Monthly Archives: November 2016


Cum arată o femeie adevărată?

Am primit o invitaţie care m-a îngrijorat peste măsură. Mai precis, am fost invitată să particip la un seminar care promitea că mă învaţă să fiu femeie. Asat m-a speriat olecuţă. Adică, la naiba, de multe ori am chiar eu dubii că sunt femeie, nu mai băga şi tu băţul prin gard. Să vă spun de ce.

Nu mă omor după ciocolată. De fapt, mănânc, în medie, o tabletă pe an.
Nu mă interesează pantofii. Adică mă înteresează cât să nu merg desculţă Şi cam atât. Nu leşin când văd o rochie, nu mă pisicesc, înjur ca-n port şi îmi plac momentele de băieţeală cu prietenii.

Săni nu am avut niciodată, toate rochiile mele incap pe doua umerase, iar fusta nu port, aşa că nu e de mirare că m-am panicat puţin. Poate oamenii ăştia ştiu ceva ce nu ştiu eu. Poate nu te nasti, pur şi simplu, de sex feminin, ci îţi trebuie niscaiva facultăţi şi masterate ca să devii una. Poate sunt un fel de creatură hermafrodită. Recunosc, am fost tentată să mă duc. Măcar aşa, să aflu şi eu cum arată o femeie adevărată. Are mânerul de la aspirator crescut în prelungirea mâinii drepte şi coada unei tigăi, in cea a mâinii stângi? Spala cada cocoţată pe tocuri şi e horny chiar si cand doarme? Vrea sex continuu ca o slot machine, fise? Poate sustrage cardul soţului din pantaloni mai dihai ca un magician? Bate din gene, se unduieşte când merge ca un covor pe batator? Stai, ştiu! Cumva devine femeie când naşte un copil? Sau e suficient să o valideze unul punându-ţi un inel pe deget?

Nu m-am dus. Nu de bani, ci, sincer, mi-a fost teamă să nu ies de acolo vreo pocăită cu basma pe cap şi cinci copii de rochia pănâ la glezne. Sau, mai rău, vreo arătare cu sâni cât pepenii suflecaţi pănâ la nas, cu gheare de răpitoare şi buze ca ventuzele de desfundat chiuvete, unduindu-se pe tocuri de 15, într-o rochie mulată cu model leopard. Oh, wait, ştiu cum să desfund de una singură o chiuvetă. E clar că nu-s femeie!
68818810-funny-memes-ketchup