Monthly Archives: June 2015


Am văzut un film românesc și era să mor

Intr-un top facut anul asta, romanii sunt mai nefericiti chiar decat moldovenii, albanezii, libienii si pakistanezii. Și nu e de mirare asta și am să vă spun și de ce.

Zilele trecute câștigasem la LOTO un milion de euro și o mătușă bogată pe care n-o văzusem în viața mea, dar exista, a sucombat brusc, lăsându-mi incă vreo zece milioane de dolari. Scenariul scris de mine fusese cumpărat de un mare mahăr, producător la Hollywood și în filmul meu urma să joace  chiar Leonardo di Caprio.

Și cum primisem o invitație chiar de la marele actor să stăm bot în bot și să vorbim despre scenariu, m-am urcat mintenaș în avion. Și cum stăteam eu așa pe yachtul lui Leo cu o șampanie de jdemii de euro sticla în nas și vorbeam discuții, mă mănâncă în dos să-i propun să vedem împreună un film românesc. De, patrioata din mine nu avea astâmpăr.

Și cum stăteam eu așa peste urechi de fericită,  zic să îi pun un film premiat, să nu fac cinematografia românească de râs. Și ce credeți că am ales? Am ales Eu când vreau să fluier, fluier. Well, când s-a terminat filmul, eu căutam prin yacht un cuțit să-mi tai venele în lung, iar Leonardo își sunase psihologul și trimisese deja elicopterul după el pentru o ședință de urgență.

Și cum plângeam eu așa cu sughițuri, Leo întreabă: N-ai și tu un film mai vesel, să ne treacă? Dar bun.

Well, Leonardo, stai să mă gândesc. 4 luni, trei săptămâni și 2 zile, nope. Și nici nu e ceva nemaivăzut, inainte de 89, aproape toate femeile din jurul meu jucaseră în filmul ăsta. Poziția copilului? întreabă el plin de speranță. Nope, Leo, eu trăiesc poziția copilului de douăjdeșiceva de ani, deci nu, mulțumesc.

Am auzit de un film românesc bun, După dealuri îi zice, spune el.

Right, hai mai bine să ne uităm la Paranormal Activity că am chef  de o comedie.

erdf

 

De ce căsătoriile gay rezistă mai mult

Nu îți umple baia de farduri și nici dressingul de poșete.

Când ieșiți în oraș, o să fiți gata  în același timp.

Nu are dracii de PMS.

Nu cheltuiți bani pe tampoane si pe anticoncepționale.

Nu o să rămână gravid ca să te forțeze să te căsătorești cu el.

Vorba lui Elaine din Seinfeld, cine știe mai bine cum să se joace cu bijuteriile tale decât cineva care are unele la fel? Deci sexul va fi de la exceptional in sus.

Nu iese la bere cu băieții și nu râgâie mici.

Nu pune  zece kile pe fund la un an de la căsătorie.

La nuntă, nu te întreabă toate neamurile când vor juca la botez.

Nu cheltuiți o  mică avere pe rochia de mireasă.

Dacă înșeli, nu vei avea cămașa pătată de ruj.

Dacă rămâne în pană, se descurcă și singur să schimbe o roată, doar e bărbat.

Gata cu goana după mărțișoare și cadouri de ziua femeii, 1 și 8 martie sunt niște zile ca toate celelalte.

La 50 de ani arătați la fel de bine amândoi.

index

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Veceul național

Nimic nu reflectă mai bine gradul nostru de civilizație ca popor decât știrea de interes național cu WC-ul cu flori de pe nuștiuce autostradă. Adică da, băi, e firesc să te minunezi ca la Maglavit că ai văzut un veceu curat și cu trei fire de flori puse în geam atunci când toată viața ta de român ai vazut numai veceuri băltite, cu căcați înșirați pe pereți ca stucaturile la Versailles.

Eu zic să-l puneți pe steag. Să-l faceți simbol național. Pentru că da, e atât de șocant încât, odată intrat în veceul minune, te ciupești să te asiguri că nu visezi, îți trec prin cap secvențe din filme cu realitatea virtuală, matrix, chestii. Adică băi, de băut, nu ai băut în ultimele zece ore, de fumat, n-ai fumat și totuși, vezi minuni cu ochiul liber. Un alt trecător cocârjat de nevoile pântecelui s-a oprit și el în prag, cu gura căscată și asta îți confirmă faptul că e real. Deja sunteți doi care îl vedeți.

E clar, e timpul să o puneți de-un altar să vină pelerini din toată țara să vadă cu ochii lor o asemenea minune. Să-și atingă hainele de faianța curată și să strecoare acatiste în spatele oglinzii. Să-și atingă portofelele ca la moaștele sfintei Paraschiva întru veșnica bunăstare.

Acuma, să vă spun drept, în Austria au astfel de minuni la fiecare 2 km. Și nu numai că au flori la oglindă, dar o orchestră simfonică cântă Strauss ca să-ți acopere eventualele sunete nedorite, hârtia igienică e parfumată cu channel, un negru musculos  în veceul doamnelor și o ciuciungheză cu o bere rece pe cap în cel al bărbaților îți fac masaj cât stai pe tron.

Ca să nu ziceți că nu v-am spus.

holy-shit_o_2149251

Viața de tată e greu

Fată sau băiat, un copil este provocarea vieții pentru un bărbat. Testul lui de bărbat adevărat pe lumea asta. Nu în sensul că e apt să procreeze, că e cel mai simplu lucru pentru un bărbat, ci în sensul că e în stare să supraviețuiască o zi întreagă cu un copil mic lângă el. Copilul îl pune pe fugă încă de când e doar o adunatură de celule. De câte ori vedeți un bărbat alergând disperat pe stradă, să știți că e unul care tocmai a aflat ca va fi tată. Atleții ăia care doboară recorduri la maraton, așa au fost motivați. La start, înainte să se dea semnalul, vine unul și le șoptește că vor avea un copil. Și ala când aude, zvârrr, nici dracul nu-l mai oprește din alergat.
Prima reacție în fața puiului de om este una de mirare combinată cu dezamăgire. Așa mic e?
Serios? Ai nevoie de o planșă anatomică să vizualizezi pe unde a ieșit ăla mic-așa-de-mic?
Cum proaspăta mămică a intins deja mâna după vaza cu flori să-l pocnească în cap drept răspuns, proaspătul tătic își înăbușă toate întrebările și mirările care i se bulucesc în cap. Și sunt, nene, căcălău.
Oare îi pot da șaorma? Dar sarmale?
Oare la clubul de fotbal pentru juniori primesc și bebeluși?
Oare când îl pot lua cu mine la bere?
Oare ce gust are laptele, hm?
Cum supraviețuiesc eu fără sex o lună întreagă?!!
Niciun film de groază, oricât de înspâimântător ar fi, nu bate groaza care-l cuprinde pe un bărbat rămas singur acasă cu un copil mic. Se învârte în jurul chestiei orăcăitoare, neștiind de unde s-o apuce fără s-o defecteze. Își blesteamă ceasul în care a crezut în calendarul ăleia fără să bănuiască măcar că, precum calendarul mayașilor, prevestea apocalipsa. Apocalipsa are ochi gri-spălăciți nedefiniți, și niște plămâni de scoală tot blocul. Și urlă, urlă, urlă, de când a ieșit mă-sa pe ușă, urlă continuu. Sărmanul tată îi cântă, îl leagănă, îi face giumbușlucuri cu mingea, spărgând toată colecția de bibelouri moștenită de la soacră, stă în cap și merge în mâini și, când într-un final apoteotic, reușește să adoarmă bestia cu pamperși, apare mama bestiei în ușă și-l ceartă. Păi de ce l-ai adormit? Ai uitat că e ora lui de baie?
Când rămâne singur cu copilul, bărbatul are trei variante: fie îl adoarme şi, după cum am văzut mai sus, o face fix atunci câd nu trebuie, fie îşi cheamă în ajutor toată suflarea feminină din familie de la mamă la bunică, mătuşă şi soacră de-ţi dă ţie de lucru când vii acasă să le descaieri şi să scapi de ele că, na, fiecare ştie cel mai bine cum trebuie crescut un copil, fie se pune la mintea copilului, caz în care pleci o jumatate de oră în piață și, când te întorci, copilul are pampers-ul pus în cap pe post de bonetă și molfăie un ciolan de porc, râgâind a bere, iar taică-su poartă pamperşi peste blugi şi suge cu zgomot o suzetă.
Cuum? Nu are voie? Păi eu de unde să știu că nu are voie ciolan de porc? Ia data viitoare să nu mai pleci de acasă și, de fapt, ia să nu mai pleci de acasă până nu face asta mic 15 ani. Că după aia mă descurc eu cu el.mffunny-dad-licking-baby-ketchup

Fragment din cartea Adela spune.

Dragostea, la un șut distanță

Un taximetrist înțelept mi-a spus odată ca dragostea e ca o minge. Când e lângă tine, îi dai cu piciorul. Când nu mai e, alergi după ea. A fost cea mai bună definiție e dragostei pe care am auzit-o.
De fapt, o ştiam chiar din prima clasă de liceu când, dacă voiam să-l cucerim pe colegul de bancă, fluturam genele și-i zâmbeam ca din întâmplare, dar dacă voiam să ne asigurăm de dragostea lui pe aproape vecie, adică până la sfârşitul şcolii, îi întorceam spatele inexplicabil după prima întâlnire și după primul sărut.

O bună prietenă de-a mea era, de prea mulți ani, într-o relație cu un chirurg de succes, să-i spunem, domnul B. Domnul B muncea de dimineață până seara și asta doar când nu avea urgențe la spital sau gărzi. Pentru că atunci muncea și noaptea. Și când nu avea gărzi și operații în puterea nopții, avea de învățat pentru rezidențiat, doctorat și mai știu eu ce. Dupa 20 de ore de gardă, na, mai uita omul să-i cumpere croissante calde în drum spre casă. Nimeni nu-i perfect, până la urmă, dar facebook-ul era plin cu tot felul de citate motivaționale cu bărbați adevărați îndrăgostiți scrise pe un apus romantios nevoie mare care-i hrăneau ei nevoia de romantism și alte porcării roz. Uitând că se îndrăgostise de el tocmai pentru că era un chirurg de succes care salva vieți și câștiga binișor și-i ieșise în cale fix când ea termina de văzut a cincea oară Anatomia lui Grey, fata s-a simțit brusc sedusă și abandonată din punct de vedere romantic. Și, deși domnul B nu arăta ca o minge pentru că era înalt și destul de suplu, prietena mea a făcut câțiva pași în spate, și-a luat avânt și l-a degajat cu putere. Și atât de tare ce a lovit în minge, că l-a propulsat pe domnul chirurg direct în brațele unei stagiare de la oftalmologie care pusese de ceva timp ochii pe el și aștepta cu picioarele, pardon, cu brațele deschise șutul de grație.
Toate bune și frumoase, doar că, după câteva luni, prietena mea a făcut apendicită și ghiciți la cine a ajuns. Da. La domnul B care, suflet mare şi iertător, a operat-o în puterea nopții, iar ea, înduioșată de gestul lui, s-a îndrăgostit din nou de el. Și l-a vrut înapoi. Dar acum era ușor mai complicață situația, domnișoara doctor oftalmolog era puțin însărcinată cu el și dacă ar fi prins-o pe asta prin zona ei de împerechere, i-ar fi scos ochii lent și dureros. Căă doar știa cum să o facă, era medic oftalmolog.

O alta, tocilară și muncitoare din cale-afară, făcuse o fixație pentru un fost coleg de facultate frumușel rău. Mingea era hăt, departe rău și poposise în brațele a cel puțin jumătate din colegele ei de grupă, așa că avea fata ceva de alergat ca să o prindă. Fixația fusese, însă, atât de puternică încât o făcuse să slăbească vreo cincisprezece kilograme, să poarte doi ani un incomod aparat de îndreptat dinții și să-și facă o carieră de succes pe care să o fluture nonșalant la întâlnirea de zece ani.
Nu pun pariu că fix cariera ei fulminantă l-a cucerit pe fostul coleg, ci, mai degrabă, sânii ei fulminanți, dar cert e că, una peste alta, el s-a îndragostit, într-un final glorios, de ea. Mingea fusese prinsă! Doar că după doar câteva pase, fata şi-a dat seama că era puţin dezumflată şi lovea fără vlagă şi descentrat, aşa că a trimis-o în prima poartă şi acolo a lăsat-o.

O altă prietenă de-a mea se îndrăgostise, se căsătorise, apoi divorțase, apoi se îndrăgostise iar de fostul soț, se recăsătorise cu el și, după câteva luni de recăsătorie, divorțase din nou. Evident, acum erau din nou împreună, dar în cazul unei noi căsătorii nu ar mai fi găsit nici măcar doi prieteni care-i creadă și să le vină ca martori la cununia civilă, ca-n povestea aia cu Petrică și lupul. Aşa că renunțaseră la ideea de a se re-recăsători și concubinau fericiți. Mie, de câte ori îi vedeam, îmi venea să-i dau așa, un bombeu delicat în dos cum îi dau mâței când mă ține cu ușa terasei deschisă la minus zece grade. Hai frate, decide-te odată, intri sau ieși?

De fapt, atitudinea asta o avem cu toții cînd vine vorba de căsătorie. Ne comportăm ca niște pisici în fața unei uși închise: aia care sunt afară, vor să intre, iar aia care sunt înăuntru, dau buzna să iasă.

Întotdeauna pășunea vecinului e mai verde, mai frumoasă, doar că atunci când ajungem la ea și e a noastră, nu mai e a altuia, deci nu mai e la fel de atractivă. Întotdeauna te vei întreba cum ar fi dacă nu ar fi aici şi ar fi acolo, dacă nu ar fi el, ci ar fi celălalalt. Şi poate că această îndoială e singura măsură care ne dimensiunea dragostei şi definiţia iubirii adevărate. Pentru că dragostea adevărată e atunci când ţii atât de strâns mingea la piept atât de strâns încât simţi că dacă o arunci, arunci şi o bucată din inima ta odata cu ea.gh

Articol publicat în numărul din octombrie 2014 al revistei The One

Top 3 aplicații stupide pe Facebook

Prima pe listă e aplicația aia care îți spune când o să mori. Serios, cine ar vrea să știe când moare? Adică gluma, glumă, înțeleg asta, dar tot ți se pune nodul în gât dacă îți spune aplicația că mori peste un an. Băi, și dacă e așa? Sau cum ar fi să fie așa?Te uiți la toate perechile de pantofi aliniate în dressing și te gândești că piciorușul tău nu le va mai încălța. E cam nasol, de aia treaba asta cu știutul zilei în care se termină totul e rezervată asceților. Înălțaților prin post și rugăciune, etc. Adică ăia se uită așa în jur cu ochii roată și ce văd ei? Păi pantofiori nu văd că ei umblă desculți, ciocolată nu văd că ei sunt la dieta asceților cu iarbă și semințe, bilete la robbie williams, nu au. Păi și atunci de ce le-ar părea rău? Așa că asceții sunt singurii care ar trebui să-și facă testul ăsta cu data morții.

A doua aplicație stupidă e aia care-ți spune cu ce actor celebru te-ai potrivi. În primul rând e o prostie pentru că nu-ți dă actori de-ai nostri să ai un pic de speranță că poate dai de el pe stradă, poate-ți scapă câinele din lesă în parc și se duce fix la el, poate te nimerești paralel cu mașina lui în trafic, la o oră de vârf și ai timp juma de zi până treci de semafor să te și divorțezi, nu doar să-l cunoști. Nu, aplicația dă  exclusiv actori de peste mări și țări. Asta așa, în ciudă, că oricum știai că Di Caprio o arde, tot  exclusiv, cu top modele pe yacht, nu cu  contabile, în piața Moghioroș.

Ultima, dar cea mai stupidă este aplicația care te îmbătrânește 50 de ani. Asta sigur e inventată de bărbați că am văzut că numai femeile și-o fac. Și, cumva, pare utilă. Pentru ei, adică, să știe omul dacă e să se însoare cum o să arăți peste 50 de ani. Altfel, de ce ai vrea să vezi cum vei arăta peste 50 de ani?

Era un banc  cu Ițic la rabin, văitându-se cu nu are loc destul în casă. Și rabinul îl pune să bage în casă, pe rând, câinele, capra, vecinii, parinții și socrii. Ăsta se conformează și vine iar, deznădăjduit că nu mai poate. Și rabi îi spune să-i dea acum pe toți afară, ceea ce Ițic face în secunda doi.  Și vine iar la rabi și-i mulțumește, fericit și rabi îl întreabă cum e. Și ce răspunde Ițic? ”Ee,așa da, acum am atât de mult loc!”

Așa și cu aplicația care te îmbătrânește. Păi după ce te vezi boțită ca un testicul de cămiloi, la 90 de ani și te uiți apoi în oglindă, alea două trei riduri nici nu mai contează. Chiar îți dau așa, un farmec aparte. Vorba lui Ițic, ee, așa da!

52667cd1af3ad2532cca5a62c6b4f6f0

De ce un câine e mai bun ca o nevastă

Cu cât vii mai târziu acasă, cu atât se bucură mai mult.

Un câine nu te face pervers ordinar dacă vrei să-i pui  lesă și zgardă cu țepi la gât.

Dacă face copii, îi poți vinde pe internet.

Nu te întreabă dacă lesa asta  il face să pară gras.

Nu urlă la tine juma  de zi dacă te-ai oprit să mângâi alt câine pe stradă.

Nu-ți umple baia cu oje, creme, farduri și sutiene.

Nu ține baia ocupată o oră când tu deja ai întârziat la muncă.

Mănâncă resturi fără să facă mofturi.

Acceptă să mai aduci și alți câini acasă.

Dacă vă despărțiți, nu-ți ia jumătate din tot ce ai.

Nu o cazează pe mă-sa la voi la fiecare Paște sau Crăciun.

Nu știe să folosească un card de credit.

Nu se supără dacă arunci cu un băț după el, ba dimpotrivă.

Și pentru că e clar că merită, ia-ți cățelul și vino weekend-ul ăsta la HamFest.

Dacă n-ai cățel, găsești acolo. Dacă n-ai nevastă, nu te putem ajuta.

11350546_819772088113019_4728333503184208284_n

 

12 urmări ale declarației fostului ministru Rus

In urma declarației publice a domnului Rus cum că în România sunt trei milioane de curve singure și disponibile, câteva mii de șoferi turci de TIR s-au încolonat deja spre România.

Curvele care activau deja pe piață vor organiza mâine un marș de protest în fața Guvernului.

Din piață vin zvonuri alarmante pentru practicantele sexului pe bani cum că oralul a ajuns cât o franzelă cu iaurt.

Un show pacatos isi mută studioul pe stadionul național pentru un nou format de emisiune cu cinci mii de asistente.

În magazine s-au epuizat deja stocurile de prezervative.

Deputatul Remus Cernea va depune din nou proiectul de lege pentru legalizarea prostitutiei.

ANAF a inființat o divizie călare care să poată  merge în Pădurea Băneasa să verifice dacă au fost eliberate bonuri fiscale, orale, normale si anale.

Douăzeci de televiziuni tip tabloid și-au depus cereri de inființare.

Dan Diaconescu a intrat în  greva foamei, cerând eliberarea imediată.

O clinică a lansat o ofertă specială la silicoane, la o pereche de silicoane, dau gratis scolarizarea la o universitate media.

În sfârșit, s-a găsit o utilizare pentru Casa Poporului- se va muta clubul Bamboo  în ea.

Charlie Sheen a cerut cetatenie română.

fwefdc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

11 efecte ale concertului lui Andre Rieu în România

Auzind câți bani a încasat Andre Rieu pe bilete, Dan Puric  a început să ia lecții de  vioară în regim intensiv.

MIhai Gădea și-a concediat producătorii că nu au reușit să-l ia pe sus să-l aducă pe Rieu în studio ca să spună  Jos Băsescu!

Iulia Albu încă nu se hotărăște dacă să le dea premiul wow sau bau artistelor din orchestră pentru rochicioarele alea din față de plapumă.

Cătălin Botezatu se gândește serios să scoată și el  un model de surtuc asemanator celui purtat de Andre Rieu.

Danielei Gheorfi îi pare rău că și-a pus sâni, era mai ușor să-și lase chică și să-și pună lentile de contact albastre, că riduri și mărul lui Adam are deja.

Băncile vor lansa pentru concertele viitoare o linie de credit numită PRIMUL BILET.

Măruță se bate  pe el cu Simona Gherghe pentru prezența lui în emisiune. Măruță ar vrea să-l pună să se măsoare cu cel mai mic om din  lume, iar doamna Gherghe îl așteaptă cu bețișoarele pentru urechi pregătite.

Robbie Williams al carui bilet costă de patru ori mai puțin ca un bilet la Andre Rieu a declarat că el cântă la Belgrad, nu la București, așa, de ciudă.

Cincizeci de băieți și patruzeci de fete născute după concertul lui Rieu  au primit numele  Rieu și Rieua.

Robert Turcescu i-a scris o scrisoare deschisă prin care îi cerea să doneze și el banii  luați pe câteva bilete să-și deschidă și el o televiziune online.

BOR vrea să-l invite să cânte la inaugurarea Catedralei Neamului. Ce, n-are bani?

rgv

 

 

 

 

Nu ne mai castrați berea!

Pe vremuri, berea era bere. Rece, băută din niște halbe urâte ciobite pe la colțuri, dar era bere. Rece, tare si amăruie. Era a lor, a bărbaților care  o  beau împreună, într-o frăție a lor. Când primeau câte o femeie printre ei și o lăsau să bea cu ei bere de-a lor, era un ritual de inițiere magic pentru acea femeie. Din momentul ăla, fericita acceptată în gașca lor era, practic, una de-a lor. Făcea glume  de băiețeală cot la cot cu ei,  o luau la meciuri, îi povesteau de gagicile lor, vorbeau liber în prezența ei și nu mai exista nici măcar un minut în care ea să fie privită ca o ființă fu**bilă cu sâni și cur, ci era doar un băiețoi cu fustă și atât.

Povestea asta minunată avea să țină până la adânci bătrâneți dacă undeva, cândva,  o gașcă din asta de băieți nu făcea marea greșeală să accepte la masa lor cu bere o feministă, ceva pe la marketingul unei companii de bere. Poate s-a  deghizat bine, poate înjura la fel de bine ca ei și asta a facut-o de încredere, dar cert e că feminista a vrut bere mai slabă, cu patru la sută alcool, in sticle mici, sclipicoase și scumpe. Deși băieții au observat că fac mai multe drumuri la baie până să se  binedispună puțin, nu au protestat în niciun fel împotriva acestei beri. Iar  feminista a mai făcut un pas: a vrut bere cu lămâie. Și cu grepfruit. Și cu merișoare. Și când prima bere cu umbreluță a fost adusă la masă, băieții s-au pipăit între picioare,  panicați. Adică plm, au zis ei, ce poponăreală de bere e asta? Și la ce e bună berea cu merișoare? Ce face ea, în afara faptului că-ți micșorează testiculele? E purgativă? Face bine la rinichi?

Mie mi-e frică șă nu mă transforme în femeie, a zis unul și s-a ridicat de la masă. Și ăilalți toți l-au urmat. A rămas doar feminista care și-a sunat prietenele să le cheme la o bere de fete.

ddeacx

Next page →