Monthly Archives: May 2015


Despre suflete-pereche și alte OZN-uri

Ioana are 32 de ani. Este o femeie puternică și deșteaptă, frumoasă și cu un salariu care-i permite să se urce în primul avion spre Milano să-și ia botine noi dacă așa a visat azi-noapte. Așa că e de înțeles mirarea mea când, intrând să încerce o rochie într-un magazin, și-a ițit capul de după draperia cabinei de probă și m-a întrebat : crezi în Suflete-Pereche?
Da. Și în Moș Niculae și în Moș Crăciun, și în Zâna Măseluță și în OZN-uri.
De aceea când eram copil, am pregătit în secret debaraua de la intrare ca să-l prind pe Moș Niculae în exercițiul funcțiunii. O lună întreagă am burdușit cămara cu pături și perne și prăjituri de rezervă ca să rezist o noapte întreagă. Evident, am dormit buștean și m-am trezit abia dimineață, cu ghetele gata pline cu caramele bulgărești, bomboane cubaneze și gumă cu Lolek și Bolek. Apoi anul următor am prins-o pe mama cu punga de dulciuri ascunsă în șifonier și asta a fost tot.
Așa ieșim cu toții din copilărie, cu certitudinea că nu există zâne și moși magici și e musai ne facem rost îndată de un nou mit în care să credem: Sufletul-Pereche.
Individul nu a fost văzut decât foarte rar iar cele ce susțin că au fost martore la trecerea unui SP prin viața lor nu sunt întotdeauna de luat în considerare. Prietena mea Mirela se laudă că l-a văzut când ea avea doar 16 ani. El, Sufletul-Pereche, avea fața plină de coșuri și rezonau împreună la muzica rock ascultată în tabăra de la Costinești, pe scările din spatele corpului de clădire în care erau cazați.
Elena, o altă martoră a fenomenului numit Suflet-Pereche mărturisea chiar ea cu gurița ei că nu e sigură că era chiar un SP. Că poate, abia ieșită dintr-o altă relație cu ochii plini de lacrimi, îi avea atât de umflați de plâns încât nu a putut vedea cu adevărat dacă era sau nu un Suflet-Pereche autentic.
Mirela a avut și ea o întâlnire de gradul trei cu un Suflet-Pereche, la o petrecere cu multă vodkă. Dar cum asta s-a întâmplat demult, nu mai e la fel de convinsă ca atunci că a fost de-adevăratelea sau doar a visat, mai ales că în dimineața de după s-a trezit singură- suflețelul își făcuse singur un ness și plecase.
Diana, însă, era o optimistă incurabilă. La fiecare pas vedea câte un Suflet-Pereche. Fiecare bărbat care-Î ieșea în cale avea ceva anume care-l făcea candidatul perfect la statutul de Suflet-Pereche. Unul avea ochii la fel de albaștri ca nuanța de vopsea din casa în care crescuse, altul avea aceleași inițiale ca ea iar altul avea pur și simplu un simț în plus și era în stare să ghicească faptul că, după o zi întreagă de muncă, era posibil ca ei să-I fie foame.
Andreea încă suspină după un astfel de Suflet-Pereche. Îl cunoscuse pe o plajă de fitze și mașina lui scumpă parcată chiar în buza mării fusese un semn că omul era special. Confirmarea că e un Suflet-Pereche a venit, însă, abia atunci când și-a dat seamă că se completează perfect, ca Yin și Yang. Ei îi plăcea să primească, lui îi plăcea să dăruiască. Din păcate însă, sufletul ei pereche avea și un alt suflet cu care se mai împerechea din când în când, când ajungea pe acasă- o nevastă nevropată care i-a scos sufletul sunând-o s-o dracuie în fiecare noapte, timp de câteva luni la rând.
Mărturiile sunt, așadar, confuze și contradictorii, așa că am tot dreptul să pun la îndoială existența Sufletelor-Pereche. Și mi se năpustesc în minte tot felul de întrebări cinstite și brutale.
Cum îl găsesc dacă sufletul meu pereche trăiește la zeci de mii de km depărtare, în deșertul Kalahari?
Ce mă fac dacă sufletul meu pereche are același sex ca mine, în cazul în care se întâmplă asta?
Ce mă fac dacă sufletul meu pereche este însurat de 15 ani și are și copii? Sau are cu 40 de ani mai mult decât mine?
Cum știu că este sufletul meu pereche, cum îl recunosc? După felul în care ne înțelegem din priviri? După gestul cu care-mi da după urechi o șuvița rebelă? După zâmbetul atotstiitor cu care-mi da solnița înainte ca eu să întind mâna după ea?
Și totuși …
Dacă mă apuc să trag linie, mi-e clar, nu cred în Suflete-Pereche. Nici în zâne sau alte balubenii.
Au trecut mulți ani de când un copil se ascundea în debara să-l prindă pe Moș Niculae. Dar copilul de atunci, femeia de acum ar face fericită planton chiar și mai multe nopți la rând, ascunsă după un dulap sau după ușă, doar ca să vadă un Suflet-Pereche. Ar sta așa, pitită, respirând încet ca să nu îl sperie. L-ar lasa să intre în hol, ar aștepta puțin să închidă ușa în urma lui, apoi ar sări să-i prindă picioarele. Nu, nu să-l facă să cadă, ci doar să-i pună papuci moi și comozi. Așa, poate nu ar mai pleca sau măcar nu l-ar mai auzi tropăind prin inima ei când pleacă. I-ar lua apoi blând fața în mâini, s-ar uita în ochii lui și l-ar întreba: spune-mi, te rog, nu-i așa că nu ești doar o păcăleală de 1 aprilie?

626d77afa89deff76dbafb3f8e9fa8b4Articol publicat in numărul din aprilie 2014 al revistei The One.

Ce mișto e în publicitate

Pe vremuri, he, he, feții babei, pe vremuri, cînd vara nu era așa fierbinte, telefoanele erau cât BCA-ul și salariile erau în dolari, publicitatea era mișto.

Avea bugetele de spot cât kilometrul de autostradă azi  și nimeni nu auzise vreodată de research. Se fuma în agenții peste tot, se bea, ce mai, era ca-n Mad Men. Se făceau petreceri de Craciun cu clienții si paranghelii săptămânale numite happy hour și dacă lucrai într-o agenție cu o bere client, era vis. Mai ceva ca astea erau parangheliile de festivaluri, inchiderea si deschiderea AD OR-ului, ADPrint-ului și paranghelia supremă, Goldendrum-ul. Acolo era ză șit, ca să zic așa, acolo se bea zilnic, erau petreceri in fiecare seară.

Așa s-au legat, feții mei, cele mai trainice prietenii, sudate si udate cu alcool din belșug. De atunci, însă, agenții vechi au murit și altele au apărut. S-au separat continente și frății, oamenii au plecat în alte și alte agenții.

Și cum dorul și jalea încă îi mai bîntuie pe mulți, oamenii-s ocupați și nu mai au timp să se vadă iar Cannes-ul, paranghelia la modă acum e doar pentru premianți și pentru ăia cu coate de oțel, Carrefour  s-a gândit să-i adune  pe toți oamenii din publicitate într-o sală de conferințe a unui hotel. Practic, dacă dădeai o bombă acolo, rămâneau în publicitatea românească doar ăia care se băteau cu ăilalți prin festivaluri hăt, demult, tare demult. Și cum poți să strângi 84 ( optzecișipatru) de agenții într-un loc, la aceeași oră? Simplu. Fluturându-le un pitch sub nas. Licitație, mai pe înțelesul tuturor. Să înțeleg că s-a desfințat taxa de pitch?

 

Meme-le de mai jos sunt făcute de foștii mei coleguți de care, by the way, mi-e taaaare dor.

11250146-10204318832270701-8413891592636488963-o-cover-800 11059943_10205960610768110_529426604217424597_n 11140384_10152990794016656_687115141266721674_n 11377217_10205960744851462_3707019099118891867_n eds10672050_10200710307315404_5681394174255524386_n

Pe plai la Dubai

De când își pune prima măsură de țâțe că, nah, și astea se pun treptat, nu poți trece brusc de la măsura nucă la măsura liubeniță de Dăbuleni că-ți crapă pielea pe tine, pațachinele visează să se mute în Dubai. Își pun afișe cu Burj Al Arab în dormitor ca puștanii, poze cu femei goale, și se masturbează mental la vederea clădirilor de metal și sticlă sau își printează câte o ofertă a unei agenții de turism și și-o pun sub pernă să viseze noaptea frumos. Se pun in fiecare seară în genunchi și se roagă fierbinte să dea domnul să-și vadă visul cu ochii. Cât poate el, măcar de un bilet de avion la low-cost.

Și asta pentru că încununarea era să zic încururarea supremă a unei dive mioritice este să se mute la Dubai. Mai amușină ele așa în câte o plimbare pe acolo, mai pun o poză pe Facebook pe marginea unei piscine, mai scrie un tabloid că au supt un pai la malul oceanului, dar fița supremă e să se mute acolo. De tot. Și apoi să dea interviuri  de acolo, spre ciuda și oftica ăstora care încă o mai ard pe plaiurile mioritice, fie și cu elicoperul vreunui retard.

Și nu le înțeleg. E nasol în Dubai. Eu am fost la o filmare, că dacă mă duceam în timpul meu liber, îmi tăiam venele în lung de oftică. În Dubai sunt cele  mai urâte clădiri văzute de mine, aproape la fel de urâte ca blocurile alea din Giurgiu reabilitate pe bucăți. Doar că mult mai înalte. Șoferii de taxi put de-ți crapă ficatul in două, eu am fost in februarie și erau peste 30 de grade, așa că nu pot decât să-mi imaginez cam ce e acolo în iulie sau august, cred că doar gândacii ăia care vor supraviețui apocalipsei mai îndrăznesc să iasă afară. La astea o mie de grade, nu ai voie, ca femeie, să porți decolteu sau bluze fără mâneci. Plus că nu dacă te duci neînsoțită până la chioșcul de peste drum să-ți iei o apă, chiar și așa îmbrăcată până-n gât,  li se învârt ălora ochii mai ceva ca girofarul politiei că la ei doar prostituatele umblă neînsoțite. Au autostradă cu șase benzi care trece chiar prin oraș, praf care vine din deșert și iarbă și copaci din plastic. Da, mare parte din ceea ce pare natură, e plastic. La fel ca duduile alea care se mută acolo. Și băi nene,  cel mai grav, la alea o mie de grade in februarie, când ai  bea o bere rece și cu ochii, ciuciu.

fbf7fb03705cbce172188f43b69df321

Bărbatul cu burtică e sexy de pică

De dimineață mi-am dat seama ca s-a schimbat ceva. Rânjea satisfacut, a aruncat cât colo iaurtul cu cereale și semințe pregătit pentru micul dejun și s-a înfipt în cărnații pregătiți pentru paella de diseară.  Și-a troznit și două ouă în tigaie, lângă ei și a acoperit totul cu două felii de bacon, ca să nu le fie rușine. Apoi și-a aruncat geanta de sală cât colo și a rânjit din  nou. ”Azi mă f*t în ea de sală”, a decretat el suav, îndesându-și un colțan de pâine. Albă ca zăpada.

Bun.

Ies din casă, ceva, ceva ciudat se întâmpla. Vecinul descărca un vagon de bere. La șaormeria din colț era coada până-n stație. La 8 dimineața. Bărbații aveau un zambet secret, un ”nu știu ce” pe care îl știau doar ei. Verific. Nu, nu veneau ingerașii de la Victoria s Secret și nici nu deschidea Playboy Mansion o filială în oraș. Nici nu era naționala României în vreo finală mondială și nici nu avea loc la vreun Romexpo convenția mondială a pornostarurilor.

Și totuși…

Până mi-au căzut ochii pe un articol și m-am prins. Cică noul trend în materie de sexapil masculin e așa numitul trend ”dad body”. Sau ”dadbod”. Adică dă-i dracu de metrosexuali cu manichiura lor perfectă și cu pătrățelele lor de neam prost pe burtă, acum e uber cool să  fii pufos și cu ceva burtică, așa, ca taică-tu.

Măi băieți, eu zic să nu vă bucurați prematur. Sunteți prost informați. Vedeți că lipsește un cuvânt, Corect se spune ”sugar daddy body”. Adicătelea cu tot cu buzunare si portofel, cele mai interesante organe sexuale ale voastre de la 45 de ani încolo.  Altfel, de ce ai da bunătate de metrosexual lucrat la sală  pe unul din ăsta cu burtă și sânișori. Deși ai putea avea un avantaj dacă porți și, tu la fel ca el, cupa A la sutien.

ln7mh

14 motive pentru care un metrosexual e alegerea perfectă

Ca orice metrosexual care se respectă,  iși ține greutatea sub control, asa că, dacă o arzi stil unisex la hăinițe, ai toate șansele să cheltui mai puțin pentru că îi vei putea purta aproape toate hainele. Invers, nu, deci avantaj tu.

Dacă rămâi fără lapte de corp, poți împrumuta de la el.

E mai ușor să ții o dietă cu un metrosexual în casă decât cu un bărbat care crapă-n el costiță cu cârnați la micul dejun.

E la fel de pasionat de shopping ca tine, de aceea un metrosexual va merge cu placere prin maagazine cu tine.

Puteți merge împreună la epilat, așa, ca fetele.

Dacă-i ceri un sfat legat de vestimentație, mai mult ca sigur că îți va da unul avizat pentru că răsfoiește revistele de modă mai abitir ca tine.

Nu trebuie să-i explici de ce nu poate asorta șosete albe la pantofi negri.

Are mâinile fine și manichiura făcută.

Arată bine.

Nu supără pe tine când dai pe o unghie de cremă bio jumătate de salariu și asta pentru că te intelege, doar și el face la fel.

Pentru un metrosexual, e la fel de important să știe să gătească mai bine ca un masterchef, așa că te poți considera norocoasă.

Dacă iese la bere cu băieții, va bea bere light cu lămâie și se va întoarce devreme acasă că lipsa somnului îi strică tenul.
Dacă ieșiți împreună, nu va mânca mici și coaste și cartofi prăjiți sub nasul tău băgat în castronul cu salată.

A doua zi dupa Oscar, ai cu cine să comentezi ținutele de pe covorul roșu.

ccd014be532a01e3ba176a8387497c6b

Cum faci sex cand ai copii ( 1)

Când ai o comoară din asta de căteva luni care se trezește din două în două ore, întâlnirile tale cu patul sunt atât de rare și de prețioase încât ești pusă în situația să alegi: sex sau somn. Și când te întâlnești cu perna zece minute la două ore, ultimul lucru pe care ți-l dorești să-l faci la orizontală e niscaiva gimnastică. Deci somn vs sex, 1 la 0.

Te crezi sexy așa, cu sânii ăia mari și plini de lapte? Așa, mirosind a păstârnac pus în supa puiului, așa, cu jdemii de kile pe tine rămase, molfăind mărul cu biscuiți și banana rasă rămasă de la ăla mic? Cu puiul  mic regurgitând pe umărul tău, vomitând în părul tâu și făcând pipi pe bluza ta? Ok, stai bine cu self esteem-ul.

Apoi, te uiți așa lung și plină de iubire la micuțul care gângurește lângă tine și-ți  amintești cum stăteai tu dimineața cu capul în veceu ca după o noapte mișto în Gaia și cum nu te puteai încheia singură la șireturi și toate halatele alea albe din jurul tău care-ți făceau tot felul de chestii nasoale la naștere și apoi te uiți la iubirea vieții tale, soțul, iubitul, mă rog, ce-o fi el și ultimul lucru pe care ți-l dorești e să mai treci o dată prin asta.

Știți  secvențele alea din filme și statusurile pe Facebook care ne arată imagini idilice cu fericitul cuplu aplecat asupra pătuțului, gângurind toți trei ca guguștiucii pe cracă? Ăla mic se gândește că vrea în brațe, ăla mare se gândește că vrea în $#%, iar tu, tu te gândești că  dacă pune mâna pe tine acum și mai treci încă o dată prin toată treaba asta în următoarele luni, îl bați cu copilul în cap.

Mai încolo, poate, dar acum, în niciun caz. Să mai treacă timpul, să mai uiți. Să meargă și ăsta mic la facultate măcar, că e greu cu doi mici așa, deodată.

Și dacă toate obstacolele astea sunt depășite și dragostea e cât China,  nu uita că buturuga mică și orăcăitoare răstoarnă China mare. L-ai plimbat toată ziua pe afară ca să-i faci somn, l-ai hrănit bine ca să doarmă măcar o oră fără să vrea mâncare, l-ai legănat încă o oră pe picioare și, în sfârșit, a adormit. Te ridici încet, încet, ca un fulg și pui mâna pe clanță ca să ieși.  Ei, în secunda în care ai tras ușa după tine, mica bestie se trezește și urlă. Știe precis că te duci să faci sex, să mai faci unul ca el cu care să-și împartă apoi dragostea ta și jucăriile, așa că face tot ce poate să te oprească. Și reușește.

 

Vintage-Bottletot-Baby-Doll-1937