar trebui sa mai interzica Firea

Dupa ce a promis ca inchide si a si inchis evenimentul Via Sport de pe Kiseleff, ar fi bine ca zeloasa primarita a capitalei sa nu se opreasca aici. Iata ce ar fi bine sa mai interzica:

Iarba. Nu, nu iarba aia, iarba asta pe care călcăm când deraiem nepermis de la aleile cimentate regulamentar. La ce bun atâta iarbă dacă nu o pasc vitele? La ce bun atât efort? Să pui semințe? Să uzi iarba? Să o tunzi? Nu face decât să adune gângănii și să consume banii primăriei, bani cu care s-ar mai putea ridica niște biserici. Clar, iarba trebuie desființată și în locul ei sa fie turnat asfalt. Cu borduri din alea scumpe si luxoase, evident, ca doar nu-i mai proasta ca Videanu.

Locurile de joacă pentru copii. Pentru binele lor, nu pentru altceva. În casă, în fața televizorului sau în fața calculatorului, copiii sunt mult mai în siguranță. Nu pot alerga, nu se pot cățăra, deci nu pot cădea, nu se pot răni.

Școlile ar trebui desființate, de asemenea. Oricum sunt inutile, iar doamna Firea îți poate spune asta din experiența ei de mamă a unui copil ce a picat bacul cu nota 1, 2 la limba română.

Tatuajele ar trebui și ele înterzise. Pe vremuri, doar pușcăriașii își făceau tatuaje, iar tatuatii astia arată ca niște golani care nu au mai intrat într-o biserică de la propriul botez.

Bărbile și pletele ar trebui scoase în afara legii. Sunt neigienice si inestetice. Doar popii au voie cu barba si plete.

Orice alte concerte în aer liber în afara celor cu muzică bisericească și a celor susținute de marele artist în viață Andre Rieu. Ce atâta Robbie Williams, ce atâta Maroon Five? E muzică satanistă care face rău tineretului.

Fustele si decolteurile ar trebui interzise neaparat. Iar femeile sa umble in public neepilate, cu fuste pana-n pamant, neparfumate si cu capul acoperit.

Sexul. Cei care nu vor sa zamisleasca prunci, nu au voie sa faca sex. Iar daca vor si nu le iese schema, sa mai lase dracului sexul si sa mai intre si ele intr-o biserica. Iar dupa sex oral, gargara cu agheazma e obligatorie.

dcx

Dragă Joao, instructasao de surfacao

“Dragă Joao, îmi pare rău că te-am dezamăgit atât de tare. Am ținut sincer la tine, am încercat totul pentru tine dar când soarta e potrivnică, csf, n-ai csf. M-am luptat cu placa aia mai mare decât mine, mi-am pus lesa de picior și am scos-o la plimbare în apă. I-am pus și un nume, i-am spus Azurica. Era albastră ca ochii tăi.

Pentru ochii tăi bleu am încercat să mă ridic pe placă, dar trebuie să mă înțelegi, dragul meu. Cel mai wild lucru pe care l-am făcut până acum a fost să plec până în piață fără mobilul la mine. E, ăla e nivelul meu maxim de adrenalină.

N-am crezut niciodată că o să ajung să mă ascund de un bărbat așa frumos ca tine. Să mă fac una cu placa și să înot departe de tine. Ai dracului curenți, nu știu cum făceau, dar numai spre tine mă duceau. Trebuie să înțelegi, Joao, relația noastră a pornit cu stângul de la bun început. Cu stângul pe care l-am pus câș pe placă de am căzut în apă.

Degeaba îți spuneam dă-l dracului de val, că vine altul! , tu nu și nu, că să-l prind și sa mă urc. Pe val, ca să nu înțelegeți altceva, Doamne fere. Degeaba îți spuneam că e oceanul plin de fete tinere și frumoase care abia așteaptă să urce valul împinse de tine, dar tu, nu și nu. Se terminase lumea ta de surfer la mine. Înțeleg, am fost cea mai mare provocare a ta. Probabil că dacă aș fi reușit, ai fi primit centura neagră. Sau ai fi fost decorat cu Steaua Portugaliei. Sau ai fi obținut postul de președinte al țării. Probabil chiar Ronaldo te-ar fi felicitat pentru performanța ta. Chiar îmi pare rău că te-am dezamăgit. Nu-mi place să dezamăgesc un bărbat așa frumos ca tine, dar sunt pisică. Mi-e frică de apă. Sper că nu-mi vei purta pică. Nu știu de tine, dar eu îți voi păstra o amintire frumoasă.”

Joao e încă acolo, vă așteaptă în Carcavelos, Cascais. Dacă nu e genul vostru, mai sunt și alți înstructori de surf gata să vă învețe tainele acesteui sport. Și dacă nu se lipește de voi, nu-i panică. Ai ce să faci într-un city break adventure pus la cale de Vola.ro. Lisabona e la juma de oră cu trenul distanță. Cascais e și mai aproape. Iar Erica, ghidul trimis de agenție știe unde sunt cele mai bune pasteis, un dulce specific locului, unde sunt cei mai fit surferi și unde e cea mai sălbațică plajă. Pe cuvânt de surfer. Mă rog, aproape surfer.

IMG_1161

Cu ce am rămas după un city break adventure în Portugalia

Rufele atârnate la geamuri în Lisabona. Nonșalanța cu care localnicii își înșiră chiloții lângă rochii și cămăși mi-a dat senzația că în orașul ăsta toți se cunosc cu toți, știu totul unii despre alții ca într-o mare familie. IMG_1245

Mulatra de la casa de marcat dintr-un magazin de haine care mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus că sigur voi arăta super sexy în rochia pe care tocmai o achitam.

Pista supraînălțată pentru bicicliști întâlnită într-o zonă pustie din Cascais, lângă ocean.

Faptul că nu am stat deloc, dar deloc și ritmul alert în care am trăit aceste patru zile și jumătate. Fiecare nouă oră aducea o nouă experiență. IMG_1420

Ușa dulapului din bucătărie pe care Erica, zgâtia de la Vola care avea grijă de noi, scria în fiecare dimineață programul. IMG_1168

Senzația de sărbătoare continuă pe care ți-o dau stegulețele colorate și ghirlandele atârnate prin toată Lisabona.
IMG_1042

Sentimentul straniu că am pășit într-o lume magică pe o plajă de kiteri din Cascais cu dune de nisip, valuri sparte de stânci și vânt de te lua pe sus.

IMG_1130
IMG_1139

Cristina, ospătărița româncă din Cascais care e de 12 ani în Portugalia și care, printre multe altele, ne-a spus că portughezele au făcut cunoștință cu lama de ras și ceara de epilat abia când au venit peste ele și, mai ales, peste bărbații lor, româncele și rusoaicele.

Faptul că tramvaiul galben din Lisabona nu avea geamuri ci doar rame. Era, de fapt, un singur vagon mic, căptușit cu lemn și cu aspect vintage și în care pensionarii noștri ar face stop cardiac din cauza curentului și atac de panică la gândul că, practic, toate, dar toate geamurile din vagon sunt larg deschise.
13557824_10154312433344154_6036853408210957124_n

IMG_1234

Locul ăsta în care am nimerit cu totul întâmplător în Lisabona și în care am găsit toate bunătățile Portugaliei la un loc.
IMG_1252
IMG_1255IMG_1261

Grupurile de copii de la tot felul de școli de fotbal cu care ne întâlneam în fiecare zi. Erau foarte multe, practic, aveam senzația că toții copiii în țara aia joacă fotbal. Nu sunt mare specialistă, dar probabil de aia portughezii vor juca finala și noi am părăsit primii campionatul. Dacă nu crești, nu ai ce să culegi.

Trenurile ieftine și mai dese ca autobuzul 300 într-o zi de weekend IMG_1167

Camera cu o fereastră uriașă în loc de perete și care dădea direct într-o pădure. Practic, am dormit în grădina botanică.
13592175_10154312437194154_1099976642740367532_n13600099_10154312432854154_6182596448894869889_n 13614955_10154312437339154_1384849325034498824_n

Cârciumarul de la care am luat două ginjinha, un fel de vișinată de-a lor, și care a venit după noi cu scaunele chiar acolo, în strada în trepte. IMG_1269

Senzația încredibilă că ne știam bine chiar dinainte să ne întâlnim în această aventură 13599598_10205299580884036_1142906045_n

Serbarea din parc la care am nimerit întâmplător și ne-am amestecat cu localnicii, am cântat și am dansat și cuplul care a apărut de nicăieri și a început să danseze pe stradă, în Cascais.

Cam așa a fost primul city break adventure pus la cale de cei de la Vola, un mix perfect de adrenalina unei aventuri la surf cu relaxarea pe care ți-o dă un oraș ca Lisabona luat la pas.
Despre treaba cu surful, zilele următoare. A fost prea tare aventura să nu merite un articol dedicat.

10 consecințe ale numirii fostului iubit al Zăvorancei ca viceprimar

Tudi, fostul iubit al Zăvorancei, cel care-i trimitea nu doar flori, ci și filmulețe cu el masturbându-se, a fost, la propunerea ALDE, hopa sus cocoțat în funcția de viceprimar al capitalei europene București. Iată mai jos câteva consecințe ale acestei numiri:

-PNL a introdus masturbarea ca disciplină obligatorie la ședințele de partid

-vrăjitoarele la care se ducea Zăvoranca îi cer bani în plus pentru că ea a plătit pentru o singură persoană, iar de rezultate s-au bucurat două, adică ea și Tudi.

-actualul soț al Zăvorancei are visuri mari: vrea să înființeze un partid și să candideze la președinție

-mii de adolescenți vor ieși diseară în stradă să sărbătorească vestea cea mare: mastrurbarea nu doar că nu te orbește, ci te face viceprimar

-patriarhul va ține curând o conferință de presă în care va recunoaște adevărul evident pentru toată lumea: onania nu este un păcat. Dacă ar fi, Tudi s-ar zvârcoli acum orb, flămând și chinuit de draci, nu pupat în cur de consilieri la primărie.

-la primărie, s-a schimbat protocolul: în semn de salut, bărbații își strâng mâna stângă și nu dreapta

-la primăria capitalei, fiecare birou va fi dotat cu încuietoare, reviste porno și un mic prosop flaușat

-display-urile din mijloacele în transport în comun și din stațiile de metrou vor fi conectate la pornhub

– un grup de speakeri motivaționali pregătesc deja un seminar de o anvergură fără precedent numit Masturbarea, calea succesului

-Oana Zavoranu și-a dublat tariful. La apariții TV, ce credeați?

xaz

Brâncuși? Ba pe-a mă-tii!

Când eram copil, aveam drept vecini o familie foarte gălăgioasă. Toată ziulica se certau. Când venea el acasă și voia să se odihnească, zbiera de zguduia pereții că e casa lui și are dreptul să doarmă atunci când vrea el. Duminică, în schimb, când scotea consoarta aspiratorul și decreta curățenia săptămânală, el își punea mintenaș palma-n cur la fotbal cu băieții, ridicând simplu din umeri că, nah, e casa ta, ce vrei de la mine?

Socrii, un cuplu mucalit ce venea de Sărbători, de două ori pe an, tocmai de lângă Sângeorz, încărcați cu de toate, erau pentru el mami și tati când scoteau din papornițe palme de slană afumată și bidoane cu pălincă de-ți paraliza centrul vorbirii ca la ăia mușcați de vipere. Când au venit la analize în București, în schimb, erau mă-ta și cu tac-tu, nu mai pleacă, frate, acasă?!

Ăștia doi aveau o fată. Când a intrat fata la liceu cu medie mare, era fata lui tata. Că normal, cu cine să semene copilul așa destept dacă nu cu tac-su. Când a venit acasă cu un hipster nespălat, cu sosețe în trei culori, anunțându-i senină că se mărită la 18 ani că e majoră, era fata vagaboandei de maică-sa.

E, așa și cu Brâncuși și cu țara asta. Când au furat ei tot ce s-a putut fura și eu am plătit taxe, biruri și impozite, era țara lor. Când e să-mi ceară bani pentru Brâncuși, e țara mea. Sictir. Ia luați-vă și țara și brâncușiul și îndesați-vi-le undeva!

13524338_10154286473499154_7730426176056929992_n

4 motive pentru care nu-ți pare rău de Brexit și unul pentru care regreți ce s-a întâmplat

Femeile lor. Grase, urâte, mustăcioase și bețive.

Mandatory Credit: Photo by Jonathan Hordle / Rex Features (777370w)  Model released - drunken women dancing in the street  Binge Drinking, Britain - Jun 2008

Mandatory Credit: Photo by Jonathan Hordle / Rex Features (777370w)
Model released – drunken women dancing in the street
Binge Drinking, Britain – Jun 2008

Micul lor dejun. Cine ar vrea să bage fasole, cârnați și ouă prăjite de 2000 de kcal la prima oră a zilei?
English-breakfast-FREAKYFRIES-WIKICOMMONS

Celebra lor plăcintă de veveriță. Adică, serios, o planetă întreagă face caz de câinii mâncați în Asia, dar de Chip și Dale nu pasă nimănui? Ați mânca voi păpușenia asta?
f3fc4aa3c00b6fe2f93977731757c0ba

Suporterii britanici.
35247FA900000578-3635374-image-a-74_1465606053425

Și dacă ar fi să ne pară rău, ăsta ar fi primul motiv: accentul pur british. Nu e nimic mai sexy pe lumea asta ca un bărbat cu un accent British. De asta ne pare rău.
imagessc