About adela



View all posts by adela

La ce e bun Mercur retrograd

Gata, a inceput perioda aia in care toate sunt cu fundul în sus, una spui și alta se aude și tot așa. Și nu, nu e vorba de PMS, ci de Mercur retrograd. Înainte să dați cu pietre și vorbe grele după biata planetă, aflați că  lucruri bune se pot întâmpla cât timp merge astrul în marșarier.

De exemplu, readuce în viața voastră foste relații. Buun. Deci dacă  mai suspinai bovarisme de dâmbovița după ăla relația prematur încheiată cu ăla frumi din liceu, ai acum ocazia perfectă să te vindeci de el văzându-l cum arată în anul de grație 2020:  burtos, pungit și fără păr în cap.

Și dacă tot e posibil să dai de foști în drum spre piață, de acum până pe 10 martie, cât ține retrogradarea, nu ieșiți  din casă altfel decât perfectă. Unghii, păr, machiaj, tocuri, rochia cea  mai bună. Nu ieșiți  în trening nici dacă se dau gratis louboutini la colțul străzii pentru că nu știți cu cine vă puteți întâlni. Și e păcat să nu-și bage fostul unghia-n gât văzând ce a pierdut.

Apoi, dacă papucul aruncat de tine după el în timp ce ieșea ultima oară pe ușă și-a ratat ținta, acum, cu puțin antrenament înainte,  ai ocazia să-l nimerești din plin.

Și dacă furia despărțirii ți-a sugrumat vocea și au rămas nespuse atât de multe, nu mai arunca banii aiurea la psiholog să-ți rezolvi frustarea. Mercur, dragul de el, ți-l aduce înapoi în gheruțe să-ți exprimi pe îndelete sentimentele.

Despre zahărul ascuns

Încerc și eu ca tot fotomodelul să mă împrietenesc cu cântarul după Sfintele Sărbători cu 4000 de calorii pe zi. Măcar să fiu în stare să nu mă mai uit la ecranul cântarului ca o fetiță de patru anișori la IT singură în casă, în crucea nopții.

Drept pentru care am decis ca măcar pentru o perioadă de timp să mă despart de zahăr. A fost cu  muci, cu plânsete, cu supradoză și promisiunea că vom fi din  nou iubiți imediat ce-mi ating greutatea dorită.

Am închis ochii când mi-au apărut în feed torturi indecente, m-am ținut de nas când am trecut pe lângă cofetăria Maria și mirosea criminal a amandină, a băgat nasul în laptop când a apărut la birou un platou cu fursecuri.

Am trecut pe salate și când îmi făceam celebrul meu -sos de muștar care imită maioneza- mi-am aruncat într-o doară ochii pe eticheta borcanului de muștar. Și ghici, ce? Are zahăr. Cum zahăr au și murăturile cumpărate. Și stau și mă revolt: trădare, trădare dar să știm și noi! Dacă tot bag zahăr în mine măcar să mă și bucur de el, nu doar de pantalonii care țipă pe mine.

Altfel e  ca și cum aș fi fost aleasă Miss Univers la 20 de ani și aș fi intrat în comă în urma unui accident pînă la 40 de ani, pierzând cea mai mișto perioadă din viață.

E ca și cum aș fi fi fost păcălită să trec droguri fără să știu și să fiu arestată în aeroport deși muream de durere de cap și aș fi dat orice chiar și pentru un nurofen.

E ca și cum ași fi strâns bani o viață ca să ajung pe plaja pe care s-a filmat The Beach și as fi fost troznită de o indigestie care m-ar fi închis în cameră toată vacanța.

E ca și cum m-aș fi îmbătat glorios cu Hugh Jackman și m-aș fi trezit dimineața fără să-mi mai amintesc nimic din sexul sălbatic de peste noapte.

E ca și cum m-ar fi arestat DNA-ul  pentru cea mai mare fraudă financiară ever și eu aș avea amnezie și nu mi-aș mai aminti niciun cont în care am ascuns banii.

E ca și cum aș fi Dragnea la pușcărie și nimeni din PSD nu ar ști cine sunt.

Suntem Meghan si Harry și o ardem ca rebelii

Cică Meghan și Harry vor să plece de la castel, să o ardă pe cont propriu. Adevărul e că e nasol la castel, oricine în locul lor ar face la fel. În primul rând nu ai deloc intimitate. Servitorii ăia stau mereu în coasta ta și apar unde nu te aștepți. Crezi că sunteți singuri și vă alergați fericiți ca nebunii și cum terminați sexuțu, poc, de niciunde o mână de majordom îți întinde un prosop. Moale, parfumat, cu logo-ul Casei Regale. Lady, your highness, ia fă și te sterge. Și asta nu e tot. Vă dați voi seama ce holuri lungi are Buckingham? Cîți kilometri trebuie să lipăi în picioarele goale, cu genunchii strânși până la prima baie?

Acum puneți-vă în pielea lui Meghan și imaginați-vă numai cât de greu îi este să se mențină în formă. Șă țină o dietă. Gândiți-vă că e mereu la competiție cu slăbănoaga aia de cumnată-sa care, după trei copii, arată ca o placă de surf mușcată de rechini. De măritat, s-a măritat, copil, a făcut. După toate manualele, e timpul să se îngrașe. Să crească o muffin sub buric. Și niște mânere pe șale. Nu mult, cât să-i țină de cald în nopțile friguroase. Poate ar vrea și ea s-o lase mai moale cu inghițitul în sec în fața unei felii de tort și să lase păscutul de salate în seama caprelor și topmodelelor, dar cum să își permită așa ceva când este la palat, cu toți ochii și toată presa pe ea?

Și-apoi, cum rămâne cu respectul de sine? Cum te poți privi în oglindă dacă nu ai rămas în viața ta fără bani înainte de salariu? Dacă nu ai asteptat reducerile de după revelion ca să zbori cu un low cost în Bulgaria și să-ți faci concediul la all inclusive cu brânză topită și hot-dogs la micul dejun?

Si mai e problema timpului liber. Programul. Agenda. Vă dați voi seama că femeia asta nu are nicio clipă pentru ea? Coafor, masaj, cosmetică, sală, întălniri, discuții, sală, shopping, probe la croitor, iar întâlniri. Ce femeie normală la cap ar accepta așa ceva? Să nu ai tu timp să pui o oală de ciorbă pe foc, să faci o piață, să calci o cămașă, să bagi un aspirator. Nu, clar, asta nu e viață. Simți că nu trăiești dacă nu îl duci pe micul Archie la creșă dimineața, alergând să prinzi autobuzul ca să nu întârzii la job. Ca să moară a bătrână măcar de ciudă că nu mai aveți nevoie să trăiți din pensia ei de regină. Că deja s-a întrecut cu gluma, e la competiție cu iliescu al nostru.

20191230-harryandmeghan.jpg-resize_then_crop-_frame_bg_color_FFF-h_630-gravity_center-q_70-preserve_ratio_true-w_1200_

Prima zi de şcoală fără şcoală

Cu bucurie privesc pe geam cârduri de copii târâţi de mânuţe de părinţi la şcoală şi grădiniţă. De la grădiniţa de peste drum, zbierete sfăşietoare mă fac sa sar de pe canapeaua comodă pe care îmi beau cafeaua în linişte şi lene.
Deh, instinctul latent de mamă. Dar înainte să sun la 112 să anunţ că la grădiniţa de vis-a-vis se înjunghie copii pe viu şi li se scot maţele prin ochi, cobor să-mi plimb pisicile şi-i văd. Prunci smulşi din căldura patului şi de lângă ţâţa mă-sii plâng cu mucii înşiraţi pe garduri, negociind cu bunicii reîntoarcerea în copilăria dulce de dinainte de impactul răvăşitor cu sistemul românesc de învăţământ.
Care-s muci de plâns, care-s de boală, doar ăl de sus ştie. Odată cu începerea anului şcolar s-a dat liber la viroze. Oh, doctori care nu răspund în miezul nopţii când îţi face ţie puiul febră, oh, felul în care priveşti bănuitor fiecare copil care strănută, oh, serbările cu 50 de adulţi şi 30 de copii cu lumânări la nas într-o sală de 10 metri pătraţi.

Ah, începe şcoala. Ce emoţie, ce freamăt. Vin şedinţele cu părinţi nervoşi şi transpiraţi şi cu mame casnice nevorbite de o lună. Cu marele quest de făcut rost de manuale şi caiete de lucru, că deh, profesorii o arde hipstereste cu manuale de nişă publicate în editie limitată la o tipografie anonimă din Plopeni.

Ah, începe şcoala cu aglomeraţie în trafic şi orarul ei tâmpit. Cine ia copilul unu de la ore? Cine duce copilul 2 la şcoală, după masă?

Ah, sună clopoţelul. Şi ceasul, la 6 dimineaţa. Şi telefonul, când eşti la birou, că şi-a uitat pruncul tema acasă şi trebuie să te duci să i-o aduci.

Ah, sună clopoţelul! Nu şi pentru mine! Ce bine! Oh, ce bine!
7f99f70b2593ed93d4c4fa21f1834ec1--last-day-of-school-the-last-day

10 consecinţe ale iluminatului special de Paşte

Primariţa capitalei, madam Firea, a anunţat că, de Paşte, vrea să umple oraşul cu luminiţe. Toată treaba va costa cam 175 000 de euro. Iată câteva consecinţe:

Deşi pe perioada iluminatului de Paşte, în spitale va apărea o nouă şpagă, şpaga pentru un pat la geam, bolnavii care stau câte doi în pat vor fi mai fericiţi ca oricând privind luminiţele înşirate pe străzi.

Panseluţele de 300 milioane de euro puse de primăria sectorului 1 vor fi, în sfârşit, puse în valoare şi noaptea.

Admirând luminiţele, călătorilor care zgribulesc în staţii le va fi mai uşor să aştepte autobuzul o jumătate de oră.

Când plouă şi se înfundă toate canalele din oraş, totul arată idilic cu luminiţele reflectate în bălţile alea împuţite.

Pe străzile care nu au fost niciodată luminate va fi, în sfârşit, lumină. Sub formă de ouă, de iepure şi iepure cu ouă. Dar va fi!

Cei care-şi plimbă câinii se vor uita mult, dar mult mai atent în jur să nu fie văzuţi la lumina decoraţiunilor de Paşte când trec mai departe fără să strângă rahatul produs de câine.

Staţia de metrou Drumul Taberei îşi va amâna anume deschiderea pentru ca oamenii să circule la suprafaţă, unde sunt luminiţele.

În săptămâna de după apariţia luminiţelor, bordurile vor fi înlocuite cu unele fosforescente în formă de iepure, ouă şi iepure cu ouă.

Va scădea semnificativ numărul şoferilor care-şi rup maşinile în gropi pentru că, mulţumită luminiţelor, le vor vedea mai bine şi le vor ocoli.

În noaptea de Înviere, oamenii se vor strânge în Piaţa Universităţii să vadă luminiţele şi vor cânta Hristos s-a luminat!, iar Sfanta Lumina va veni nu de la Ierusalim, ci de la priza primăriei.

bunny-lights-777x437

Când Sf. Valentin lovește în plin

Abia scăpați din menghina Sărbătorilor, cu picioare rupte prin magazine după un cadou pe măsura iubirii lor, bărbații simt deja pe șira spinării fiorii reci ai Sf. Valentin. Mai temut decât Sf. Gheorghe cu sabia lui cu tot, sfințișorul ăsta venit cu avionul de peste ocean reușește să dea peste cap orice om întreg la minte, fie că e băgat sau nu într-o relație. Dar asta e doar începutul. Pentru bărbați, mai ales, triunghiul morții Sf. Valentin-1 Martie-8 Martie își freacă bucuros mâinile și-și ascute dinții, gata să-i înghită cu fulgi cu tot.
Cu fulgii lui Cupidon, ce credeați?

Știindu-mă creativă și cu ideile colcâindu-mi în cap mai ceva ca șerpii Gorgonei, în fiecare an, un bun prieten mă invita la un fel de brainstorming cu mult vin ca să-i dau idei de cadouri pentru iubita din dotare. La început, a fost ușor. Apoi, pe măsură ce anii treceau și demoazela, frustrată de lipsa unui anume inel pe deget, devenea din ce în ce mai mofturoasă și mai nesuferită, jobul meu devenea din ce în ce mai greu. Oricum nu-mi era dragă pentru că prietenii mei sunt cei mai buni și trebuie să fii într-un fel anume ca să te ridici la înălțimea lor, dar asta este o altă poveste, așa că, în ziua în care ea a venit să plângă pe umărul meu că el i-a dat papucii, rugându-mă să-i scriu o poezie cu care să-l recucerească, am mângâiat-o pe păr și am liniștit-o, apoi i-am scris un acrostih cu multe cuvinte de iubire care-i comunica doar lui s-o lase dracului de tută.

O bună prietenă care tot anul trântea ușa în nas tuturor masculilor care îndrăzneau să-i sune la sonerie și făcea mișto de leșinatele care-și pun pe facebook poze feeling inloved cu două pahare de vin roșu și cu un pat în fundal, de Sf. Valentin își comanda singură la birou un buchet impresionant de flori ca să vadă toată lumea că ea nu era single, ci in a relationship. Asta până în anul în care, dintr-un exces de zel greu de înțeles, florăreasa a pus în buchet, din partea ei, o cartolină pe care scria clar din partea cui sunt florile. Iar prietena mea, plecată fiind la niște filmări, a lipsit suficient timp ca toată suflarea din birou să aibă timp să afle cine era admiratorul ei secret.

O altă prietenă care suspina în secret de dragul unui coleg, fără să îndrăznească să-i spună ce simte pentru el, dar sperând că el i-a prins semnalele secrete și că îi împărtășește sentimentele, dar așa e el de felul lui, mai timid, aștepta Sf. Valentin ca pe a doua venire pe Pământ a lui Mesia. Așa că, în fatidica dimineața de 14 februarie în care el a apărut la birou cu un mare buchet de flori, inima nefericitei a început să-i tropăie în piept mai ceva ca pisica mea de opt kile pe parchet când aude cronțănelele curgând în bol. Cum buchetul de flori a rămas la locul lui până spre prânz, tropăitul s-a intensificat, odată cu nenumăratele posibilități ce i se deschideau în față. Dacă nu i le dăduse până la ora asta, e clar că aștepta sfârșitul programului ca să îi dea buchetul. Și oare de ce ar fi așteptat el atâta timp dacă nu ar fi intenționat să-i spună ceva ce doar urechiușele ei delicate meritau să audă? Sau poate, și mai bine, întenționa să o scoată în oraș, să o invite undeva unde să-și poată declara iubirea nestingherit, că dacă nici ea nu știa cât de timid este, cine să îl înțeleagă mai bine, atunci?

Pe la ora cinci, când inima ei era în pragul infarctului, după ce făcuse atât de multe drumuri la baie să se pudreze, parfumeze și rujeze încât o colegă mai în vârstă i-a șoptit discret că, dacă are nevoie, are ea un ginecolog bun, s-a întâmplat catastrofa. Nu, nu a venit tsunami și nici vreun cutremur, doar că, la plecare, viitorul ei iubit a luat buchetul de flori și a trecut nonșalant pe lîngă ea, apoi a dăruit florile iubirii lui unei domnițe suave și blonde care-l aștepta în hol.
Nu pentru toată lumea Sf. Valentin e o sărbătoare care aduce ghinion și nefericire. De exemplu, pentru o vecină de-a mea măritată de prea mult timp, deși era de o vârstă cu mine, Sf. Valentin a fost cea mai bună zi a ei de foarte mult timp încoace. Cum așa? Păi simplu. Seara, când iubitul ei soț era cu nasul în niște mailuri importante și ea îi călca încă o dată cămașa abia scoasă din dulap ca să fie impecabilă a doua zi, a chițăit un mesaj pe telefonul lui. Era de la o florărie care-l anunța că buchetul de flori comandat a fost livrat la adresa specificată. Ea a făcut ochii mari. Pentru o secundă, s-a bucurat, crezând că va primi și ea, după atâta timp, măcar o coadă de garoafă de ziua îndrăgostiților. După ce s-a asigurat de două ori că în sacoșa cu care venise el nu era decât o legătură ofilită de pătrunjel, a înțeles. Pe cât de repede a înțeles ea, pe atât de greu a priceput el de ce, a doua zi, la șase dimineața, toate hainele lui frumos călcate erau înghesuite în două valize și puse la ușă.

Și, ca să închei în acestă notă optimistă, vă spun și vouă ce mi-a spus mie cândva o reclama la un șampon: dragostea se sărbătorește în fiecare zi, nu doar de Sf. Valentin.
Capture

De ce e bine să-ţi pui camere de supraveghere

Un bun prieten îşi instalase camere de supraveghere pe ici, pe colo, prin zonele esenţiale ale casei. Prindeau şi musca zburând prin aer, mai ales ca era casa plină de senzori de mişcare ca mâţa de pureci. Aşa se face că, atunci când, după mult timp, la el a înnoptat o domnişoară blondă şi frumoasă care a doua zi s-a făcut nevăzută pe vecie, nu înainte de a-i arunca în faţă un Porcule! din toată inima, prietenul a derulat înregistrările să vadă ce se întâmplase. Păi ce făcuse ea? Îi controlase dulapurile şi sertarele mai dihai ca DNA-ul, conturile politicienilor şi găsise nu un cont secret, ci un chilot secret uitat de o altă domnişoară mai mult sau mai puţin blondă, cu muuult timp înainte. Ori că-i uitase ea. Ori că-i păstrase el, acum chiar nu mai avea nicio importanţă.

Un altul, mare iubitor de pisici, dar care avea şi casa plină de senzori de mişcare ce-i aprindeau sau stingeau lumina, după caz, a reuşit să bage în boală o tănără mai slabă de înger. Proaspăt întorşi de la un film de groază şi fără să ştie că în casă mai sălăşluieşte o biată mâţă bătrână, săraca fată era să facă infarct cînd prin casă au început să se aprindă şi stingă luminile, pe măsură ce felina se deplasa.

Cea mai tare revelaţie, însă, a avut un fost coleg de şcoală, proaspăt însurat cu o jună mult mai jună. Şi cum începutul lui de burtă îi stătea ăleia fix pe creier, l-a băgat tânăra soţie la regim de bio, mio şi răbdări prăjite. Ei aveau în frigider numa salate şi iaurt degresat şi să ferească sfântu să-i fi trecut careva prin faţa ochilor cu o coadă de friptură, că numa-ndată se punea femeia pe plâns că a murit o biată căprioară să hrănească mitocanul. Asta până în ziua în care s-au declanşat în casă alarmele de fum. Nu, nu luase foc casa, ci consoarta bio vegetariană trăsese un grătar memorabil cât el era plecat la muncă. Pentru că da, în lipsa lui, fata băga la greu proteină animală şi alte vietăţi porceşti. Dănţăluiau cârnaţii, şunca şi fleicile pe grătare în lipsa lui mai ceva ca asistentele lui Capatos, în studio. Iar cînd el sosea acasă, poc, neprihănita vegetariană ieşea iar la păscut, în ciuda ăstuia care ar fi ucis pentru o aşchie de carne.

Toţi cei trei prieteni ai mei îşi echipaseră casele de pe e-mag iar ultimul, care nu mai scăpa de gura nevestei de când se reconvertise la sfânta fleică, îşi luase şi un sistem audio care-I umplea casa de muzică şi-i acoperea bombaneala doamnei vegetariene la mişto.
download

Topul românilor care-şi vor iubi mereu ţara

Pe primul loc în topul românilor care-şi iubesc ţara orice ar fi se află analfabeţii care trăiesc din ajutoare sociale, au maxim patru dinţi în gură pe care-i spală de două ori pe an. Toarnă atât de mulţi copii încât e un efort colosal să-şi amintească numele fiecăruia în altă zi decât cea în care le schimbă alocaţia în băutură şi trebuie să dea cu degetul pe mandatul poştal. Treaba asta îi sleieşte atât de tare de puteri, ăia doi neuroni ai lor s-au încordat atât de tare încât le ia o lună să-şi revină. De aia nici nu pot munci şi ar fi şi tâmpiţi să o facă, doar suntem atât de mulţi proşti în ţara asta care le plătim coitul fără prezervative şi statul cu organul în mână în faţa porţii. Ăştia îşi iubesc ţara aşa cum şobolanii aciuaţi pe lângă o brutărie îl iubesc pe brutar. Primesc moca tot ce au nevoie, iar nevoilor sunt primare, puţin peste cele ale unui cercopitec, aşa că nici măcar nu le trece prin cap să emigreze. Plus că nici nu ştiu ce e dincolo de gardul satului, darămite de cel al graniţei.

Urmează apoi comuniştii bătrâni. Genul de boşorogi care te inghesuie cu cărucioarele în autobuz şi oftează că pe vremea Împuşcatului era mai bine. Patrioţii ăştia sunt ca gardienii ăia de la puşcărie. Adică băi, ai un blid de mâncare sub nas şi o laviţă sub cur, ce altceva mai vrei? Mulţumeşte statului şi partidului pentru ce ai şi mucles. Ce, crezi ca afară e mai bine? Afară te exploatează capitaliştii şi nu-ţi deschide nimeni uşa.

Hoţii. Nu ăia care fură din buzunare în autobuze, ci ăia care fură milioane de miliarde din banul public. Păi unde ar mai putea face ei aşa ceva?

Resemnaţii. Ăştia sunt ca femeile alea pe care le bat bărbaţii, le iau banii, le înjură şi le ţin în picioare cât mănâncă ei, dar ele tot îi iubesc. De, s-au obişnuit cu ei şi unde să se mai ducă acum, după atâţia ani? Plus că mai primesc şi ele din an în Paşte un toc de %/&, aşa că zic bogdaproste şi-şi trag basmaua peste dinţii scoşi cu pumnul. Şi rămân acasă.

Ăia care se cred vedete. Care stau pe canapele în emisiuni de noapte şi plătesc paparazzi să-i pozeze când mănâncă un hot dog luxos într-o bodegă de Dorobanţi. Ăştia n-ar emigra nici morţi pentru că, odată ieşiţi din graniţă, nu-i mai ştie nici dracu.

De departe cei mai înduioşători sunt românii care au emigrat de atât de mulţi ani încât creierul li s-a resetat de la atâta bine şi au uitat cum e de fapt aici. Din faţa geamului lor care dă fie la un ocean, fie la Podul Brooklyn sau Hyde Park, postează lăcrimând poze cu copii îmbujoraţi în ii şi peisaje fotoşopate cu cătune în munţi şi pârâiaşe în păduri. Pădurile alea au fost demult defrişate şi vândute pe nimic, pârâiaşele sunt pline de rahaţi ce plutesc şi peturi de bere, iar cătunele alea sunt goale, mai stau în ele doi, trei bătrâni prea bătrâni să mai poată pleca. Sau poate au murit deja, dar cum nu există nici măcar drumuri pănă la ei, nu va şti nimeni asta.
La mulţi ani, România! Şi poftiţi, vă rog, la vot!
romania-communism

Cum arată o femeie adevărată?

Am primit o invitaţie care m-a îngrijorat peste măsură. Mai precis, am fost invitată să particip la un seminar care promitea că mă învaţă să fiu femeie. Asat m-a speriat olecuţă. Adică, la naiba, de multe ori am chiar eu dubii că sunt femeie, nu mai băga şi tu băţul prin gard. Să vă spun de ce.

Nu mă omor după ciocolată. De fapt, mănânc, în medie, o tabletă pe an.
Nu mă interesează pantofii. Adică mă înteresează cât să nu merg desculţă Şi cam atât. Nu leşin când văd o rochie, nu mă pisicesc, înjur ca-n port şi îmi plac momentele de băieţeală cu prietenii.

Săni nu am avut niciodată, toate rochiile mele incap pe doua umerase, iar fusta nu port, aşa că nu e de mirare că m-am panicat puţin. Poate oamenii ăştia ştiu ceva ce nu ştiu eu. Poate nu te nasti, pur şi simplu, de sex feminin, ci îţi trebuie niscaiva facultăţi şi masterate ca să devii una. Poate sunt un fel de creatură hermafrodită. Recunosc, am fost tentată să mă duc. Măcar aşa, să aflu şi eu cum arată o femeie adevărată. Are mânerul de la aspirator crescut în prelungirea mâinii drepte şi coada unei tigăi, in cea a mâinii stângi? Spala cada cocoţată pe tocuri şi e horny chiar si cand doarme? Vrea sex continuu ca o slot machine, fise? Poate sustrage cardul soţului din pantaloni mai dihai ca un magician? Bate din gene, se unduieşte când merge ca un covor pe batator? Stai, ştiu! Cumva devine femeie când naşte un copil? Sau e suficient să o valideze unul punându-ţi un inel pe deget?

Nu m-am dus. Nu de bani, ci, sincer, mi-a fost teamă să nu ies de acolo vreo pocăită cu basma pe cap şi cinci copii de rochia pănâ la glezne. Sau, mai rău, vreo arătare cu sâni cât pepenii suflecaţi pănâ la nas, cu gheare de răpitoare şi buze ca ventuzele de desfundat chiuvete, unduindu-se pe tocuri de 15, într-o rochie mulată cu model leopard. Oh, wait, ştiu cum să desfund de una singură o chiuvetă. E clar că nu-s femeie!
68818810-funny-memes-ketchup

Halloween-ul la români

M-am trezit de dimineaţă în frig. Caloriferele reci gheaţă. Lasă că-mi fac o cafea fierbinte. Deschid aragazul şi poc, prima sperietură. Nici picior de gaze. Ah, te pomeneşti că s-as stricat centrala. Închid şi plec să întreb vecinii dacă au gaze. N-au. Trebuie să fie pe undeva o foaie de hârtie pe care scrie cât şi când opresc gazele. O găsesc pe jos, la câţiva metri de poartă. Probabil au lipit-o pe uşă cu scuipat ăia de la gaze. Le-a rămas nefolosit de la ultima factură.

Dar ziua abia începe, îmi zic eu încă veselă. Am bani de încasat, de juma de an tot am bani de încasat. Sun la agenţie să întreb de bani. Sumă modică pentru o agenţie, din doar trei cifre. Ah, oftează duduia de la capătul firului. Căcat, ştiu că nu mai e cu fir, dar aşa e clişeul cu vocea de la celălalt capăt al firului. Ah, oftează deci afectată duduia. Ştii, nu au intrat încă banii de la client. Mi se face brusc milă. I-aş reaminti că eu am contract cu ei, nu cu clientul lor, dar îmi întorc buzunarele pe dos, căutând un rest pentru ea ca să nu mai sufere atât de tare că nu au intrat banii de la client. Evident, nu găsesc. Sunt un freelancer demn şi independent care a ieşit din sistem. Când am să ajung la casă la megaimaj am să le spun că nu mi-au intrat banii de la agenţia care nu a încasat banii de la client.
In cutia poştală, altă sperietură. Factura la gaze. Da. alea care nu sunt azi.

Autobuzul vine greu. Cred că nici pe el nu l-a facturat clientul de vine aşa de greu. Urc în autobuz pe o uşă şi cobor pe cealaltă. Un homeless care s-a mutat în RATB sperie ficatul fiecărui călător. Cum eu am băut aseară un pahar, două, ficatul meu este de-a dreptul îngrozit, zici că a văzut The Ring, Exorcistul şi The Others simultan.

Mă întorc după bicicletă. Mai bine să-mi fie frig decât greaţă. Pe pista de biciclete de pe Calea Victoriei, un ţăran cu penis mic şi-a parcat vaporul maşina. Mă opresc să-i ridic ştergătoarele în semn de apreciere, când aud în spatele meu: Făăă, f%%-ţi morţii tăi de cu%vă! Acuma chiar că m-am speriat, aşa că încalec bicicleta şi bag viteză cât pot. La primul semafor trec pe verde şi mă şterge o maşină de provincie. Eee, săracii, probabil la ei la Călăraşi nu au roşu la semafoare.

Cu ochii la maşina care aproape m-a dat jos, nu văd la timp o mătură lăsată pe pistă de măturătorii opriţi să ia prânzul pe bordură şi cad cu graţie. Ăia râd cu poftă: hăăă, ia uită băăăă, e Miţa Biciclista, a căzut şi şi-a rupt #¤%.

De aia zic. În România, Halloweenul e degeaba. În România e Halloween în fiecare zi, chiar nu ştiu ce ar mai putea să mă sperie.
pizap-com14779463008711

Next page →