ce sa caut la doctor daca nu am nimic?

Mi-am intrebat prietenele de ce nu se duc la doctor preventiv, de ce nu-si fac un control anual. Cam asta mi s-a raspuns:

1. “pentru ca mi-e frica sa nu-mi gaseasca cine stie ce”

Mi se pare corect. Doctorul e cel care-ti da boala cand tu te duci la el sanatoasa, daca stai acasa in banca ta nu ai ce sa patesti. Boala apare doar atunci cand afli de ea, daca nu stii, nu exista sau dispare. Iote-asa, hocus pocus disparatus.

 

2. “pentru ca nu-mi place sa ma duc la ginecolog”.

Nu te cred, nu-ti place la ginecolog? Nu te inteleg deloc, toate femeile abia asteapta sa mearga la ginecolog, chiar s-ar duce in fiecare zi daca ar putea.

 

3. ” nu mi  se poate intampla mie, nu am cazuri in familie”

Felicitari! In continuare poti face cancer la san sau de col uterin, doar ca sansele sunt, intr-adevar, mai mici.

 

4. ” ce sens are sa stiu de acum ca sunt bolnava ca tot aia e”

Asa e, ce sens are sa-ti faci un simplu test Papanicolau care-ti depisteaza un cancer cu mult, mult timp inainte ca el sa se declanseze? Nu are niciun sens sa vrei sa-ti salvezi viata.

 

5. ” nu am timp”

Te cred. Nici eu nu am timp, nimeni nu are timp. Un an are 365 de zile. 8760 de ore. E greu sa gasesti o ora intr-un an pentru viata ta.

 

6. ” e corpul meu si fac ce vreau cu el”

E corpul tau si faci ce vrei cu el cand esti sanatoasa si nu ai nimic. Si cand esti singura pe lume. Pentru ca altfel corpul tau nu e doar al tau. Si cand ai cancer si trebuie sa fii ingrijita si spalata si hranita cu lingurita, e si corpul aluia care face asta pentru tine doar pentru ca te iubeste.

 

7. ” nu am bani”

La clinica din Bucuresti a fundatiei http://www.fundatiarenasterea.ro/, o mamografie costa cat doua bilete la film cu popcorn si suc. Cat o pereche de blugi. Adica 100 lei, cat sa-si acopere costurile de intretinere ale aparatelor.  E mult? E putin? Si cu ce compari?

 

8. ”  nu imi plac doctorii”

E ok, nici mie nu-mi plac decat aia pe care-i cheama Dereck Shepard, dar  ii suportam doar o ora pe an, nu-i luam acasa.

 

9. ” mi-e frica”

Aici te cred. Si mie mi-e frica. Tuturor ne e frica. Dar frica trebuie sa fie motorul care ne impinge la doctor, nu frana care ne blocheaza pe loc.

 

10. ” ce sa caut la doctor daca nu am nimic?”

Un semn. Cat de mic. Ceva care sa-mi spuna cand  sa dau  lovitura unei boli atat de urate inainte ca ea sa prinda puteri. Sau ceva sa-mi spuna ca inca un an de zile pun capul pe perna linistita.

pink-ribbon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *