Ce nu ai ştiut despre pomana Oanei Zăvoranu

Patriarhia planuieşte să aducă la pomană şi moaştele Sfântului Pafnutie că dacă tot stă lumea la coadă, să pupe şi nişte moaşte.

O femeie în vârstă care a crezut că stă la coadă la moaştele Sfintei Paraschiva, a început să pupe haina de vizon a Mărioarei Zăvoranu, cerându-i cu lacrimi în ochi să i-l aducă înapoi pe bărbat-su care s-a încurcat cu curva satului cu douăjdeani mai tânără, arza-o-ar focul.

Oamenii aşezaţi la coadă au refuzat ceaiul fierbinte oferit de niste femei de bine şi au cerut prosecco şi şampanie că doar stau la coadă la haine de vizon şi bijuterii, nu la fasole cu pâine.

Din primele informaţii, cei care au reuşit să iasă primii, încărcaţi de vulpi polare şi şinşile s-au antrenat pe ascuns la cozile la tigăi şi bormaşini de la deschiderea unor magazine.

Există o legendă care spune că ăla care va primi chiloţii Mărioarei, să-i descoasă bine şi să caute indicii care îl vor duce la locul în care Mărioara şi-a ascuns comoara.

Un loc în faţă se vinde cu până la 100 de euro.

O femeie care a născut un băiat în timp ce stătea  la coadă, îl va boteza Mărioar.

Un tir cu iconiţe cu Arsenie Boca fabricate în China este în drum spre pomană şi va ajunge mâine dimineaţă.

O bluză Dolce Gabanna care a aparţinut Mărioarei Zăvoranu a început să transpire singură în forma guşei Mărioarei.

Au apărut deja haine de blană false care, deşi sunt inscripţionate cu numele răposatei, sunt noi nouţe, nepurtate vreodată.

Se pare că Pepe, fostul ginere al Mărioarei atacă oamenii la plecare şi le ia bijuteriile, spunându-le că i le făcuse Mărioara cadou pentru că i-a luat-o pe fii-sa de la uşă.

index

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *