Category Archives: adelisme


Prima zi de şcoală fără şcoală

Cu bucurie privesc pe geam cârduri de copii târâţi de mânuţe de părinţi la şcoală şi grădiniţă. De la grădiniţa de peste drum, zbierete sfăşietoare mă fac sa sar de pe canapeaua comodă pe care îmi beau cafeaua în linişte şi lene.
Deh, instinctul latent de mamă. Dar înainte să sun la 112 să anunţ că la grădiniţa de vis-a-vis se înjunghie copii pe viu şi li se scot maţele prin ochi, cobor să-mi plimb pisicile şi-i văd. Prunci smulşi din căldura patului şi de lângă ţâţa mă-sii plâng cu mucii înşiraţi pe garduri, negociind cu bunicii reîntoarcerea în copilăria dulce de dinainte de impactul răvăşitor cu sistemul românesc de învăţământ.
Care-s muci de plâns, care-s de boală, doar ăl de sus ştie. Odată cu începerea anului şcolar s-a dat liber la viroze. Oh, doctori care nu răspund în miezul nopţii când îţi face ţie puiul febră, oh, felul în care priveşti bănuitor fiecare copil care strănută, oh, serbările cu 50 de adulţi şi 30 de copii cu lumânări la nas într-o sală de 10 metri pătraţi.

Ah, începe şcoala. Ce emoţie, ce freamăt. Vin şedinţele cu părinţi nervoşi şi transpiraţi şi cu mame casnice nevorbite de o lună. Cu marele quest de făcut rost de manuale şi caiete de lucru, că deh, profesorii o arde hipstereste cu manuale de nişă publicate în editie limitată la o tipografie anonimă din Plopeni.

Ah, începe şcoala cu aglomeraţie în trafic şi orarul ei tâmpit. Cine ia copilul unu de la ore? Cine duce copilul 2 la şcoală, după masă?

Ah, sună clopoţelul. Şi ceasul, la 6 dimineaţa. Şi telefonul, când eşti la birou, că şi-a uitat pruncul tema acasă şi trebuie să te duci să i-o aduci.

Ah, sună clopoţelul! Nu şi pentru mine! Ce bine! Oh, ce bine!
7f99f70b2593ed93d4c4fa21f1834ec1--last-day-of-school-the-last-day

Când Sf. Valentin lovește în plin

Abia scăpați din menghina Sărbătorilor, cu picioare rupte prin magazine după un cadou pe măsura iubirii lor, bărbații simt deja pe șira spinării fiorii reci ai Sf. Valentin. Mai temut decât Sf. Gheorghe cu sabia lui cu tot, sfințișorul ăsta venit cu avionul de peste ocean reușește să dea peste cap orice om întreg la minte, fie că e băgat sau nu într-o relație. Dar asta e doar începutul. Pentru bărbați, mai ales, triunghiul morții Sf. Valentin-1 Martie-8 Martie își freacă bucuros mâinile și-și ascute dinții, gata să-i înghită cu fulgi cu tot.
Cu fulgii lui Cupidon, ce credeați?

Știindu-mă creativă și cu ideile colcâindu-mi în cap mai ceva ca șerpii Gorgonei, în fiecare an, un bun prieten mă invita la un fel de brainstorming cu mult vin ca să-i dau idei de cadouri pentru iubita din dotare. La început, a fost ușor. Apoi, pe măsură ce anii treceau și demoazela, frustrată de lipsa unui anume inel pe deget, devenea din ce în ce mai mofturoasă și mai nesuferită, jobul meu devenea din ce în ce mai greu. Oricum nu-mi era dragă pentru că prietenii mei sunt cei mai buni și trebuie să fii într-un fel anume ca să te ridici la înălțimea lor, dar asta este o altă poveste, așa că, în ziua în care ea a venit să plângă pe umărul meu că el i-a dat papucii, rugându-mă să-i scriu o poezie cu care să-l recucerească, am mângâiat-o pe păr și am liniștit-o, apoi i-am scris un acrostih cu multe cuvinte de iubire care-i comunica doar lui s-o lase dracului de tută.

O bună prietenă care tot anul trântea ușa în nas tuturor masculilor care îndrăzneau să-i sune la sonerie și făcea mișto de leșinatele care-și pun pe facebook poze feeling inloved cu două pahare de vin roșu și cu un pat în fundal, de Sf. Valentin își comanda singură la birou un buchet impresionant de flori ca să vadă toată lumea că ea nu era single, ci in a relationship. Asta până în anul în care, dintr-un exces de zel greu de înțeles, florăreasa a pus în buchet, din partea ei, o cartolină pe care scria clar din partea cui sunt florile. Iar prietena mea, plecată fiind la niște filmări, a lipsit suficient timp ca toată suflarea din birou să aibă timp să afle cine era admiratorul ei secret.

O altă prietenă care suspina în secret de dragul unui coleg, fără să îndrăznească să-i spună ce simte pentru el, dar sperând că el i-a prins semnalele secrete și că îi împărtășește sentimentele, dar așa e el de felul lui, mai timid, aștepta Sf. Valentin ca pe a doua venire pe Pământ a lui Mesia. Așa că, în fatidica dimineața de 14 februarie în care el a apărut la birou cu un mare buchet de flori, inima nefericitei a început să-i tropăie în piept mai ceva ca pisica mea de opt kile pe parchet când aude cronțănelele curgând în bol. Cum buchetul de flori a rămas la locul lui până spre prânz, tropăitul s-a intensificat, odată cu nenumăratele posibilități ce i se deschideau în față. Dacă nu i le dăduse până la ora asta, e clar că aștepta sfârșitul programului ca să îi dea buchetul. Și oare de ce ar fi așteptat el atâta timp dacă nu ar fi intenționat să-i spună ceva ce doar urechiușele ei delicate meritau să audă? Sau poate, și mai bine, întenționa să o scoată în oraș, să o invite undeva unde să-și poată declara iubirea nestingherit, că dacă nici ea nu știa cât de timid este, cine să îl înțeleagă mai bine, atunci?

Pe la ora cinci, când inima ei era în pragul infarctului, după ce făcuse atât de multe drumuri la baie să se pudreze, parfumeze și rujeze încât o colegă mai în vârstă i-a șoptit discret că, dacă are nevoie, are ea un ginecolog bun, s-a întâmplat catastrofa. Nu, nu a venit tsunami și nici vreun cutremur, doar că, la plecare, viitorul ei iubit a luat buchetul de flori și a trecut nonșalant pe lîngă ea, apoi a dăruit florile iubirii lui unei domnițe suave și blonde care-l aștepta în hol.
Nu pentru toată lumea Sf. Valentin e o sărbătoare care aduce ghinion și nefericire. De exemplu, pentru o vecină de-a mea măritată de prea mult timp, deși era de o vârstă cu mine, Sf. Valentin a fost cea mai bună zi a ei de foarte mult timp încoace. Cum așa? Păi simplu. Seara, când iubitul ei soț era cu nasul în niște mailuri importante și ea îi călca încă o dată cămașa abia scoasă din dulap ca să fie impecabilă a doua zi, a chițăit un mesaj pe telefonul lui. Era de la o florărie care-l anunța că buchetul de flori comandat a fost livrat la adresa specificată. Ea a făcut ochii mari. Pentru o secundă, s-a bucurat, crezând că va primi și ea, după atâta timp, măcar o coadă de garoafă de ziua îndrăgostiților. După ce s-a asigurat de două ori că în sacoșa cu care venise el nu era decât o legătură ofilită de pătrunjel, a înțeles. Pe cât de repede a înțeles ea, pe atât de greu a priceput el de ce, a doua zi, la șase dimineața, toate hainele lui frumos călcate erau înghesuite în două valize și puse la ușă.

Și, ca să închei în acestă notă optimistă, vă spun și vouă ce mi-a spus mie cândva o reclama la un șampon: dragostea se sărbătorește în fiecare zi, nu doar de Sf. Valentin.
Capture

Cum arată o femeie adevărată?

Am primit o invitaţie care m-a îngrijorat peste măsură. Mai precis, am fost invitată să particip la un seminar care promitea că mă învaţă să fiu femeie. Asat m-a speriat olecuţă. Adică, la naiba, de multe ori am chiar eu dubii că sunt femeie, nu mai băga şi tu băţul prin gard. Să vă spun de ce.

Nu mă omor după ciocolată. De fapt, mănânc, în medie, o tabletă pe an.
Nu mă interesează pantofii. Adică mă înteresează cât să nu merg desculţă Şi cam atât. Nu leşin când văd o rochie, nu mă pisicesc, înjur ca-n port şi îmi plac momentele de băieţeală cu prietenii.

Săni nu am avut niciodată, toate rochiile mele incap pe doua umerase, iar fusta nu port, aşa că nu e de mirare că m-am panicat puţin. Poate oamenii ăştia ştiu ceva ce nu ştiu eu. Poate nu te nasti, pur şi simplu, de sex feminin, ci îţi trebuie niscaiva facultăţi şi masterate ca să devii una. Poate sunt un fel de creatură hermafrodită. Recunosc, am fost tentată să mă duc. Măcar aşa, să aflu şi eu cum arată o femeie adevărată. Are mânerul de la aspirator crescut în prelungirea mâinii drepte şi coada unei tigăi, in cea a mâinii stângi? Spala cada cocoţată pe tocuri şi e horny chiar si cand doarme? Vrea sex continuu ca o slot machine, fise? Poate sustrage cardul soţului din pantaloni mai dihai ca un magician? Bate din gene, se unduieşte când merge ca un covor pe batator? Stai, ştiu! Cumva devine femeie când naşte un copil? Sau e suficient să o valideze unul punându-ţi un inel pe deget?

Nu m-am dus. Nu de bani, ci, sincer, mi-a fost teamă să nu ies de acolo vreo pocăită cu basma pe cap şi cinci copii de rochia pănâ la glezne. Sau, mai rău, vreo arătare cu sâni cât pepenii suflecaţi pănâ la nas, cu gheare de răpitoare şi buze ca ventuzele de desfundat chiuvete, unduindu-se pe tocuri de 15, într-o rochie mulată cu model leopard. Oh, wait, ştiu cum să desfund de una singură o chiuvetă. E clar că nu-s femeie!
68818810-funny-memes-ketchup

3 tipuri de restaurante pe care nu le înţeleg

Restaurantul pe platformă suspendată la câteva zeci de metri deasupra pământului. Am o singură întrebare. De ce? De ce ai face asta? De ce să cocoţi o masă cu scaune la nivelul etajului 10 al unui bloc? De ce ai lua masa cocoţată acolo? Şi dacă mai vrei ceva, o prăjitură, de exemplu, cum faci? Arunci cu felii de pâine în chelnerii de jos? Şi dacă te aud, cum îţi aduc? Ţi-o livrează cu praştia? Aruncă pur şi simplu cu prăjitura în tine? Au o scară pentru pompieri pe care urcă ospătarii? Păi mi-ar fi şi milă să mai comand ceva. Nuuu, nu mai vreau nimic, e perfect, nu mai urca 50 de metri să-mi aduci scobitori, lasă că am degete. Nuuu, nici de serveţele nu am nevoie, am o bluză cu mâneci lungi. Stai! Şi dacă vreau la baie cum fac? Nu fac? Poi eu cred că asta era singurul beneficiu al mesei luate la 50 de metri deasupra orasului. Că aveai un tranzit de nou născut când te uitai în jos.

Restaurantul în care mănânci pe întuneric. Da, exact aşa. Nu vezi ce comanzi, habar n-ai ce-ţi aduce, cine-ţi aduce, ce face cu mâncarea ta, ce face cu alte părţi ale corpului când vine la masa ta. Intri pe întuneric şi eşti condus la masă. Chelnerii au ochelari cu care vâd în întuneric, dar tu nu vezi nimic. Asta e aşa, puţin scary, puţin kinky. E ca în filmele alea de groază în care ştii că mai e cineva în încăpere, doar că acum îi dai şi bacşiş pentru treaba asta. Se zice că, pe întuneric, gustul este mult mai pregnant. Asta, evident, dacă nimereşti gura. Că dacă-ţi bagi furculiţa în ochi, gustul este cam la fel. Aş merge la un astfel de restaurant doar dacă aş fi invitată de Superman. Sau de un alt supererou din ăsta care vede în întuneric. Măcar să-mi spună dacă îmi stă bine părul cu două linguri de frişcă puse în el şi dacă nu am spanac pe dinţi.

Restaurantul în care îţi găteşti singur mâncarea. Da, trebuie să recunosc. Toată viaţa mi-am dorit ca, după trei ore petrecute la coada cratiţei, în bucătăria personală, să fac un duş, să mă cremuiesc, să mă parfumez, să mă îmbrac frumos, să mă duc la coafor, să mă aranjez, manichiură, tocuri, alea-alea, să ajung la restaurant, să mă aşez frumos la masă şi să-mi trântească ospătarul nişte carne crudă în farfurie şi un ceaun cu ulei încins în faţă. Primul gând a fost că nu avem bani să achităm consumaţia şi trebuie să gătesc. Adică aici nu se spală vase dacă nu ai cu ce plăti, dar poţi ajuta bucătăria când e aglomerată. După ce am plimbat două ore o bucată de carne înfiptă într-o ţepuşă prin uleiul care deja era călduţ şi am plecat mai flămândă decât venisem şi puţind a prăjeală, mi-am dat seama de un singur lucru. Cred că aş putea aplica şi eu conceptul ăsta acasă. Adică de Crăciun, de exemplu, aş trânti pe masă făina, ouăle, zahărul şi laptele. Şi după două ore aş întreba senină: e bun cozonacul?
d4731a74cee5a0a1a5eed8c06f31feb6

Ce-ai făcut fă, Brangelino?

Vestea dizolvării celebrului şi plictisitorului cuplu Brangelina ne-a luat pe toate prin surprindere. Primele care au ieşit în stradă cu lacrimile şiroind au fost nefericitele care ţin dietă de când s-au născut. Alea care refuzau ţâţa că au auzit-o pe mă-sa spunând că au luat 300 de grame într-o săptămână. Alea care taie frunza de salată în patru ca să pară ca au patru feluri de mâncare în farfurie şi care râgâie două zile dacă mănâncă o măslină. Au aruncat cotoarele de broccoli şi au năvălit în prima şaormerie întâlnită. Păi dacă şi pe anorexica aia de Angelina Jolie, slăbănoaga aia cu picioare de barză s-a găsit să o înşele cineva, care mai e treaba cu dieta şi silueta? La ce bun să ne mai chinuim?

Câţiva paşi mai încolo, nişte pisi sprijineau un gard, hohotind de plâns. Iniţial am crezut că sunt nişte urşi panda şi am vrut să sunăm la zoo, dar, apropiindu-ne, ne-am dat seama că sunt doar nişte fete triste şi dezorientate cu rimelul întins pe faţă. Una vorbea singură, cu ochii în gol: Nu mai înţeleg nimic! De câţi copii este nevoie ca să legi un bărbat de tine dacă nici şase nu mai sunt de ajuns? De o echipă de fotbal? Dacă încep să fac acum copii, oare la al şaptelea mă ia de nevastă?

PĂi vezi fă, Brangelino, ce-ai făcut? Ai bulversat femeile din toată lumea. Le-ai dat peste cap valorile, aia ai făcut. Ce să mai înţelegem noi acum? Păi să nu vă dăm toate în judecată pe amândoi pentru tot bullshit-ul cu dragostea eternă şi familia perfectă? Păi ştiţi voi câte proaste s-au nenorocit la cratiţă că au văzut pozele voastre minunate în reviste? Hai sictir cu dragostea voastră cu tot!
capture

Mai există bărbaţi mişto

O bună prietenă se despărţise de câteva luni bune de marea ei dragoste. Că plecase el, că plecase ea, nici nu mai conta deja. Ideea e că, după luni bune de plâns, suspinat şi mâncat îngheţată la miezul nopţii, dorul începuse să pălească şi se iţea, obraznică, ideea unei noi relaţii. Zis şi convins, că mai mult noi am convins-o că mai există bărbaţi mişto pe lumea asta, doar că, după nu foarte mult timp, am început şi noi să ne îndoim de treaba asta. O tură pe Tinder îi scosese în calea virtuală ba bărbaţi căsătoriţi dar care erau nefericiţi în căsnicia lor de jdemiideani şi fix se gândeau să rupă pisica în două, dar nu înainte de a rupe şi veveriţa vreunei fraiere care ar fi pus botul la povestea lor, ba pensionari care-şi puneau pe net poza lor de membri UTC.

Poate nu cauţi unde trebuie, i-am spus noi, încă pline de speranţă. Ia mai bagă şi tu un club, ceva.
Şi fata, ascultătoare, a băgat. Doar că a ieşit din club mai dezamăgită decât a intrat. Ăia nu-s bărbaţi acolo, clar nu sunt, ceva e greşit la ei. Poartă cămăşi roz mulate pe pectoralii lucraţi, descheiate muuulţi nasturi ca să li se vadă pieptul epilat.

Mai există, oare, bărbatul perfect? A strigat ea plină de revoltă, cu mâinile ridicate spre cer. Şi un fulger i-a răspuns cu un bubuit. E un semn!, s-a bucurat ea. Doar că s-a bucurat degeaba. Locul cu bărbaţi mişto l-am găsit eu. în final, dar muuult timp după ce ea se şi căsătorise cu un contabil anost. Pentru că asta e drama noastră, nu ştim unde să căutăm bărbatul perfect.

Păi dacă vrei să fie romantic, ce vrei mai romantic decât un voluntar Greenpeace care numără copacii din pădurile cvasi virgine ale României aşa cum poeţii numără stelele de pe cer?
130070_227638

Ce bărbat vrei mai puternic decât unul care strange cu mâinile goale roţile de tractor cât omul de înalte aruncate în pădure?
img_1993

Mai curajos decât cel care cere-n gura mare protecţie pentru păduri şi natură, la câţiva paşi de tăietorii de lemne?
img_2068
_dsc2986

Ti se par sexy cei care salvează pui de mâţă din copaci? Stai să-i vezi pe cei de la Greenpeace care salvează habitatul lupilor şi urşilor.
img_2012

Crezi că nu mai există bărbaţi plini de pasiune? Trebuie să-l asculţi pe Valentin care poate vorbi o oră fără pauză despre cât de important e să protejăm ce mai avem şi cum România și deci, şi Europa au pierdut aproape jumătate din pădurile virgine existente în urmă cu un deceniu.
129511_226156

Mai există, deci, bărbaţi perfecţi. Doar că ei au fost toată vara ocupaţi cu ceva mult mai important: au cartat 845 de hectare de păduri seculare în munții Făgăraș din județul Argeș şi vor propune ca aceste păduri să fie incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine care a fost instituit de Guvernul Român.
Ce inseamnă asta? Înseamnă că aceste păduri vor fi protejate. Dacă vrei să fii alaturi de ei, poţi semna aici petitia pentru protejarea ultimelor păduri virgine ale României.
Şi-ţi spun şi unde i-am găsit eu pe toţi aceşti oameni speciali: în tabăra Greenpeace de la Cumpăna.

Hai La mulţi ani, Greenpeace!
img_2066

(poze de aici)

Discriminaţi-mă, vă rog!

Sunt o făptură delicată şi nevolnică. Atât de nevolnică sunt încât nu pot căra cu două mâini mai mult de 25 de kile fără să-mi dizloc un rinichi, aşa că atunci când mi se pun piticii pe creier că trebuie să regândesc designul interior al propriului apartament, adică să mut scrinul din lemn masiv în locul mesei de cafea cu blat de marmură şi viceversa, rog un bărbat să mă discrimineze.

Recunosc, natura m-a făcut nu doar nevolnică, ci şi labilă psihic. Plâng la filme de dragoste proaste, visez să văd Parisul când se scutură cireşii. Dacă aş fi o femeie puternică şi independentă, plină de succes, mi-aş putea cumpăra singură inimioare de ciocolată şi buchete de flori şi mi-as spune de trei ori pe zi că am fund mişto, dar nu sunt. Trataţi-mă deci ca pe o fiinţă inferioară şi instabilă emoţional şi discriminaţi-mă fără ruşine, aşa, ca la 1800. Promit să nu dau pe nimeni în judecată pentru hărţuire sexuală dacă-mi spune că zambesc frumos.

Sunt inferioară ca specie, aşa că e posibil să nu mă descurc să deschid o portieră. Recunosc, uneori chiar rămân ca proasta în faţa unei uşi inchise şi mă uit la ea, neştiind ce să fac. Vă rog frumos, dacă mă vedeţi în vreuna din aceste situaţii, discriminaţi-mă! Daţi-vă jos din maşină şi deschideţi-mi portiera şi deschideţi-mi uşa să intru. A, să nu uit! Sunt atât de inferioară încât mă rătăcesc în propria mea casă, aşa că lăsaţi-mă să intru sau să ies prima.

Sunt femeie şi nici cinci ani de politehnică bătuţi pe muche nu au reuşit să-mă înveţe să schimb singură un bec sau sa rezolv o siguranta. Mă tot bate un prieten la cap să-mi iau maşină. Aştept să scoată modelul cu bărbat inclus şi-mi iau. Dar nu cu orice bărbat, ci cu unul din acela mitocan şi nesimţit, genul de porc misogin care-ţi deschide portiera, care-ţi face pana, care ţi-o parchează până înveţi tu să o faci şi care când te vede cărând mai mult de 300 de grame, se repede să te ajute. Până una, alta, de câte ori mi se dezumflă roţile la bicicletă, mă rog de orice porc misogin ieşit în cale să mă discrimineze.
745419

Cei mai mari dușmani ai feminismului

Un pas mic înainte pentru chirurgia estetică, un salt uriaș înapoi pentru toate femeile din lumea asta care au sperat că, intrând într-o bibliotecă sau absolvind o facultate cot la cot cu bărbații, vor avea joburi și salarii egale cu ei. Fiecare nouă pereche de sâni umflați cu pompa și fiecare nouă pereche de buze anvelopate la limita grotescului pentru că niște domni sau așa ceva au avut o fantezie și mii de femei s-au dat cap în cap să le-o împlinească anulează efortul cuiva care luptă pentru ca femeile să beneficieze de drepturi egale cu bărbații. Amintiți-mi, vă rog, când și-a făcut ultima oară un bărbat liposucție pentru că nouă nu ne plac bărbații care nu și-o văd fără oglindă? Păi bine că ne indignăm că altele își acoperă fața și sunt bătute dacă nu se supun legilor făcute de bărbați, dar acceptăm de bună voie operații dureroase și mutilante, în multe cazuri, ca să le facem un hatâr.

Discriminarea pozitivă. Cursurile de calculatoare pentru femei. cursurile de orice pentru femei. Pentru că-mi spun că femeile sunt o subspecie retardată și inferioară din punct de vedere intelectual bărbatului. Trebuie tratată separat, trebuie să-i explici ca la proști că nu înțelege.

Femeile fără simțul umorului. Pentru că nimic nu spune mai bine că ești proastă ca o pereche de mâneci suflecate a bătaie la prima glumă cu femei și bărbați.

Subțioara neepilată. Și gamba îmblănită în numele feminismului extrem. Femeia care nu mai vrea să fie femeie, se ursifică și umblă plină de păr, nepieptănată și nemachiată că așa crede ea că va fi egală cu bărbații. Care bărbați, by the way, mai nou se epilează și pensează.

Personajele publice de sex feminin care sunt atât de proaste încât, vorba unui prieten, ne pun în pericol dreptul la vot. Alea care se așază pe canapea la TV și fac pipi în direct pe teste de sarcină și pe toate femeile care au zburat cu avionul, au pregătit generații în școli, au salvat vieți în spitale și au lăsat în urmă cărți și povești pentru multe generații de acum încolo.
13238914_731146556988647_1979901145769552008_n

Dar ziua părinților când sărbătorim ?

Ok, baloane, bomboane, clovni, cadouri, copii răzgâiați. Ok, azi a fost ziua copilului. Acuma, întreb și eu, când sărbătorim și noi ziua părinților?
Da, ziua epiduralei și a epiziotomiei, ziua mucilor la două noaptea, ziua balelor pe umăr și a regurgitărilor din păr? Pe asta când o sărbătorim?

Sau când sărbătorim și noi ziua comemorării rochiei de cinci sute de euro umplute de vomă și a vacanței anulate din cauză de “a facut ala mic amigdalita, deci nu mai putem pleca”?

Ziua sexului pe ascuns și pe apucate, ziua coitului interruptus din cauză de “minunea ochilor nostri ajunge deja la clanță și știe că lucrăm să-i facem competiție”?

Ziua supei fierte și pasate juma de zi și scuipate senin pe fața ta în două minute de la prima linguriță?

Ziua în care să aniversăm că nu le mai vin pantofii și hainițele care costă mai mult decât ale tale, deși le-au purtat fix de două ori și jumătate?

Ziua în care ne întrebăm candid de ce plătim manuale, fondul clasei, tabla cea nouă, rașchetarea parchetului, zugravitul clasei, jaluzelele și termopanele de la laboratorul de fizică și cadourile profesorilor dacă tot e învățământul gratuit?

Ziua în care cele trei ore petrecute în bucătărie și cele cinci feluri gătite special pentru copii sunt înfrânte fără drept de apel de pizza comandată prin telefon?

Ziua ochilor dați peste cap când ai îndrăznit să-ți cumperi și tu o treanță pe tine, deși, dupa 40 de ani, e ilegal să faci asta, mai ales în perioada în care sunt reduceri la Vans?

Ziua meetingurilor regionale întrerupte prin telefon de grava problemă a negăsirii hranei pregătite pe masă cu dimineața în cap?

Ziua în care ai ieși și tu la un film ca restul oamenilor din acest oraș, dar nu ai cu cine să-l lași pe ăla mic? Pe toate astea și multe altele când le sărbătorim?

dws

De ce căsătoriile gay nu sunt ok

Ca în orice treabă serioasă, iar căsătoria e ditamai treaba, lucrurile trebuie să fie puse la punct de la bun început și totul trebuie să fie cât se poate de clar. Ori aici nu e nimic clar. Cine e bărbatul și cine e femeia într-o căsătorie dintre doi bărbați sau două femei?

Cine pleaca seara la cârciumă să bea ultimul salariu și cine rămâne acasă să facă lecții cu cei mici?
Cine se simte jignit că nu au adoptat un băiat, ci o fată și cine se trezește noaptea din două în două ore s-o hrănească?
Cine face cafeaua și sandvisurile dimineața?
Cine vine nervos acasă după cinșpe beri și cine se alege cu buza spartă, capul spart și trei coaste rupte dacă nu e ciorba suficient de caldă?
Cine, în buna tradiție românească, pune copiii la muncă și cine le oblojește bătăturile din palmă, seara?
Cine are salariu mai mare dacă amandoi lucrează în același loc, pe posturi identice?
Dacă se apucă să adopte un nou născut, cine se trezește noaptea când are colici și cine-și pune perna pe urechi în altă cameră că are serviciu a doua zi?
Cine face piața, lecții cu copiii, mâncare și curățenie în casă și cine își aruncă hoitul pe canapea, cu o bere în bot?
Cine se uită la telenovele și cine la meciuri?
În cazul în care divorțează, cine e cu*va care n-a știut să-și țină acasă bărbatul și cine e un creștin care doar a vrut să-și refacă viața?
index

Next page →