Ce mișto e în publicitate

Pe vremuri, he, he, feții babei, pe vremuri, cînd vara nu era așa fierbinte, telefoanele erau cât BCA-ul și salariile erau în dolari, publicitatea era mișto.

Avea bugetele de spot cât kilometrul de autostradă azi și nimeni nu auzise vreodată de research. Se fuma în agenții peste tot, se bea, ce mai, era ca-n Mad Men. Se făceau petreceri de Craciun cu clienții si paranghelii săptămânale numite happy hour și dacă lucrai într-o agenție cu o bere client, era vis. Mai ceva ca astea erau parangheliile de festivaluri, inchiderea si deschiderea AD OR-ului, ADPrint-ului și paranghelia supremă, Goldendrum-ul. Acolo era ză șit, ca să zic așa, acolo se bea zilnic, erau petreceri in fiecare seară.

Așa s-au legat, feții mei, cele mai trainice prietenii, sudate si udate cu alcool din belșug. De atunci, însă, agenții vechi au murit și altele au apărut. S-au separat continente și frății, oamenii au plecat în alte și alte agenții.

Și cum dorul și jalea încă îi mai bîntuie pe mulți, oamenii-s ocupați și nu mai au timp să se vadă iar Cannes-ul, paranghelia la modă acum e doar pentru premianți și pentru ăia cu coate de oțel, Carrefour s-a gândit să-i adune pe toți oamenii din publicitate într-o sală de conferințe a unui hotel. Practic, dacă dădeai o bombă acolo, rămâneau în publicitatea românească doar ăia care se băteau cu ăilalți prin festivaluri hăt, demult, tare demult. Și cum poți să strângi 84 ( optzecișipatru) de agenții într-un loc, la aceeași oră? Simplu. Fluturându-le un pitch sub nas. Licitație, mai pe înțelesul tuturor. Să înțeleg că s-a desfințat taxa de pitch?

Meme-le de mai jos sunt făcute de foștii mei coleguți de care, by the way, mi-e taaaare dor.