ca Bocelli se serveste cu hot-dog si floricelli

Abia terminasem de spalat vasele ca ma suna o prietena: ” Am bilete la Bocelli! Hai!” . Hai deci, imi pun blugii de duminica, iau din mers poseta de carpa si ies vesela pe usa, cu oja sarita de la maldarul de vase proaspat spalate. ajungem , intram. ” avem locuri in primul rand!” imi flutura mandra ea biletele. ne apropiem de poarta si poc,  prima drama: concertul are loc afara, deci eu in tricou cu maneca scurta si ea in rochicioara- nu-i de bine da’ deloc nu-i de bine. a doua drama se consuma la punctul de intrare unde trebuie sa ma despart de umbrela mea cu buline model Mary Poppins. O las suspinand agatata de gard si intru. Pana la capat, odata vede fata vocea lui Bocelli. Ne indreptam tantose spre primul rand, privind cu dispret muritorii care vor sta hat, in spate. Ajungem la randul 1, numaram 1, 2, 3…. 11. Acolo se termina randul asa brusc, ca o poveste de dragoste in care el ii marturiseste ca nu se desparte de nevasta-sa. Ma uit la bilete, avem locurile 17 si 18. Ma uit la scaune, locuri nu. cum a zis o buna prietena, psihic, cerebral si emotional, locurile exista, dar fizic, material, adica sa ne indesam c****ile in ele, ciuciu. Problem, zic, si agat zambitoare o domnisorica cu o harta in mana. Daca nu e turist japonez, sigur e din echipa de organizare. ” Stiti, avem locuri, dar n-avem locuri” . ” Unde, susura domnisorica?” ” Acolo, unde sunt 14 milioane biletele, vorba coanei chirita, unde costa un loc din ala cat un cuibar mai mult decat un pogon de pamant”. ” Oh, ne pare rau, dar locurile erau prea laterale, nu se vedea bine scena si de aceea le-am desfiintat”. ” serios? Si nu poti sa ne pui doua scaune acolo, in margine de unde nu vad bine scena dar aud perfect vocea lui Bocelli? Ca zau nu ma intereseaza coregrafia lui. ” Nuu” susura micuta, ” va relocam”.” Hau, ce-i aia?” Relocarea, un cuvant frumos pentru o jumatate de ora de asteptat in picioare sa ne gaseasca alte locuri. la finalul asteptarii, am fost indrumate catre niste locuri mult mai laterale decat cele care existau psihic, dar nu si fizic si mult, mult, mult mai in spate. Bun si asa. Dam sa ne asezam, dar noroiul de pe scaune ne opreste. Stergem un sfert de ora scaunele cu servetele umede si, cu oja sarita si unghiile pline de noroi, ma asez pe scaun sa ascult niste opera, mama ei de opera. Pe langa noi trec domnisoare in rochii scumpe, de matase, cu barete si dantele. ne pufneste pe amandoua rasul cand le citim pe chip inocenta. In coltul din stanga sus se vinde sampanie in cupe. in cel din dreapta jos, hot-dog, popcorn si nachos. Cred ca revolutia anti-burgheza  o sa inceapa de la mijloc, din cortul cu coca cola. Frigul din ce in ce mai patrunzator ne face sa ne luam in  brate. Pauza 15 minute. Toata suflarea de acolo ofteaza: ooooh! o femeie se ridica si pleaca sa-si caute barbatul pe care i l-a rapit Relocarea. Nu s-a mai intors niciodata. Prietena mea pleaca, rapusa de frig. Neah, am rezistat eu o noapte intreaga la filmare  in parcul IOR, aici e joaca de copii. Cand  culoarea fetei mele devine vinetie, unor vecini de concert li se face mila si-mi dau sacul de plastic pe care stau cu fundul. Rup cu dintii o bucata din el si-mi var capul prin el. E perfect!Nessun dorma! Nessun dorma! Tu pure, o , Principessa…”Paranormal, in stanga mea, un tip rontaie floricele. In dreapta, altul musca dintr-un hot dog si mustarul ii curge pe barbie. Poate Andreea Bocelli canta in deschidere la La La Band. Sau poate dupa ce-si termina Angela Gheorghiu recitalul urmeaza un film de actiune si suspans. Ma chircesc de frig sub sacul  de gunoi. Printre randuri se plimba unul de vrea sa vanda inghetata. Mijto Bocelli asta.Pare un tip cool.

962064_10151607883514154_1513885659_n

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *