ca pana la Dumnezeu te scot din pepeni sfintii

Azi m-am dus la un liceu sa-mi inscriu copilul. Am stat  aproape o ora afara, la coada, in soare si caldura pentru ca bodyguarzii – pe cine or mai pazi ei in vacanta dracu’ stie- aveau ordin clar sa nu lase oamenii inauntru. Ca poate dadeam o bomba, ca poate atacam secretara cu capsatorul, ca poate unul din noi mancase fasole cu o seara inainte si era o bomba cu ceas. Ma rog, eram periculosi. Cat am stat, am legat la coada prietenii si am dezlegat logodne, ne-am povestit si ne-am impartasit  secrete de viata, cu totii de-a valma: parinti veniti sa-si inscrie copiii, adolescenti veniti sa-si ridice diploma de bacalaureat, oameni cu tot felul de alte cereri de adeverinte si transferuri.  Nu eram multi, dar de  fiecare data cand duduile din secretariat eliberau cate un act,  inventau papirusul. Altfel nu-mi dau seama de ce dura  20 de minute sa elibereze o adeverinta.

La 11.45, cand mai aveam un singur parinte in fata, bodyguardul ne-a anuntat oftand ca ” doamna secretara s-a incuiat si nu mai da drumul la usa” . Aoleu, daca i se face rau? Daca isi taie venele? daca bea niste agheazma? S-o salvam , zic, si ma proptesc cracanata in fata usii, declarand: ” eu nu ma misc de aici pana nu imi inscriu copilul la liceu”.

Bodyguarzii se panicheaza usor si  ii ciocane in usa, apoi imi traduc mormaitul de dincolo de usa: ” zice ca are pauza de masa de la 12 la 12 jumate”.

Ma uit la ceas. E 11. 47.

Perfect, zic, sa dea drumul ca are timp destul sa ne inscrie pe toti.

Bodyguardul, acest  facator de pace, ciocane iar timid, apoi imi traduce raspunsul: “Zice ca ii e foame”.

No shit. Si ce sa facem , sa intepenim toti in loc si sa asteptam sa-si calmeze glicemia?  Si mie mi-e sete si foame si draci si fac si pe mine asa ca sunt mai tare ca ea. Scot telefonul si incep sa ma agit cu voce tare: ” Ia sa vad eu unde e afisat programul, sa-l fotografiez si sa-l trimit la inspectorat! Ce, e lauza? Are pauza de alaptat?”

La auzul vocii mele ridicate, iese Dumnezeu in persoana: SECRETARA. Nu pare deloc anemica si-i apreciez rapid stratul protector de pe cur, apoi declar linistita ca are rezerve sa supravietuiasca si unui razboi mondial. Se uita la mine si porunceste: Haideti! Ca vad ca aveti gura mare! 

Eu fac pe proasta si spun: dar stiti, ei au fost in fata mea! si ii trag si pe ceilalti doi parinti de mana cu mine in secretariat. Acolo punem toti trei dosarele pe masa si asteptam cuminti, aia doi, usor pititi dupa mine. SECRETARA se uita la mine cu ochi milogi si umezi, de caine batut si scos in ploaie: Dumneavoastra chiar nu vi se face foame la  munca?

Imi amintesc pranzul de ieri-un picior de pui rontait intre etajul 4 si parter, in drum spre un meeting si ranjesc: Eu sunt ginecolog, doamna! Cum ar fi sa veniti la   mine in cabinet pentru un consult si eu sa ma opresc pentru un brunch cat sunteti cocotata pe masa? Huh?!

Tace. Probabil incearca sa vizualizeze situatia.

Ia repede cele trei dosare de inscriere, le verifica, apoi ne pune sa semnam. In total, trei dosare, un minut si 20 de secunde.

De acasa ma suna ca aproape am dat foc uitand un pui in cuptor.

Ametita de stat in picioare si de foame, ies afara si ridic ochii spre cer sa ii mai pomenesc inca o data stramosii pe linie materna  si iata ce-mi vad ochii:

IMG_0444

 

E clar, pana la Dumnezeu te scot din pepeni sfintii!

 

 

1 Comment

  1. Raluca says:

    In urma cu doua ore am descoperit blogul care m-a facut sa rad cat n-am ras in ultimele luni. Nu ma mai pot opri din citit, doamna!

    Multumiri,
    Raluca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *