Monthly Archives: December 2016


De ce e bine să-ţi pui camere de supraveghere

Un bun prieten îşi instalase camere de supraveghere pe ici, pe colo, prin zonele esenţiale ale casei. Prindeau şi musca zburând prin aer, mai ales ca era casa plină de senzori de mişcare ca mâţa de pureci. Aşa se face că, atunci când, după mult timp, la el a înnoptat o domnişoară blondă şi frumoasă care a doua zi s-a făcut nevăzută pe vecie, nu înainte de a-i arunca în faţă un Porcule! din toată inima, prietenul a derulat înregistrările să vadă ce se întâmplase. Păi ce făcuse ea? Îi controlase dulapurile şi sertarele mai dihai ca DNA-ul, conturile politicienilor şi găsise nu un cont secret, ci un chilot secret uitat de o altă domnişoară mai mult sau mai puţin blondă, cu muuult timp înainte. Ori că-i uitase ea. Ori că-i păstrase el, acum chiar nu mai avea nicio importanţă.

Un altul, mare iubitor de pisici, dar care avea şi casa plină de senzori de mişcare ce-i aprindeau sau stingeau lumina, după caz, a reuşit să bage în boală o tănără mai slabă de înger. Proaspăt întorşi de la un film de groază şi fără să ştie că în casă mai sălăşluieşte o biată mâţă bătrână, săraca fată era să facă infarct cînd prin casă au început să se aprindă şi stingă luminile, pe măsură ce felina se deplasa.

Cea mai tare revelaţie, însă, a avut un fost coleg de şcoală, proaspăt însurat cu o jună mult mai jună. Şi cum începutul lui de burtă îi stătea ăleia fix pe creier, l-a băgat tânăra soţie la regim de bio, mio şi răbdări prăjite. Ei aveau în frigider numa salate şi iaurt degresat şi să ferească sfântu să-i fi trecut careva prin faţa ochilor cu o coadă de friptură, că numa-ndată se punea femeia pe plâns că a murit o biată căprioară să hrănească mitocanul. Asta până în ziua în care s-au declanşat în casă alarmele de fum. Nu, nu luase foc casa, ci consoarta bio vegetariană trăsese un grătar memorabil cât el era plecat la muncă. Pentru că da, în lipsa lui, fata băga la greu proteină animală şi alte vietăţi porceşti. Dănţăluiau cârnaţii, şunca şi fleicile pe grătare în lipsa lui mai ceva ca asistentele lui Capatos, în studio. Iar cînd el sosea acasă, poc, neprihănita vegetariană ieşea iar la păscut, în ciuda ăstuia care ar fi ucis pentru o aşchie de carne.

Toţi cei trei prieteni ai mei îşi echipaseră casele de pe e-mag iar ultimul, care nu mai scăpa de gura nevestei de când se reconvertise la sfânta fleică, îşi luase şi un sistem audio care-I umplea casa de muzică şi-i acoperea bombaneala doamnei vegetariene la mişto.
download

Topul românilor care-şi vor iubi mereu ţara

Pe primul loc în topul românilor care-şi iubesc ţara orice ar fi se află analfabeţii care trăiesc din ajutoare sociale, au maxim patru dinţi în gură pe care-i spală de două ori pe an. Toarnă atât de mulţi copii încât e un efort colosal să-şi amintească numele fiecăruia în altă zi decât cea în care le schimbă alocaţia în băutură şi trebuie să dea cu degetul pe mandatul poştal. Treaba asta îi sleieşte atât de tare de puteri, ăia doi neuroni ai lor s-au încordat atât de tare încât le ia o lună să-şi revină. De aia nici nu pot munci şi ar fi şi tâmpiţi să o facă, doar suntem atât de mulţi proşti în ţara asta care le plătim coitul fără prezervative şi statul cu organul în mână în faţa porţii. Ăştia îşi iubesc ţara aşa cum şobolanii aciuaţi pe lângă o brutărie îl iubesc pe brutar. Primesc moca tot ce au nevoie, iar nevoilor sunt primare, puţin peste cele ale unui cercopitec, aşa că nici măcar nu le trece prin cap să emigreze. Plus că nici nu ştiu ce e dincolo de gardul satului, darămite de cel al graniţei.

Urmează apoi comuniştii bătrâni. Genul de boşorogi care te inghesuie cu cărucioarele în autobuz şi oftează că pe vremea Împuşcatului era mai bine. Patrioţii ăştia sunt ca gardienii ăia de la puşcărie. Adică băi, ai un blid de mâncare sub nas şi o laviţă sub cur, ce altceva mai vrei? Mulţumeşte statului şi partidului pentru ce ai şi mucles. Ce, crezi ca afară e mai bine? Afară te exploatează capitaliştii şi nu-ţi deschide nimeni uşa.

Hoţii. Nu ăia care fură din buzunare în autobuze, ci ăia care fură milioane de miliarde din banul public. Păi unde ar mai putea face ei aşa ceva?

Resemnaţii. Ăştia sunt ca femeile alea pe care le bat bărbaţii, le iau banii, le înjură şi le ţin în picioare cât mănâncă ei, dar ele tot îi iubesc. De, s-au obişnuit cu ei şi unde să se mai ducă acum, după atâţia ani? Plus că mai primesc şi ele din an în Paşte un toc de %/&, aşa că zic bogdaproste şi-şi trag basmaua peste dinţii scoşi cu pumnul. Şi rămân acasă.

Ăia care se cred vedete. Care stau pe canapele în emisiuni de noapte şi plătesc paparazzi să-i pozeze când mănâncă un hot dog luxos într-o bodegă de Dorobanţi. Ăştia n-ar emigra nici morţi pentru că, odată ieşiţi din graniţă, nu-i mai ştie nici dracu.

De departe cei mai înduioşători sunt românii care au emigrat de atât de mulţi ani încât creierul li s-a resetat de la atâta bine şi au uitat cum e de fapt aici. Din faţa geamului lor care dă fie la un ocean, fie la Podul Brooklyn sau Hyde Park, postează lăcrimând poze cu copii îmbujoraţi în ii şi peisaje fotoşopate cu cătune în munţi şi pârâiaşe în păduri. Pădurile alea au fost demult defrişate şi vândute pe nimic, pârâiaşele sunt pline de rahaţi ce plutesc şi peturi de bere, iar cătunele alea sunt goale, mai stau în ele doi, trei bătrâni prea bătrâni să mai poată pleca. Sau poate au murit deja, dar cum nu există nici măcar drumuri pănă la ei, nu va şti nimeni asta.
La mulţi ani, România! Şi poftiţi, vă rog, la vot!
romania-communism