Mai stai un pic, măi Forest

De mici, băieții sunt într-o continuă  competiție cu alți băieți. Care ajunge primul la gardul școlii, care face primul sex, care iese mai repede din supermarket, care  o are mai mare, care ajunge primul în America, pe Lună, pe Marte. 100 de cai putere, 200 km pe oră până la primul semafor. Însetat de competiție, bărbatul inventează tot felul de prostii de concursuri: de alergat cu nevasta în spate, de mâncat cârnați și hamburgheri- viteză, de aruncat bușteni, telefoane, butoaie, roți de cașcaval. Eu aș propune niște concursuri ceva mai utile societății, cum ar fi, de exemplu, alergatul  nu cu nevasta, ci cu copiii în spate la școală, la cursurile de balet, la ora de tenis și, de sărbători, cu soacra în spinare de la gară acasă și inapoi, la gară.

Fiind mereu în competiție directă cu restul speciei masculine, bărbații sunt continuu într-o infernală cursă contra cronometru.

Nu înteleg de ce ai nevoie de o jumatate de oră(!!!) ca să tragi pe tine o rochie de mireasă și să-ți trântești în cap un voal! Ce? Trebuie să te machiezi? Zău, iubito, nu ai nevoie, ești frumoasă așa, naturală. Cuuum? Trebuie să te și coafezi? Păi și-atunci pentru ce-ți mai pui voalul în cap?  O, Doamne! Zău, iubito, nu te supăra pe mine, dar chiar nu te mai  înțeleg! Vrei să te măriți sau nu?

 Cînd merge la cumpărături, bărbatul se organizează din timp ca să stea cât mai puțin în supermarket. Deși tot el  a inventat mama smartphone-ului, a tabletei, a  touchscreen-urilor și a tuturor aplicațiilor din lume care îți amintesc să respiri în caz că uiți asta, bărbatul își scrie lista de cumpărături cu creionul pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un carnet vechi. O memorează și apoi o înghite ca James Bond ca să nu fie tentat să piardă timp consultând-o.

Bărbații își trăiesc viața cu un cronometru în fața ochilor ca un ogar la curse cu un iepure scoțându-i limba la un metru de el și cea mai tare competiție e aia cu sexul. Repede, azi, acum. Numai în Rusia sunt cu 9 milioane mai multe femei decât bărbați, așa că nu e timp de pierdut. Chiar dacă îi punem la socoteală pe ăia care au patru neveste sau 2, 3 amante sau și, și, tot e de lucru, nene. E de înțeles că vrei să faci sex cu cât mai multe și că, pentru  binele omenirii, nu e timp de pierdut. Azi, una, mâine încă două. Poate ai noroc și nu dai numai de fițoase care vor și chestia aia care te face sa pierzi timpul inutil. Ăăă, preludiu adică.

e469f2ed4b21387b6595845d27ab1b87d2ca93b6983eb181aee1873d0f7855be

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *