De ce căsătoriile gay nu sunt ok

Ca în orice treabă serioasă, iar căsătoria e ditamai treaba, lucrurile trebuie să fie puse la punct de la bun început și totul trebuie să fie cât se poate de clar. Ori aici nu e nimic clar. Cine e bărbatul și cine e femeia într-o căsătorie dintre doi bărbați sau două femei?

Cine pleaca seara la cârciumă să bea ultimul salariu și cine rămâne acasă să facă lecții cu cei mici?
Cine se simte jignit că nu au adoptat un băiat, ci o fată și cine se trezește noaptea din două în două ore s-o hrănească?
Cine face cafeaua și sandvisurile dimineața?
Cine vine nervos acasă după cinșpe beri și cine se alege cu buza spartă, capul spart și trei coaste rupte dacă nu e ciorba suficient de caldă?
Cine, în buna tradiție românească, pune copiii la muncă și cine le oblojește bătăturile din palmă, seara?
Cine are salariu mai mare dacă amandoi lucrează în același loc, pe posturi identice?
Dacă se apucă să adopte un nou născut, cine se trezește noaptea când are colici și cine-și pune perna pe urechi în altă cameră că are serviciu a doua zi?
Cine face piața, lecții cu copiii, mâncare și curățenie în casă și cine își aruncă hoitul pe canapea, cu o bere în bot?
Cine se uită la telenovele și cine la meciuri?
În cazul în care divorțează, cine e cu*va care n-a știut să-și țină acasă bărbatul și cine e un creștin care doar a vrut să-și refacă viața?
index

De ce filmele românești sunt mai apreciate în străinătate

E simplu. În primul rând, străinătatea nu a mai văzut de foarte mult timp ce vede în filmele românești. Nici în filmele de box office ale lui Rocco Siffredi nu auzeai pomenite organele genitale cu frecvența cu care îți flutură în urechi într-o comedie romantică românească. Oh, wait, că nu mai există comedie românească de când au răposat Toma Caragiu și Dem Rădulescu. Adică din secolul trecut. Și toți străinii ăia plictisiți de happy endinguri se bucură ca niște copii încuiați în magazinul de dulciuri când le pui un film cu morți. Nu, nu cu zombie, că alea sunt funny, ci cu parastase și babe cernite. Cu fete violate și vândute, cu copii abandonați, avortați și nemâncați. Cu cupluri care se despart mâncând ciorbă lângă o faianță ciobită cum nu au mai văzut ăia nici la muzeul comunismului. Cu blocuri gri care par cool cum parea cool curentul realist din cinematografia italiană. Doar pe noi nu ne impresiona că mahala și sărăcie aveam și noi, nu era nimic nou. De ce m-ar entuziasma un film românesc? Am trăit propriul meu 3 luni, 4 săptămâni etc, trăiesc de peste 20 de ani Poziția copilului și dacă vreau să văd Marți după Crăciun, mă uit în jur că e plin de ecranizări.

Așa cum noi, flămânzi și înghețați în propriile case pe vremea împușcatului ne uitam cu ochii beliți la filme cu blugi, mașini, mâncare și contraceptive, așa se uită ăștia la noi când văd filme cu avorturi și exorcizări mortale. Suntem cool si interesanți ca un chinez cu puța mică ajuns din greșeală în curul gol într-o stână din Ardeal. Toți ciobanii ăia se miră de ce mică o are chinezul și râd ca proștii. Și se bucură că ei o au muuult mai mare. Băăă, al dracu, ce mică o are, hai să-i dăm un premiu că ne-am râs!

Așa și ăștia. Stau în sălile lor de cinema luxoase cu burțile pline de brânzeturi scumpe și șampanie și li se pare artistică ciorba slinoasă plescăită cu linguri de aluminiu. Li se pare operă de artă faianța plină de muci de care sunt lipite eroinele când sunt violate pentru că ei sunt acuzați de hărțuire sexuală doar când aduc o floare unei femei. Li se pare capodoperă sărăcia gri în care trăim pentru că ei, în capitala aia a lor europeană, nu mai pot vedea calcanul din cauza copacilor. Și, până la urmă, au dreptate. Așa cum înainte făceam bancuri și râdeam de viața noastră, acum suntem ca un clovn care își îndeasă pe gât rahații, se șterge la gură și zice Ta-naaaa!, în aplauzele publicului.
cand-gasim-un-portofel-pe-strada

Calul de dar nu se caută la dinți

Calul de dar nu se caută la dinți, spune o vorbă din popor, iar eu sunt mai mult decât convinsă că e o vorbă spusă cu umerii ridicați de vreun domn care a primit de ziua lui o cataramă de curea de ceas. Și, până la urmă, gestul contează.

Asta cred că e o vorbă născocită de o femeie care, plecată să-i cumpere iubitului un cadou de ziua lui și s-a întâlnit în mall cu toate reducerile din lume. Și femeia, nah, fire slabă, n-a rezistat și după ce și-a ostoit sufletul cu trei perechi de pantofi la un pret absolut special, o rochie atât de ieftină că era o barbarie s-o lase acolo, pe umeraș, tristă și orfelină și cu un ruj al carui nuanță o căutase toată viața ei, a avut revelația ocaziei care o mânase pe ea in mall: ziua de naștere a iubitului ei.

Și cum portofelul se anemiase mai ceva ca o top modeală înainte de catwalk, dar nu se putea întoarce cu mâna-n cur, s-a mai învârtit un sfert de oră prin magazine până a găsit cadoul perfect pentru ziua de naștere a celui mai important om din viața ei: un tirbușon de vin. Pe care l-a cumpărat, l-a împachetat frumos cu fundă și l-a asortat cu un mesaj cum că viața ei e un tirbușon de când l-a cunoscut pe el. Sau așa ceva.

O altă prietenă de-a mea plecată prin țări arabe pentru un shopping porcesc a decolat din București cu un geamantan semigol și la plecare a sărit juma de oră pe el ca să-l poată închide de plin ce era. În aeroport, însă, și-a dat brusc seama că nu i-a cumpărat nimic iubitului ei, așa ca, din mers, i-a achiziționat una bucată magnet de frigider cu un superb apus de soare cu care puteai deschide și sticlele de bere. Uite, vezi? m-am gândit la tine, să nu mai zici că la tine nu mă gândesc!

Cumva, era normal ca bărbații să încerce să se răzbune, așa că au creat Metaxa ANGELS TREASURE. Și ca să vedem că s-au gândit și la noi, renumitul parfumier Pierre Aulas a creat un parfum inspirat de această licoare a îngerilor. E ok, ne place, au scăpat de data asta.
METAXA ANGELS' Treasure with Pierre Aulas and Costas Raptis

Ce ne enervează la sală

Top modelele de 20 ani slabe și cu curul tare ca piatra care vin la sală să facă ce? Să slăbească? Serios? Păi dacă ar mai slăbi măcar o sută de grame ar trebui să se ancoreze când vine metroul în stație. Oh, wait, astea nu cred că umblă cu metroul. Eu cred că vin să ne facă în ciudă. Să ne fluture țâțele suflecate de natură sau de chirurg, după posibilități și să transpire sexy în timp ce noi, nefericitele de peste 35, asudăm ca niște covrigărese în fața cuptorului în luna iulie.

Urmează apoi coregrafiile complicate. Ok, știm că ești bun, altfel nu ai fi antrenor, dar, ghici, ce, nu toată lumea vrea să câștige campionatul mondial de lambada. Eu, una, nici măcar nu vreau să particip. Am făcut și eu integrale și ecuații de gradul n în facultate, dar pirueta aia de după opt jumping jack, radical din 16 fandări și nu mai știu câte flotări îmi scapă de fiecare dată. Rămân ca proasta în mijlocul exercițiului ca atunci când mă scotea profu de analiză matematică la tablă și eu eram complet nepregătită.

Alea care se vântură prin vestiar goale pușcă. Care se apleacă după papuci în curul gol, se îmbracă și își pun și gluga de la hanorac în cap, dar chiloții sunt ultimii pe care și-i trag pe ele. Știm, surioară, avem și noi tot ce ai tu. Fix la fel. Nici mai înclinate, nici mai ondulate. Înțelegem perfect că ai o minte deschisă și nu numai, dar am vrea să putem sta și noi cu ochii deschiși când ne îmbrăcăm.

Ecologistele bio care nu se dau cu deodorant pentru câ vor să salveze planeta ucigându-ne pe noi în chinuri. Sau care au citit în formula AS că e mai sănătos pentru ele să nu folosească deodorant la sală atâta timp cât ceea ce fac ele nu poate fi, încă, încadrat la tentativă de crimă.

Bărbații care vin la orele de aerobic. Adică, serios, ne abateți atenția. Nu că ați fi cine știe ce, dar orice femeie în prezența unui mascul e mai ocupată să-și sugă gușa și burta decât să lucreze cum trebuie. Plus că transpirați diferit. Iar ficatul nostru e deja încercat de doamnele pomenite mai sus.

d76df704cbf32619710fbb8857e6fc60

Despre dreptul la fericire şi alte drepturi

Ai dreptul să laşi muntele de vase nespălate în chiuvetă. Le vei găsi şi mâine, şi poimâine în acelaşi loc, vasele murdare nu pleacă nicăieri. Şi pentru că sunt atât de murdare, nici nu vor face sex în chiuvetă, deci nu se vor înmulţi peste noapte.

Ai dreptul să găteşti un singur fel de mâncare, ăla care îţi place ţie, chiar dacă fiecare din casă vrea cu totul altceva. În definitiv, ai învăţat de mică să-ţi împarţi jucăriile aşa că vei lăsa liberă bucătăria şi te vei retrage la filmul preferat cât timp cei din casă îşi vor găti, pe rând, ce vor să mănânce.

În ciuda a tot ce auzi pe stradă când îţi scoţi câinele la plimbare, ai dreptul să creşti câini şi pisici chiar dacă nu ai crescut un copil.

Ai dreptul să surzeşti brusc şi selectiv atunci când eşti întrebată când te aşezi şi tu la casa ta sau când ai de gând să faci copil că uite, timpul trece, tic-tac.

Ai dreptul să fii în mare grabă, chiar pe punctul de a pierde avionul dacă te întâlneşti cu fosta ta colegă care arde de nerăbdare să împărtăşească întregului univers faptul că puiul ei a făcut la oală.

Ai dreptul să iei masa de una singură în restaurantul preferat, chiar dacă este 14 februarie. Şi da, ai dreptul să nu laşi bacşiş dacă ospătarul te întreabă de trei ori dacă mai aştepţi pe cineva.

Ai dreptul să dai unfollow sau unfriend sau du-te-n mă-ta tuturor celor care îşi trec copiii la realizări personale şi-şi flutură verighetele când postează ciorba gătită cu dragoste pentru soţ.

Ai dreptul să nu acorzi a doua şansă nimănui care te-a agresat în vreun fel şi ai dreptul să fii fericită după propriul sistem de valori şi nu după grila altora. Nu eşti singură şi nu vei fi prima care face asta. Cinci femei curajoase şi-au câştigat deja dreptul la fericire. Poveştile lor sunt impresionante şi le puteţi susţine în fiecare zi urmărind Dreptul la Fericire, un format unic de reality show al postului Happy Channel.

index

Neașteptatul secret al fericirii

Cu toții pe lumea asta căutăm un singur lucru: rețeta fericirii. Sunt biblioteci întregi de cărți scrise care pretind nerușinat că l-au găsit, dar mint în fiecare pagină. Unii îl caută în miile de truisme scrise pe fundalul unui apus de soare, alții dau bani mulți și pierd timpul în cursuri care promit că îl dezvăluie, cursuri ținute de speakeri mai nefericiți chiar decât participanții. Secretul ăla care să ne ridice deasupra tuturor și să ne pună pe față un rânjet tâmpit de om fericit este, însă, unul singur și mult mai simplu decât tot ce s-a fluturat până acum. Și da, îl știu și vi-l dezvălui chiar acum: tobe, suspans, param siiiii….secretul fericirii e să nu aștepți nimic de la nimeni, niciodată.

Problema cu secretul e că la fel ca acul cântarului când te urci pe el. Cu toatele îl vedem cât se poate de clar și de bine, dar doar puține vor să-l creadă.

Prietena mea, Miruna, l-a văzut când avea doar douăzeci de anișori. Aștepta pe peronul Gării De Nord un profesor de la facultate care-i promisese că o trimite pe nevastă-sa cu copiii la țară la ai ei de 1 mai și el vine cu ea la mare. Ea l-a așteptat plină de speranță și înțelegere preț de vreo trei trenuri și, când a realizat că nu mai vine, s-a urcat în al patrulea tren și s-a dus singură la mare. Unde nu s-a distrat de una singură, ci cu actualul ei iubit pe care l-a cunoscut acolo, pe plaja încă înghețată.

Georgiana a aflat secretul fericirii după mulți ani în care și-a bătut genele fără folos pe sub nasul unui coleg și a asteaptat opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână să primească un semn de iubire. Ciuciu semn, ciuciu iubire, așa că, după programul de birou, ea avea program de plâns acasă cu capul în cutia de înghețată că n-o iubește și nu are ochi pentru ea, în timp ce el își vedea bine-mersi de viața lui, fără să bănuiască drama de lângă biroul lui.

Mirela a așteptat un inel de logodnă atât de mult încât știa deja pe dinafară toate noile modele apărute la bijuteriile din oraș, cu prețuri cu tot, așa că atunci când s-a întâmplat minunea, tot ce a putut să facă a fost să-l întrebe cum de a dat 3418 lei pe el, speriind bietul om atât de tare încât și-a băgat la loc inelul în buzunar și dus a fost.

Corina avea un iubit mai mucalit, mai miștocar de fel dar care o iubea din tot sufletul, doar că nu era genul care să exagereze cu florile pe pernă dimineața și alte romantisme văzute în telenovele. În sensul că deloc. Și asta suferea că ea nu primește și ea o floare, o atenție, o măslină, o bomboană, deși săracul om era topit după ea, dar așa, în felul lui. Și azi așa, și mâine așa, frustrarea creștea cu fiecare zi în care ăla venea din piață cu lobodă și pătrunjel în loc de gladiole și pansele până când, într-o bună zi, când mâncau amândoi din ciorba de lobodă, ea i-a comunicat că nu mai vrea să-l vadă niciodată în viață ei. Și așa a și fost, deși tot ea a încercat mult timp după să se împace cu el, realizând, prea târziu, că nu el era problema, ci ea.

Și a înțeles că, fie că aștepți ca vecinul de birou să te invite undeva, să-ți aducă o floare, să divorțeze, să vină vara, să-ți răspundă la mesaje, să se inventeze dieta cu ciocolată, să se mute Di Caprio pe strada ta sau să te ceară iubitul în căsătorie, atâta timp cât așteptările nu-ți sunt împlinite, ai să te scalzi într-o nefericire întreținută chiar de tine. Și că în loc să-l aștepți toată noaptea cu ochii pe geam, rozându-ți unghiile nervos, mai bine te trezești pur și simplu într-o dimineață cu el la ușă ta, bălmăjindu-ți încurcat ceva de o surpriză. Ceea ce va doresc și vouă.
MjAxMy1mMWVhMzQxNmIxNGQ4YTgz

(articol publicat in numarul din mai 2015 al revistei The One)

Fericire de toţi banii

Nimic nu e gratis pe lumea asta, spune o vorbă înțeleptă din popor. Nu se știe clar dacă a fost spusă de un țăran care, tânjind după o zi de muncă la o stacană de vin rece și-a dat toată agoniseala de peste zi ca plată sau de o tânără slujnicuță care, poftind la botine de piele de căprioară și rochii înfoiate de tafta, s-a văzut nevoită să accepte avansurile boierului bătrân ca plată.

În tot cazul, și unul, și altul, erau clar mai isteți decât prietenul meu, Andi, care, căsătorindu-se cu o stewardesă frumușică după care întorceau capetele pe stradă toate persoanele de sex masculin cu vârste sub 95 de ani, a înțeles în scurt timp că bucuria de a se trezi în fiecare dimineață sau, mă rog, aproape în fiecare dimineață că ea lucra pe curse internaționale, nu era gratis, ci trebuia să plătească pentru ea cu nopți de nesomn și crize de gelozie stinse cu mult vin.

O altă prietenă de-a mea, Mia, înțelegea abia acum, la 40 de ani, că pentru cei doi copii frumoși, deștepți și deja mari nota de plata cuprindea o carieră de succes în marketing sacrificată de dragul lor, sute de nopți petrecute între scutece și biberoane și nu în cluburi și alte zeci de weekenduri rămase acasă când toți plecau la mare, la munte sau la concerte, in capitalele Europei.

În același timp, Elena, prietena ei care avea tot ce nu avea ea si viceversa, adică era un jurnalist de succes și conducea o revistă de business, lua interviuri la Londra și le scria la Paris, între două avioane, știa cluburile ca pe propriul dressing burdusit cu haine și pantofi de firmă, dar era singură cuc, întelesese că prețul plătit de ea era o viață de familie.

In timp ce Mia plătise pentru faptul ca-si putuse creste copiii cu o cariera si cu independența ei financiară, Maria avea și carieră, și copii, dar trebuia să plătească acest privilegiu acceptând să locuiască împreună cu socrii, două acrituri care îi urmăreau și criticau fiecare mișcare, băgându-se în viața ei și a copiilor ei cu bocancii pentru că, după ei, favorul pe care il faceau crescând copiii fiului lor le dădea acest drept.

O altă prietenă, vrăjită de mirajul siguranței financiare și de felul ocrotitor în care un bărbat de vîrsta tatălui ei se purta cu ea, înțelesese abia după câțiva ani de relație că toate vacanțele exotice, casa frumoasă de lângă parc și casa de vacanță fuseseră plătite și supraplatite cu cei mai frumoși ani ai ei.

Sunt multe lucruri si sentimente pe care firea umană și le dorește și e gata să plătească pentru ele fără să clipească. Prăjitura de ciocolată care ți-a înseninat cerul gurii costă nu doar câți lei scrie pe eticheta din vitrină, ci și multe ore la sală și crize bune de nervi în fața oglinzii, cu o fustă în care nu mai intri în mână. Înțelepciunea se plătește în ani, tinerețea, în decizii greșite, iar pe nota de plată a orgoliului se află, de cele mai multe ori, singurătatea.

Nimic nu e gratis pe lumea asta si, mai curand sau mai târziu, aflam asta cu toții. Putem încerca să plătim mai puțin, dar nimeni nu ne poate garanta că prețul nu va crește brusc. Oricum ai alege, frica de inflație te va împiedica să te bucuri atunci când primești ce ți-ai dorit atât de mult așa că, singura soluție, e să ai grijă să merite din plin, oricât de mult ai avea de plătit. Așa că, data viitoare când mergeți în piață, cereți fericire de toți banii, că de plătit, plătiţi oricum.

money_happiness

(articol publicat in numarul din august 2015 al revistei The One)

Femeia care a crezut că mascaţii DIICOT sunt stripperi a mai greşit şi altă dată

O femeie din satul Cărpiniş, județul Brașov, a crezut că mascaţii de la DIICOT veniţi cu mandat de percheziţie sunt stripperi. Dincolo de nota umoristică a acestei ştiri care ne-a făcut pe toţi să râdem cu poftă, există, însă, o poveste pe cât de tristă, pe atât de adevărată. În tinereţe, o aşa zisă prietenă, i-a promis că, de ziua ei, îi trimite la uşă o trupă de stripperi adevăraţi, dar nu s-a ţinut de cuvânt, neştiind ca asta o va marca pe viaţă pe biata femeie.

De atunci, de câte ori sună cineva la poartă, femeia crede că e o trupă de stripperi. Când a venit popa cu botezul, femeia a sărit să-i îndese bani în pantaloni dascălului şi a strigat la popă că lui nu-i dă niciun ban dacă nu-şi dă sutana jos.

Poştaşul satului povesteşte că, de fiecare dată când trebuie să-i dea pensia, este obligat să danseze în faţa ei şi să-i bage banii în sutien bancnotă cu bancnotă. Noroc că a fost cadru didactic şi nu are pensia foarte mare.

De Anul Nou, de exemplu, a fost ferm convinsă că urătorii veniţi cu Pluguşorul şi cu capra sunt staruri porno venite să filmeze o scenă de BDSM cu bice şi măşti şi le-a cerut autografe pe sâni.

matt-mcgorry-sexy-stripper-college-humor-04

Bărbaţii pe înţelesul tuturor-partea a doua

Continui clasificarea domnilor întru mai buna noastră înţelegere, clasificare începută aici aici

-bărbaţii Bloody Marry-aşa cum sucul de roşii înduce în eroare iar tulpina de ţelină înfiptă-n pahar nu face decât să întărească impresia că bei ceva sănătos ce poate fi consumat fără priviri dezaprobatoare chiar şi la micul dejun, aşa şi acest tip de bărbaţi sunt perfecţi dacă îţi pasă atât de tare de părerea celor din jur. Par cuminţi, liniştiţi, de casă, chiar plictisitori, dar numai tu ştii cât de bine te face să te simţi.

– bărbaţii Sex on the Beach- sună bine, arată bine, dar numai gura e de ei. Sunt, precum celebrul cocktail. slabi, dulcegi şi se termină consumă foarte repede.

-bărbaţii Suc de ţelină cu spanac. Sunt buni, nu-ţi fac rău ba, dimpotrivă, doar bine. Au atât de multe calităţi că mi-ar lua juma de oră doar să le enumăr dar, la naiba, cine ar vrea aşa ceva în locul unui pahar de Prosecco?

– Bărbaţii Prosecco- sunt delicioşi, spumoşi, simpatici şi cu simţul umorului. Problema cu ei e că te simţi atât de bine că nici nu îţi dai seama când te faci praf.

– bărbaţii Tequila shot- genul perfect pentru one night stand care te pune în cap şi după care zaci câteva zile cu prişniţe şi alka seltzere.

-bărbaţii Metaxa- sunt cei mai preţioşi şi mai sofisticaţi dintre toţi, aşadar se consumă comform unui ritual specific: întâi se admiră pe îndelete în lumină, bucurându-te de aspectul lor. Se adulmecă apoi fără grabă, pentru a putea cuprinde toată aroma unei băuturi atât de sofisticate, dar şi pentru a anticipa savoarea gustului. Se ia apoi o înghiţitură şi se ţine în gură până când începi să simţi cum pişcă. Se plimbă prin gură ca nu cumva să rămână vreo papilă care nu s-a bucurat de gustul lui şi abia apoi se înghite încet. Cognac-ul.

dfa4d11b24ea53ee74efcfd7bea8675a

Pe cine ar trebui să mai decoreze Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis i-a decorat marti, la Palatul Cotroceni, pe Florin Piersic, Stela Popescu si membrii trupei Cargo. Florin Piersic a primit decoratia cea mai inalta, Ordinul Steaua Romaniei in grad de ofiter. Nu ştiu cu ce consilieri s-a sfătuit domnia sa, dar după sugestiile făcute, pare să fi fost consiliat în cadrul unei şedinţe de spiritism cu persoane care au trăit la începutul secolului 19, aşa că îmi permit să enumăr mai jos câţiva români pe care ar trebui să-i decoreze cât de curând:

1. Post-mortem în viaţă, pe Radu Beligan, pentru determinarea cu care încă mai crede că, atunci când e urcat de subţiori pe scenă, joacă într-o piesă.

2. Pe Alexandru Arşinel care s-a supărat atât de tare că a jurat că nu mai face în viaţa lui o glumă pentru poporul român. Oh, wait…

3. Pe copywriterul sau ce-o fi el care a avut ideea genială de a face nişte reclame ( Catena) atât de proaste că au devenit memorabile.

4. Pe Snoop Dog că a făcut reclamă comunei Bogata.

5. Pe Mihaela Rădulescu, vedeta care a demonstrat cât de patrioată e atunci când a dat micul dejun cu caviar de la Monaco pentru micul dejun la Bucureşti cu un cârnat şi două ouă şi tăvăleala în nisip pe plaja din Nissa cu tăvăleala în făină pe scena unui show din România.

6. Pe Ion Iliescu ce îşi doreşte atât de tare să trăiască suficient de mult încât să fie acuzat măcar pentru Mineriadă.

7. Pe Cristi Minculescu pentru că ultima sa apariţie într-un videoclip este cea mai eficientă campanie antialcool văzută în ultimul timp.

8. Pe Mărioara Zăvoranu, post-mortem, pentru contribuţia adusă umorului românesc atunci cînd, însărcinată fiind cu Oana, a decis să păstreze copilul.

9. Tot post-mortem, pe Vadim Tudor care, prin golul lăsat în urma lui, a dat şi altor tineri români de succes precum Beyonce de România şi Narcisa lui Guţă şansa promovării la TV.

10.Pe Fuego, pentru că-şi împodobeşte bradul cu mama în fiecare an şi, astfel, o ţine departe de meetinguri politice şi alte manifestări dăunătoare specifice vârstei.

11. Pe chirurgul clujean Marcel Tanțău care a operat în premieră pentru Europa de Sud-Est un copil de 4 ani care suferea de o boală gravă, Achalazie și nu se putea alimenta. De exemplu.

cef