ca daca te loveste patriotismul pe munte, trebuie sa te scarpini cat mai departe

Dupa sase ani de batut Austria in lung si-n lat, usor plictisita de snitele cat roata carului, ordine si disciplina si, recunosc, usor mai precauta cu monetarul in context de criza prelungita, m-a mancat in cur patriotismul si m-am gandit sa ma scarpin cu o minivacanta pe Valea Prahovei.

Dupa aproape o ora de zgaltaiala pe macadam, in cautarea a ceea ce eu visam ca este un loc in varful muntelui, departe de civilizatie, am  gasit un hotel langa o alta pensiune langa o alta constructie  langa…Una peste alta, locul s-a dovedit  a fi mai circulat decat Centrul Vechi sambata seara si aproape ne-am batut cu sabiile pentru un loc de parcare.

In restaurant, unicul pe o raza de jumatate de ora de mers, la fiecare inghititura se oprea cate un copil sa te analizeze. Adica ok, am inteles ca aveam o mimica interesanta in momentul in care citeam preturile, dar dupa? Sau inca eram in stare de soc si nu ne dadeam seama?

Restaurantul fiind unic, preturile erau pe masura. Adica “iete, eu atata vreau sa coste, na,  dai, mananci, nu dai, rabzi si te manechinizezi sau o iei la picior prin padure si intrebi ursul unde mananca el mai ieftin de obicei”. Un snitelutz de puiutz costa cat un kil de somonutz.  Ochii mei gogonati de spaima au primit imediat un raspuns zambitor” pai doamna, suntem in varful muntelui aici, nu-i supermarketul dupa colt”. Serios? Si aduceti puii cu serpasii?

Pe munte, ca pe munte. Frumos, nu zic. Uite iarba, uite pet-ul, uite hartia igienica uscata si cotorul de porumb. Ca da, nici nu te scoborai din telecabina care costa cat Bucuresti-Milano cu avionul, ca sareau aia pe tine cu porumb fiert, copt, kurtosi si covrigi.

Pajistile, pline de familii venite cu toata mobila din casa sa faca un gratar, cu catel, cu purcel, cu administrator de bloc cu tot.  Redescopar versiunea de vara a tzoapei cu tocuri de 15  pe munte si anume tzoapa cu slapi. Doar ca vara e mai rau ca nu e singura: si ei sunt tot in slapi. Cumva, sunt multumita, la cat costa puiul, e bine ca-mi taie astia pofta de mancare.

Si da, mi-a placut la munte. Dar aici, sus, unde nu era tipenie de om, vantul suiera prin creste intr-un fel unic, iar ceata care se ridica usor imi dadea senzatia ca sunt intr-o poveste. M-as fi aplecat sa miros iarba usor uscata dar sincer, mi-a fost frica sa nu dau peste alta floare. IMG_0938

 

 

2 Comments

  1. AlexandraV says:

    Trebuie neaparat sa vedem si niste hartie igienica, sa nu ne panicam cumva ca suntem prea departe de civilizatie 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *