Monthly Archives: May 2016


De ce mi-e frică de Gabriela Firea

Pentru că se dă creștină practicantă și eu nu știu ce înseamnă asta. Ce practica? Face ritualuri cu tămâie din jumătate în jumătate de oră? Se dă cu mir înainte să o bage înăuntru? Face sex doar ca misionarii și doar în post? Face sex cu basmaua pe cap? Sau are o cămeșoaie din aia crăpată în zona împricinată? Aaa, știu, ca o adevărată creștină practicantă, face sex prima dată doar în noaptea nunții, chiar dacă nunta are loc la doar câteva luni de la moartea primului soț. Oare cât a plâns moartea celui cu care s-a însoțit în fața lui Dumnezeu ca o creștină practicantă dacă a avut timp să cunoască un alt bărbat, să se îndrăgostească de el și să se căsătorească în doar opt luni?

Pentru că povestește în ziare de cancan cum ține ea diete începute cu agheazmă dimineața si e ca o babă preacuvioasă care bate cruci de câte ori trece pe lângă o biserică dar te drăcuie dacă te pui în fața ei la slujbă și dă acatiste să-ți moară capra.

Pentru că e prea perfectă. E atât de perfectă încât fiul ei vitreg, copilul primului ei soț ne roagă să nu o votăm.

Pentru că are o casă urâtă și chicioasă și mi-e teamă să nu-mi mobileze și mie orașul cu carpete și canapele imitație de ludovic al paișpelea.

Pentru că ea face sex doar ca să nască prunci și asta mă face să mă simt în pericol. Dacă dă un decret să nu ne mai fu**m de plăcere? Dacă ne pune o normă gen la x acte de coitus să avem y nașteri?

Pentru că o arde evlavios și cu frică de Dumnezeu, dar tot ce face e să îl scoată pe Dumnezeu la înaintare ca pe o găleată cu zahăr și făină oferită electoratului prost. Pentru că ea, defilând cu Dumnezeu de mână, se crede mai deșteaptă decât noi și arestează voturile fiecărui om care a avut, la un moment dat în viața lui, nevoie de divinitate.

Pentru că adevărata iubire nu se strigă la TV și nu se afișează pe garduri, fie că e vorba de iubirea pentru cel de lângă tine sau, mai ales, de iubirea față de Dumnezeu.

t3wfeas

De ce căsătoriile gay nu sunt ok

Ca în orice treabă serioasă, iar căsătoria e ditamai treaba, lucrurile trebuie să fie puse la punct de la bun început și totul trebuie să fie cât se poate de clar. Ori aici nu e nimic clar. Cine e bărbatul și cine e femeia într-o căsătorie dintre doi bărbați sau două femei?

Cine pleaca seara la cârciumă să bea ultimul salariu și cine rămâne acasă să facă lecții cu cei mici?
Cine se simte jignit că nu au adoptat un băiat, ci o fată și cine se trezește noaptea din două în două ore s-o hrănească?
Cine face cafeaua și sandvisurile dimineața?
Cine vine nervos acasă după cinșpe beri și cine se alege cu buza spartă, capul spart și trei coaste rupte dacă nu e ciorba suficient de caldă?
Cine, în buna tradiție românească, pune copiii la muncă și cine le oblojește bătăturile din palmă, seara?
Cine are salariu mai mare dacă amandoi lucrează în același loc, pe posturi identice?
Dacă se apucă să adopte un nou născut, cine se trezește noaptea când are colici și cine-și pune perna pe urechi în altă cameră că are serviciu a doua zi?
Cine face piața, lecții cu copiii, mâncare și curățenie în casă și cine își aruncă hoitul pe canapea, cu o bere în bot?
Cine se uită la telenovele și cine la meciuri?
În cazul în care divorțează, cine e cu*va care n-a știut să-și țină acasă bărbatul și cine e un creștin care doar a vrut să-și refacă viața?
index

De ce filmele românești sunt mai apreciate în străinătate

E simplu. În primul rând, străinătatea nu a mai văzut de foarte mult timp ce vede în filmele românești. Nici în filmele de box office ale lui Rocco Siffredi nu auzeai pomenite organele genitale cu frecvența cu care îți flutură în urechi într-o comedie romantică românească. Oh, wait, că nu mai există comedie românească de când au răposat Toma Caragiu și Dem Rădulescu. Adică din secolul trecut. Și toți străinii ăia plictisiți de happy endinguri se bucură ca niște copii încuiați în magazinul de dulciuri când le pui un film cu morți. Nu, nu cu zombie, că alea sunt funny, ci cu parastase și babe cernite. Cu fete violate și vândute, cu copii abandonați, avortați și nemâncați. Cu cupluri care se despart mâncând ciorbă lângă o faianță ciobită cum nu au mai văzut ăia nici la muzeul comunismului. Cu blocuri gri care par cool cum parea cool curentul realist din cinematografia italiană. Doar pe noi nu ne impresiona că mahala și sărăcie aveam și noi, nu era nimic nou. De ce m-ar entuziasma un film românesc? Am trăit propriul meu 3 luni, 4 săptămâni etc, trăiesc de peste 20 de ani Poziția copilului și dacă vreau să văd Marți după Crăciun, mă uit în jur că e plin de ecranizări.

Așa cum noi, flămânzi și înghețați în propriile case pe vremea împușcatului ne uitam cu ochii beliți la filme cu blugi, mașini, mâncare și contraceptive, așa se uită ăștia la noi când văd filme cu avorturi și exorcizări mortale. Suntem cool si interesanți ca un chinez cu puța mică ajuns din greșeală în curul gol într-o stână din Ardeal. Toți ciobanii ăia se miră de ce mică o are chinezul și râd ca proștii. Și se bucură că ei o au muuult mai mare. Băăă, al dracu, ce mică o are, hai să-i dăm un premiu că ne-am râs!

Așa și ăștia. Stau în sălile lor de cinema luxoase cu burțile pline de brânzeturi scumpe și șampanie și li se pare artistică ciorba slinoasă plescăită cu linguri de aluminiu. Li se pare operă de artă faianța plină de muci de care sunt lipite eroinele când sunt violate pentru că ei sunt acuzați de hărțuire sexuală doar când aduc o floare unei femei. Li se pare capodoperă sărăcia gri în care trăim pentru că ei, în capitala aia a lor europeană, nu mai pot vedea calcanul din cauza copacilor. Și, până la urmă, au dreptate. Așa cum înainte făceam bancuri și râdeam de viața noastră, acum suntem ca un clovn care își îndeasă pe gât rahații, se șterge la gură și zice Ta-naaaa!, în aplauzele publicului.
cand-gasim-un-portofel-pe-strada

Calul de dar nu se caută la dinți

Calul de dar nu se caută la dinți, spune o vorbă din popor, iar eu sunt mai mult decât convinsă că e o vorbă spusă cu umerii ridicați de vreun domn care a primit de ziua lui o cataramă de curea de ceas. Și, până la urmă, gestul contează.

Asta cred că e o vorbă născocită de o femeie care, plecată să-i cumpere iubitului un cadou de ziua lui și s-a întâlnit în mall cu toate reducerile din lume. Și femeia, nah, fire slabă, n-a rezistat și după ce și-a ostoit sufletul cu trei perechi de pantofi la un pret absolut special, o rochie atât de ieftină că era o barbarie s-o lase acolo, pe umeraș, tristă și orfelină și cu un ruj al carui nuanță o căutase toată viața ei, a avut revelația ocaziei care o mânase pe ea in mall: ziua de naștere a iubitului ei.

Și cum portofelul se anemiase mai ceva ca o top modeală înainte de catwalk, dar nu se putea întoarce cu mâna-n cur, s-a mai învârtit un sfert de oră prin magazine până a găsit cadoul perfect pentru ziua de naștere a celui mai important om din viața ei: un tirbușon de vin. Pe care l-a cumpărat, l-a împachetat frumos cu fundă și l-a asortat cu un mesaj cum că viața ei e un tirbușon de când l-a cunoscut pe el. Sau așa ceva.

O altă prietenă de-a mea plecată prin țări arabe pentru un shopping porcesc a decolat din București cu un geamantan semigol și la plecare a sărit juma de oră pe el ca să-l poată închide de plin ce era. În aeroport, însă, și-a dat brusc seama că nu i-a cumpărat nimic iubitului ei, așa ca, din mers, i-a achiziționat una bucată magnet de frigider cu un superb apus de soare cu care puteai deschide și sticlele de bere. Uite, vezi? m-am gândit la tine, să nu mai zici că la tine nu mă gândesc!

Cumva, era normal ca bărbații să încerce să se răzbune, așa că au creat Metaxa ANGELS TREASURE. Și ca să vedem că s-au gândit și la noi, renumitul parfumier Pierre Aulas a creat un parfum inspirat de această licoare a îngerilor. E ok, ne place, au scăpat de data asta.
METAXA ANGELS' Treasure with Pierre Aulas and Costas Raptis

Ce ne enervează la sală

Top modelele de 20 ani slabe și cu curul tare ca piatra care vin la sală să facă ce? Să slăbească? Serios? Păi dacă ar mai slăbi măcar o sută de grame ar trebui să se ancoreze când vine metroul în stație. Oh, wait, astea nu cred că umblă cu metroul. Eu cred că vin să ne facă în ciudă. Să ne fluture țâțele suflecate de natură sau de chirurg, după posibilități și să transpire sexy în timp ce noi, nefericitele de peste 35, asudăm ca niște covrigărese în fața cuptorului în luna iulie.

Urmează apoi coregrafiile complicate. Ok, știm că ești bun, altfel nu ai fi antrenor, dar, ghici, ce, nu toată lumea vrea să câștige campionatul mondial de lambada. Eu, una, nici măcar nu vreau să particip. Am făcut și eu integrale și ecuații de gradul n în facultate, dar pirueta aia de după opt jumping jack, radical din 16 fandări și nu mai știu câte flotări îmi scapă de fiecare dată. Rămân ca proasta în mijlocul exercițiului ca atunci când mă scotea profu de analiză matematică la tablă și eu eram complet nepregătită.

Alea care se vântură prin vestiar goale pușcă. Care se apleacă după papuci în curul gol, se îmbracă și își pun și gluga de la hanorac în cap, dar chiloții sunt ultimii pe care și-i trag pe ele. Știm, surioară, avem și noi tot ce ai tu. Fix la fel. Nici mai înclinate, nici mai ondulate. Înțelegem perfect că ai o minte deschisă și nu numai, dar am vrea să putem sta și noi cu ochii deschiși când ne îmbrăcăm.

Ecologistele bio care nu se dau cu deodorant pentru câ vor să salveze planeta ucigându-ne pe noi în chinuri. Sau care au citit în formula AS că e mai sănătos pentru ele să nu folosească deodorant la sală atâta timp cât ceea ce fac ele nu poate fi, încă, încadrat la tentativă de crimă.

Bărbații care vin la orele de aerobic. Adică, serios, ne abateți atenția. Nu că ați fi cine știe ce, dar orice femeie în prezența unui mascul e mai ocupată să-și sugă gușa și burta decât să lucreze cum trebuie. Plus că transpirați diferit. Iar ficatul nostru e deja încercat de doamnele pomenite mai sus.

d76df704cbf32619710fbb8857e6fc60