About adela



View all posts by adela

3 tipuri de restaurante pe care nu le înţeleg

Restaurantul pe platformă suspendată la câteva zeci de metri deasupra pământului. Am o singură întrebare. De ce? De ce ai face asta? De ce să cocoţi o masă cu scaune la nivelul etajului 10 al unui bloc? De ce ai lua masa cocoţată acolo? Şi dacă mai vrei ceva, o prăjitură, de exemplu, cum faci? Arunci cu felii de pâine în chelnerii de jos? Şi dacă te aud, cum îţi aduc? Ţi-o livrează cu praştia? Aruncă pur şi simplu cu prăjitura în tine? Au o scară pentru pompieri pe care urcă ospătarii? Păi mi-ar fi şi milă să mai comand ceva. Nuuu, nu mai vreau nimic, e perfect, nu mai urca 50 de metri să-mi aduci scobitori, lasă că am degete. Nuuu, nici de serveţele nu am nevoie, am o bluză cu mâneci lungi. Stai! Şi dacă vreau la baie cum fac? Nu fac? Poi eu cred că asta era singurul beneficiu al mesei luate la 50 de metri deasupra orasului. Că aveai un tranzit de nou născut când te uitai în jos.

Restaurantul în care mănânci pe întuneric. Da, exact aşa. Nu vezi ce comanzi, habar n-ai ce-ţi aduce, cine-ţi aduce, ce face cu mâncarea ta, ce face cu alte părţi ale corpului când vine la masa ta. Intri pe întuneric şi eşti condus la masă. Chelnerii au ochelari cu care vâd în întuneric, dar tu nu vezi nimic. Asta e aşa, puţin scary, puţin kinky. E ca în filmele alea de groază în care ştii că mai e cineva în încăpere, doar că acum îi dai şi bacşiş pentru treaba asta. Se zice că, pe întuneric, gustul este mult mai pregnant. Asta, evident, dacă nimereşti gura. Că dacă-ţi bagi furculiţa în ochi, gustul este cam la fel. Aş merge la un astfel de restaurant doar dacă aş fi invitată de Superman. Sau de un alt supererou din ăsta care vede în întuneric. Măcar să-mi spună dacă îmi stă bine părul cu două linguri de frişcă puse în el şi dacă nu am spanac pe dinţi.

Restaurantul în care îţi găteşti singur mâncarea. Da, trebuie să recunosc. Toată viaţa mi-am dorit ca, după trei ore petrecute la coada cratiţei, în bucătăria personală, să fac un duş, să mă cremuiesc, să mă parfumez, să mă îmbrac frumos, să mă duc la coafor, să mă aranjez, manichiură, tocuri, alea-alea, să ajung la restaurant, să mă aşez frumos la masă şi să-mi trântească ospătarul nişte carne crudă în farfurie şi un ceaun cu ulei încins în faţă. Primul gând a fost că nu avem bani să achităm consumaţia şi trebuie să gătesc. Adică aici nu se spală vase dacă nu ai cu ce plăti, dar poţi ajuta bucătăria când e aglomerată. După ce am plimbat două ore o bucată de carne înfiptă într-o ţepuşă prin uleiul care deja era călduţ şi am plecat mai flămândă decât venisem şi puţind a prăjeală, mi-am dat seama de un singur lucru. Cred că aş putea aplica şi eu conceptul ăsta acasă. Adică de Crăciun, de exemplu, aş trânti pe masă făina, ouăle, zahărul şi laptele. Şi după două ore aş întreba senină: e bun cozonacul?
d4731a74cee5a0a1a5eed8c06f31feb6

Ce-ai făcut fă, Brangelino?

Vestea dizolvării celebrului şi plictisitorului cuplu Brangelina ne-a luat pe toate prin surprindere. Primele care au ieşit în stradă cu lacrimile şiroind au fost nefericitele care ţin dietă de când s-au născut. Alea care refuzau ţâţa că au auzit-o pe mă-sa spunând că au luat 300 de grame într-o săptămână. Alea care taie frunza de salată în patru ca să pară ca au patru feluri de mâncare în farfurie şi care râgâie două zile dacă mănâncă o măslină. Au aruncat cotoarele de broccoli şi au năvălit în prima şaormerie întâlnită. Păi dacă şi pe anorexica aia de Angelina Jolie, slăbănoaga aia cu picioare de barză s-a găsit să o înşele cineva, care mai e treaba cu dieta şi silueta? La ce bun să ne mai chinuim?

Câţiva paşi mai încolo, nişte pisi sprijineau un gard, hohotind de plâns. Iniţial am crezut că sunt nişte urşi panda şi am vrut să sunăm la zoo, dar, apropiindu-ne, ne-am dat seama că sunt doar nişte fete triste şi dezorientate cu rimelul întins pe faţă. Una vorbea singură, cu ochii în gol: Nu mai înţeleg nimic! De câţi copii este nevoie ca să legi un bărbat de tine dacă nici şase nu mai sunt de ajuns? De o echipă de fotbal? Dacă încep să fac acum copii, oare la al şaptelea mă ia de nevastă?

PĂi vezi fă, Brangelino, ce-ai făcut? Ai bulversat femeile din toată lumea. Le-ai dat peste cap valorile, aia ai făcut. Ce să mai înţelegem noi acum? Păi să nu vă dăm toate în judecată pe amândoi pentru tot bullshit-ul cu dragostea eternă şi familia perfectă? Păi ştiţi voi câte proaste s-au nenorocit la cratiţă că au văzut pozele voastre minunate în reviste? Hai sictir cu dragostea voastră cu tot!
capture

Mai există bărbaţi mişto

O bună prietenă se despărţise de câteva luni bune de marea ei dragoste. Că plecase el, că plecase ea, nici nu mai conta deja. Ideea e că, după luni bune de plâns, suspinat şi mâncat îngheţată la miezul nopţii, dorul începuse să pălească şi se iţea, obraznică, ideea unei noi relaţii. Zis şi convins, că mai mult noi am convins-o că mai există bărbaţi mişto pe lumea asta, doar că, după nu foarte mult timp, am început şi noi să ne îndoim de treaba asta. O tură pe Tinder îi scosese în calea virtuală ba bărbaţi căsătoriţi dar care erau nefericiţi în căsnicia lor de jdemiideani şi fix se gândeau să rupă pisica în două, dar nu înainte de a rupe şi veveriţa vreunei fraiere care ar fi pus botul la povestea lor, ba pensionari care-şi puneau pe net poza lor de membri UTC.

Poate nu cauţi unde trebuie, i-am spus noi, încă pline de speranţă. Ia mai bagă şi tu un club, ceva.
Şi fata, ascultătoare, a băgat. Doar că a ieşit din club mai dezamăgită decât a intrat. Ăia nu-s bărbaţi acolo, clar nu sunt, ceva e greşit la ei. Poartă cămăşi roz mulate pe pectoralii lucraţi, descheiate muuulţi nasturi ca să li se vadă pieptul epilat.

Mai există, oare, bărbatul perfect? A strigat ea plină de revoltă, cu mâinile ridicate spre cer. Şi un fulger i-a răspuns cu un bubuit. E un semn!, s-a bucurat ea. Doar că s-a bucurat degeaba. Locul cu bărbaţi mişto l-am găsit eu. în final, dar muuult timp după ce ea se şi căsătorise cu un contabil anost. Pentru că asta e drama noastră, nu ştim unde să căutăm bărbatul perfect.

Păi dacă vrei să fie romantic, ce vrei mai romantic decât un voluntar Greenpeace care numără copacii din pădurile cvasi virgine ale României aşa cum poeţii numără stelele de pe cer?
130070_227638

Ce bărbat vrei mai puternic decât unul care strange cu mâinile goale roţile de tractor cât omul de înalte aruncate în pădure?
img_1993

Mai curajos decât cel care cere-n gura mare protecţie pentru păduri şi natură, la câţiva paşi de tăietorii de lemne?
img_2068
_dsc2986

Ti se par sexy cei care salvează pui de mâţă din copaci? Stai să-i vezi pe cei de la Greenpeace care salvează habitatul lupilor şi urşilor.
img_2012

Crezi că nu mai există bărbaţi plini de pasiune? Trebuie să-l asculţi pe Valentin care poate vorbi o oră fără pauză despre cât de important e să protejăm ce mai avem şi cum România și deci, şi Europa au pierdut aproape jumătate din pădurile virgine existente în urmă cu un deceniu.
129511_226156

Mai există, deci, bărbaţi perfecţi. Doar că ei au fost toată vara ocupaţi cu ceva mult mai important: au cartat 845 de hectare de păduri seculare în munții Făgăraș din județul Argeș şi vor propune ca aceste păduri să fie incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine care a fost instituit de Guvernul Român.
Ce inseamnă asta? Înseamnă că aceste păduri vor fi protejate. Dacă vrei să fii alaturi de ei, poţi semna aici petitia pentru protejarea ultimelor păduri virgine ale României.
Şi-ţi spun şi unde i-am găsit eu pe toţi aceşti oameni speciali: în tabăra Greenpeace de la Cumpăna.

Hai La mulţi ani, Greenpeace!
img_2066

(poze de aici)

Bourene, continuă cu bătaia!

Bourene,ah, ce nume inspirat, dacă tot te-ai pornit cu pumnii şi trasul de păr, nu te opri, bre, la fiica-ta, fă treaba pănâ la capăt.

Dă-i un cap în gură prietenei tale Monica Tatoiu că poate aşa nu mai haleşte borş căcat pe la TV despre copilul tău. Pentru că nu e în regulă să vorbeşti defăimător despre un minor la TV, mai ales că spune că ţi-e prietenă.

Du-te la fosta ta soţie şi dă-i şi ei o zmetie pentru că a mâncat-o atât de tare în cur, încât şi-a lăsat copilul în custodia ta. Şi când i-o dai, strigă-i aşa: Niciun bărbat, dar niciun bărbat, dar niciun bărbat pe lumea asta, chiar dacă e top model, aurit în vârful pluii şi ejaculează miere nu este mai presus de copilul tău!

Aşaaa. Bun. Acuma caută judecătorul sau judecătoarea care ţi-a dat ţie copilul în custodie, pedofilule! Şi dă-i un cap în gură şi rupe-i pe genunchi mâna cu care a semnat un act ce avea să schimbe în rău viaţa copilului tău.

Next. Nici măcar nu trebuie să te duci departe, e chiar lângă tine. Da, de cordita aia cvasi minoră care-ţi sugele boaşele boşorogite. Ce, nu eşti bătrân? He he, îţi aminteşti cum ţi se păreau la 19 ani oamenii de 40? Exact. Du-te şi ia-o şi pe aia de păr. Dar bine, aşa, că văd că a luat avânt povestind presei cât de depravată e fiică-ta şi care e starea actuală a himenului ei. Uite, ca aici. Şi dă-i, bre, papucii. E lumea plină de pizde modele.

Bun. Am ajuns la tine. Am o mantră pentru tine: nicio pizdă nu e mai presus de copilul meu. Şi în timp ce-ţi repeţi asta, dă-ţi palme, pumni, ce mai poţi tu. Pentru că eşti un ţărămbete cu puţa mică şi care face sex atât de prost încât îl părăsesc toate femeile. Curând vei ajunge să-ţi cauţi iubită la şcoala primară că doar o puştoaică necordită mai poţi prosti. De unde ştiu că ai puţa mică? E la mintea cocoşului. Păi, prietene, una te-a lăsat pentru cel mai urât bărbat văzut ever, iar alta, pentru Cristi Borcea. Aaa, şi să nu uit. Ridici mâna la un om fără apărare. Şi pun pariu că ai şi maşină mare.
14330005_1275270572507903_5416240014664028394_n
(poza de la Mihai)

Discriminaţi-mă, vă rog!

Sunt o făptură delicată şi nevolnică. Atât de nevolnică sunt încât nu pot căra cu două mâini mai mult de 25 de kile fără să-mi dizloc un rinichi, aşa că atunci când mi se pun piticii pe creier că trebuie să regândesc designul interior al propriului apartament, adică să mut scrinul din lemn masiv în locul mesei de cafea cu blat de marmură şi viceversa, rog un bărbat să mă discrimineze.

Recunosc, natura m-a făcut nu doar nevolnică, ci şi labilă psihic. Plâng la filme de dragoste proaste, visez să văd Parisul când se scutură cireşii. Dacă aş fi o femeie puternică şi independentă, plină de succes, mi-aş putea cumpăra singură inimioare de ciocolată şi buchete de flori şi mi-as spune de trei ori pe zi că am fund mişto, dar nu sunt. Trataţi-mă deci ca pe o fiinţă inferioară şi instabilă emoţional şi discriminaţi-mă fără ruşine, aşa, ca la 1800. Promit să nu dau pe nimeni în judecată pentru hărţuire sexuală dacă-mi spune că zambesc frumos.

Sunt inferioară ca specie, aşa că e posibil să nu mă descurc să deschid o portieră. Recunosc, uneori chiar rămân ca proasta în faţa unei uşi inchise şi mă uit la ea, neştiind ce să fac. Vă rog frumos, dacă mă vedeţi în vreuna din aceste situaţii, discriminaţi-mă! Daţi-vă jos din maşină şi deschideţi-mi portiera şi deschideţi-mi uşa să intru. A, să nu uit! Sunt atât de inferioară încât mă rătăcesc în propria mea casă, aşa că lăsaţi-mă să intru sau să ies prima.

Sunt femeie şi nici cinci ani de politehnică bătuţi pe muche nu au reuşit să-mă înveţe să schimb singură un bec sau sa rezolv o siguranta. Mă tot bate un prieten la cap să-mi iau maşină. Aştept să scoată modelul cu bărbat inclus şi-mi iau. Dar nu cu orice bărbat, ci cu unul din acela mitocan şi nesimţit, genul de porc misogin care-ţi deschide portiera, care-ţi face pana, care ţi-o parchează până înveţi tu să o faci şi care când te vede cărând mai mult de 300 de grame, se repede să te ajute. Până una, alta, de câte ori mi se dezumflă roţile la bicicletă, mă rog de orice porc misogin ieşit în cale să mă discrimineze.
745419

Concertul Rihannei, nepermis de bun

Deși concertul Rihannei a fost catalogat de specialiști ca fiind sub orice critică iar organizatorii s-au confruntat cu zeci de plângeri și cereri de returnare a banilor dați pe bilete, mii de oameni s-au bucurat, au cântat și au trăit fiecare moment. Pentru ca pe viitor să nu mai vedem la concerte situații jenante cu un public fericit scandând numele artistului, dansând sau cântând odată cu el, guvernul a adoptat de urgență un set de măsuri.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, accesul la concertele artiștilor străini va fi limitat celor care nu au cel puțin un masterat în muzică clasică. În memoria marelui muzicolog, urmașii lui Iosif Sava fac excepție de la această regulă.

Echipa artistului ce urmează să performeze va fi obligată să agreeze cu fiecare cumpărător de bilet în parte durata show-ului, ținuta artistului, coregrafia și playlist-ul.

La toate porțile de acces vor fi instalate cabinete mobile în care echipe de specialiști vor testa urechea muzicală a fiecărui spectator. Cei fără ureche muzicală nu vor avea acces ca nu cumva să scape nesemnalată vreo suspiciune de notă falsă.

Cu câteva săptămâni înainte de show, posesorii de bilete vor fi obligați să parcurgă un scurt curs de management muzical și să-și însușească noțiuni elementare legate de organizarea unui show.

În timpul show-ului, cei din echipa de ordine vor verifica dacă spectatorii care dansează au studii de coregrafie care să le permită să facă asta.

Pentru orice postare pozitivă legată de show va trebui făcută o cerere la Zuckenberg însoțită de un dosar complet care să explice de ce ți-a placut show-ul, dar și copii legalizate ale diplomelor magna cum laude în regie, scenografie, muzicologie, teatrologie și coregrafie care să ateste că ai calificarea necesară să te bucuri de un astfel de show.

Zona VIP va fi rezervată exclusiv specialiștilor în Facebook și licențiaților în părerologie pentru ca, în cazul unui show fără cusur, să existe măcar o postare corectă legată de un fir de păr care ieșea nepermis din nas sau un nasture descheiat accidental la prohabul unui dansator.

13886846_10207156376211828_1852047520217379597_n

10 alte situații când ai putea aplauda

Știți obiceiul ăla enervant de a aplauda la aterizarea avionului? Ei bine, eu cred că ar trebui să ne manifestăm bucuria ca am scăpat cu viață și în alte situații, nu doar când zburăm cu avionul. De fapt, nici nu cred că au rost aplauzele la aterizare, statistic vorbind, sunt mai multe șanse s-o mierlești de amigdalită într-un spital de stat decât într-un avion al unei companii private, oricât de sărăcăcioasă ar fi ea. De aia cred că e nedrept să aplauzi doar piloții la aterizare și de aia las mai jos câteva situații în care cred că ar fi cel puțin drăguț să aplauzi:

-când te externezi dintr-un spital de stat și ești viu, respiri și te miști singur

-de fiecare dată când te urci la volan și încaleci drumurile pline de gropi, de animale, căruțe și tâmpiți și, culmea, ajungi la destinație viu și într-o bucată

-când reușești să-ți faci pașaport sau să-ți plătești impozitele anuale fără să-ți pocnească o venă sau direct inima

-când închizi televizorul după o ediție de știri sau după tringhiul fatal: Măruță-Gherghe-Capatos

– când ajungi acasă fără toxiinfecție alimentară după un weekend petrecut pe litoralul românesc

– după ce ai coborât dintr-un autobuz RATB și nu ți-a crăpat ficatul în două de la putoarea de nespălat

– când ieși din supermarket cu trei ciungi și două mere și ai lăsat la casă un sfert de salariu

– când supraviețuiești unei ședințe cu părinții în care afli că, practic, trebuie reconstruită întreaga școală pe banii părinților

– oricărei zile de muncă de 12 ore pentru că, nu-i așa, România e țara negrișorilor cu piele albă și minte brici

– dacă ai reușit să ajungi la pensie și să încasezi, de bine, de rău, sărăcia aia de sumă pentru care ți-ai rupt oasele o viață întreagă

80rs1u

Câteva semne vizibile ale bătrâneții

V-ați întrebat vreodată ce definește cu adevărat bătrânețea? Să fie ridurile oare? Și care riduri, mai precis? Și dacă mie-mi place să râd mult și fac riduri la colțul ochilor, se cheamă că sunt bătrână sau veselă? Când fac riduri pe frunte se cheamă că sunt bătrână sau doar mă mir de tot ce văd, ca un copil? Oare părul alb te face bătrân? Cifrele din buletin?

Sau felul în care te încrunți când îi privești pe cei de douăzeci de ani? Lentoarea cu care-ți scoți portofelul la casă, în supermarket, și cu care-ți numeri banii de parcă n-ai fi știut că-ți vine rândul și trebuie să plătești? Felul în care își ridici superior bărbia când spui pe vremea mea? Ochii dați peste cap când vezi o pereche de blugi rupți, un man bump și un cercel în ureche? Crucile pe care le bati cu limba-n cerul gurii cand vezi vreun piercing sau vreun tatuaj? Sau simplul fapt că doar gândești pe vremea mea ? Sacoșa goală cu care pleci de acasă chiar și atunci când te duci să vezi un film? Disperarea cu care te repezi în autobuz la scaunele goale? Siguranța cu care sharuiești pe Facebook invățămintele oanapelliste și danpuriciste și leacurile cancerului? Bucuria cu care dai check in la concertele lui Andre Rieu? Ardoarea cu care categorisești orice joc virtual drept tâmpenie și pierdere de timp? Nostalgia timpurilor lui Ceaușescu, când tu, ospătar sau strungar, aveai de un concediu de trei săptămâni la mare prin sindicate iar un profesor fârâ carnet de membru de partid murea de foame la modul propriu?

Cred că frica de moarte te face bătrân. Și până la moarte, frica de menopauză și spaima cu care-ți numeri erecțiile finalizate. Pumnul de vitamine și coezime care speri tu să-ți asigure tinerețea veșnică. Neacceptarea firescului. Botoxul, siliconul și bisturiul. Mâinile pline nu de pistrui de bătrânețe, ci de inele care să arate că ai. Că ești mai bună decât puștoaicele în vanși cu brățări de la festivaluri. Că ai mai mulți bani ca ele.

Și te mai face ceva bătrân: grija de alții care te f**e hardcore, spaima de oare ce zic vecinii și setea cu care șuieri prin dinți, dacă mai ai, lasă că ajungi și tu la vârsta mea și o să vezi atunci.

images

Ce ar trebui sa mai interzica Firea

Dupa ce a promis ca inchide si a si inchis evenimentul Via Sport de pe Kiseleff, ar fi bine ca zeloasa primarita a capitalei sa nu se opreasca aici. Iata ce ar fi bine sa mai interzica:

Iarba. Nu, nu iarba aia, iarba asta pe care călcăm când deraiem nepermis de la aleile cimentate regulamentar. La ce bun atâta iarbă dacă nu o pasc vitele? La ce bun atât efort? Să pui semințe? Să uzi iarba? Să o tunzi? Nu face decât să adune gângănii și să consume banii primăriei, bani cu care s-ar mai putea ridica niște biserici. Clar, iarba trebuie desființată și în locul ei sa fie turnat asfalt. Cu borduri din alea scumpe si luxoase, evident, ca doar nu-i mai proasta ca Videanu.

Locurile de joacă pentru copii. Pentru binele lor, nu pentru altceva. În casă, în fața televizorului sau în fața calculatorului, copiii sunt mult mai în siguranță. Nu pot alerga, nu se pot cățăra, deci nu pot cădea, nu se pot răni.

Școlile ar trebui desființate, de asemenea. Oricum sunt inutile, iar doamna Firea îți poate spune asta din experiența ei de mamă a unui copil ce a picat bacul cu nota 1, 2 la limba română.

Tatuajele ar trebui și ele înterzise. Pe vremuri, doar pușcăriașii își făceau tatuaje, iar tatuatii astia arată ca niște golani care nu au mai intrat într-o biserică de la propriul botez.

Bărbile și pletele ar trebui scoase în afara legii. Sunt neigienice si inestetice. Doar popii au voie cu barba si plete.

Orice alte concerte în aer liber în afara celor cu muzică bisericească și a celor susținute de marele artist în viață Andre Rieu. Ce atâta Robbie Williams, ce atâta Maroon Five? E muzică satanistă care face rău tineretului.

Fustele si decolteurile ar trebui interzise neaparat. Iar femeile sa umble in public neepilate, cu fuste pana-n pamant, neparfumate si cu capul acoperit.

Sexul. Cei care nu vor sa zamisleasca prunci, nu au voie sa faca sex. Iar daca vor si nu le iese schema, sa mai lase dracului sexul si sa mai intre si ele intr-o biserica. Iar dupa sex oral, gargara cu agheazma e obligatorie.

dcx

Dragă Joao, instructasao de surfacao

„Dragă Joao, îmi pare rău că te-am dezamăgit atât de tare. Am ținut sincer la tine, am încercat totul pentru tine dar când soarta e potrivnică, csf, n-ai csf. M-am luptat cu placa aia mai mare decât mine, mi-am pus lesa de picior și am scos-o la plimbare în apă. I-am pus și un nume, i-am spus Azurica. Era albastră ca ochii tăi.

Pentru ochii tăi bleu am încercat să mă ridic pe placă, dar trebuie să mă înțelegi, dragul meu. Cel mai wild lucru pe care l-am făcut până acum a fost să plec până în piață fără mobilul la mine. E, ăla e nivelul meu maxim de adrenalină.

N-am crezut niciodată că o să ajung să mă ascund de un bărbat așa frumos ca tine. Să mă fac una cu placa și să înot departe de tine. Ai dracului curenți, nu știu cum făceau, dar numai spre tine mă duceau. Trebuie să înțelegi, Joao, relația noastră a pornit cu stângul de la bun început. Cu stângul pe care l-am pus câș pe placă de am căzut în apă.

Degeaba îți spuneam dă-l dracului de val, că vine altul! , tu nu și nu, că să-l prind și sa mă urc. Pe val, ca să nu înțelegeți altceva, Doamne fere. Degeaba îți spuneam că e oceanul plin de fete tinere și frumoase care abia așteaptă să urce valul împinse de tine, dar tu, nu și nu. Se terminase lumea ta de surfer la mine. Înțeleg, am fost cea mai mare provocare a ta. Probabil că dacă aș fi reușit, ai fi primit centura neagră. Sau ai fi fost decorat cu Steaua Portugaliei. Sau ai fi obținut postul de președinte al țării. Probabil chiar Ronaldo te-ar fi felicitat pentru performanța ta. Chiar îmi pare rău că te-am dezamăgit. Nu-mi place să dezamăgesc un bărbat așa frumos ca tine, dar sunt pisică. Mi-e frică de apă. Sper că nu-mi vei purta pică. Nu știu de tine, dar eu îți voi păstra o amintire frumoasă.”

Joao e încă acolo, vă așteaptă în Carcavelos, Cascais. Dacă nu e genul vostru, mai sunt și alți înstructori de surf gata să vă învețe tainele acesteui sport. Și dacă nu se lipește de voi, nu-i panică. Ai ce să faci într-un city break adventure pus la cale de Vola.ro. Lisabona e la juma de oră cu trenul distanță. Cascais e și mai aproape. Iar Erica, ghidul trimis de agenție știe unde sunt cele mai bune pasteis, un dulce specific locului, unde sunt cei mai fit surferi și unde e cea mai sălbațică plajă. Pe cuvânt de surfer. Mă rog, aproape surfer.

IMG_1161

Next page →
← Previous page