Tag Archives: botox


Cei mai mari dușmani ai feminismului

Un pas mic înainte pentru chirurgia estetică, un salt uriaș înapoi pentru toate femeile din lumea asta care au sperat că, intrând într-o bibliotecă sau absolvind o facultate cot la cot cu bărbații, vor avea joburi și salarii egale cu ei. Fiecare nouă pereche de sâni umflați cu pompa și fiecare nouă pereche de buze anvelopate la limita grotescului pentru că niște domni sau așa ceva au avut o fantezie și mii de femei s-au dat cap în cap să le-o împlinească anulează efortul cuiva care luptă pentru ca femeile să beneficieze de drepturi egale cu bărbații. Amintiți-mi, vă rog, când și-a făcut ultima oară un bărbat liposucție pentru că nouă nu ne plac bărbații care nu și-o văd fără oglindă? Păi bine că ne indignăm că altele își acoperă fața și sunt bătute dacă nu se supun legilor făcute de bărbați, dar acceptăm de bună voie operații dureroase și mutilante, în multe cazuri, ca să le facem un hatâr.

Discriminarea pozitivă. Cursurile de calculatoare pentru femei. cursurile de orice pentru femei. Pentru că-mi spun că femeile sunt o subspecie retardată și inferioară din punct de vedere intelectual bărbatului. Trebuie tratată separat, trebuie să-i explici ca la proști că nu înțelege.

Femeile fără simțul umorului. Pentru că nimic nu spune mai bine că ești proastă ca o pereche de mâneci suflecate a bătaie la prima glumă cu femei și bărbați.

Subțioara neepilată. Și gamba îmblănită în numele feminismului extrem. Femeia care nu mai vrea să fie femeie, se ursifică și umblă plină de păr, nepieptănată și nemachiată că așa crede ea că va fi egală cu bărbații. Care bărbați, by the way, mai nou se epilează și pensează.

Personajele publice de sex feminin care sunt atât de proaste încât, vorba unui prieten, ne pun în pericol dreptul la vot. Alea care se așază pe canapea la TV și fac pipi în direct pe teste de sarcină și pe toate femeile care au zburat cu avionul, au pregătit generații în școli, au salvat vieți în spitale și au lăsat în urmă cărți și povești pentru multe generații de acum încolo.
13238914_731146556988647_1979901145769552008_n