Dacă poveştile ar fi fost scrise acum

Dacă poveştile şi cărţile copilăriei mele ar fi fost scrise acum, cred că niciuna nu ar mai fi rămas nemodificată sau nu ar fi fost interzisă după cenzura inchiziţiei online şi puţine ar fi trecut de standardul politically corect:

Scufiţa Roşie ar fi fost acuzată că incurajează violenţa împotriva animalelor sălbatice şi mai ales împotriva lupului, un animal care este deja pe cale de dispariţie.

Albă ca Zăpada s-ar fi făcut vinovată de încurajarea discriminării persoanelor cu handicap prin distribuirea în joburi subcalificate şi cu grad mare de periculozitate precum cele de săpător în mină.

Tot din cauza acestei poveşti, asociaţiile de protecţia mediului s-ar fi revoltat că fauna locală este silită să facă tot felul de munci precum scuturatul paturilor piticilor, măturatul în căsuţa din pădure şi altele.

Harap Alb ar fi fost acuzat că, prezentând Spânul într-o lumină nefavorabilă, discriminează persoanele care suferă de alopecie.

Racheta Albă şi Cireşarii s-ar fi făcut vinovate de îndoctrinarea politică a unor minori.

Tom Sawyer şi Robinson Crusoe ar fi fost arse în piaţă publică pe motiv că discrimează minorităţile de culoare precum afroamericanii şi indienii.

Cu Cenuşăreasa ar fi fost o mare problemă pentru că toate mamele responsabile ar considera că mesajul transmis este acela că e ok să recurgi la operaţii estetice precum tăierea călcâiului sau a vârfului piciorului pentru a te căsători cu cineva mult mai bine situat social.

Nici Winnetou nu ar fi fost mai puţin hulit, învăţând tânăra generaţie că fumatul pipei e un bun prilej de socializare.

Cât despre Amintiri din copilărie, e clar că susţine exploatarea minorilor şi pedeapsa corporală ca metode de educare.

Vouă ce poveşti vă vin în minte?
hqdefault

5 Comments

  1. Maria Popeacu says:

    Capra cu trei iezi, mama denaturată care-şi lăsa copiii singuri în casă. Protecţia copilului ar fi trebuit să intervină pentru neglijarea minorilor. În final, ar fi trebuit arestată pentru crimă cu premeditare.

  2. Cetin says:

    capra cu 3 iezi. capetele taiate ale iezilor, ranjite in geam, m-au urmarit multi ani

  3. Hercule says:

    Nu se spune, de exemplu, că după ce fata pupă broscoiul și acesta se transformă în prinț, ăla e la nudu’ gol (ce, broaștele au haine ?!). Acum ar putea mama vitregă a fetei să-i înlocuiască broasca iar apoi să se joace pe îndelete cu voinicul în vreun beci al castelului.

    http://cdn.images.motherlessmedia.com/images/DC3D8BC.jpg?fs=opencloud

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *