Tag Archives: concert


Concertul Rihannei, nepermis de bun

Deși concertul Rihannei a fost catalogat de specialiști ca fiind sub orice critică iar organizatorii s-au confruntat cu zeci de plângeri și cereri de returnare a banilor dați pe bilete, mii de oameni s-au bucurat, au cântat și au trăit fiecare moment. Pentru ca pe viitor să nu mai vedem la concerte situații jenante cu un public fericit scandând numele artistului, dansând sau cântând odată cu el, guvernul a adoptat de urgență un set de măsuri.

Astfel, începând de săptămâna viitoare, accesul la concertele artiștilor străini va fi limitat celor care nu au cel puțin un masterat în muzică clasică. În memoria marelui muzicolog, urmașii lui Iosif Sava fac excepție de la această regulă.

Echipa artistului ce urmează să performeze va fi obligată să agreeze cu fiecare cumpărător de bilet în parte durata show-ului, ținuta artistului, coregrafia și playlist-ul.

La toate porțile de acces vor fi instalate cabinete mobile în care echipe de specialiști vor testa urechea muzicală a fiecărui spectator. Cei fără ureche muzicală nu vor avea acces ca nu cumva să scape nesemnalată vreo suspiciune de notă falsă.

Cu câteva săptămâni înainte de show, posesorii de bilete vor fi obligați să parcurgă un scurt curs de management muzical și să-și însușească noțiuni elementare legate de organizarea unui show.

În timpul show-ului, cei din echipa de ordine vor verifica dacă spectatorii care dansează au studii de coregrafie care să le permită să facă asta.

Pentru orice postare pozitivă legată de show va trebui făcută o cerere la Zuckenberg însoțită de un dosar complet care să explice de ce ți-a placut show-ul, dar și copii legalizate ale diplomelor magna cum laude în regie, scenografie, muzicologie, teatrologie și coregrafie care să ateste că ai calificarea necesară să te bucuri de un astfel de show.

Zona VIP va fi rezervată exclusiv specialiștilor în Facebook și licențiaților în părerologie pentru ca, în cazul unui show fără cusur, să existe măcar o postare corectă legată de un fir de păr care ieșea nepermis din nas sau un nasture descheiat accidental la prohabul unui dansator.

13886846_10207156376211828_1852047520217379597_n

Coada care nu te omoară te face mai puternic

Când eram mică, m-a trimis mama la coadă la ouă cu o săptămână înainte Paştelui. Nimic special până acum acum, dar dacă vă spun că treaba se întâmpla pe vremea Împuşcatului, poate aveţi puţin respect. Pe vremea aia, ouăle de găină erau la fel de rare precum cele de antilopă gnu, mai ales înaintea Paştelui. Una peste alta, am ieşit din coada la ouă fără ouă şi pe braţe. Adică m-au călcat în picioare cu tot cu ouăle cumpărate.

Ştiţi vorba aia cum ce nu te omoară te face mai puternic? Ei, la zeci de ani distanţă, am supravieţuit azi cozii la bere, aperoale şi apă de la concertul lui Robbie Williams.

M-am măritat la coadă, am făcut copii şi când am ajuns la cortul cu Ursus, eram deja divorţată. Apropo, Ursus ştie că are carne în frigidere până la Paştele următor? De fapt, nu era o coadă, era o mare de oameni transpiraţi şi însetaţi la 50 de grade. Câte unul se mai trezea după o oră de stat la coadă că nu ştia că nu poate plăti decât cu un card special luat de la ghişeele Băncii Transilvania pentru care am stat incă o oră la altă coadă. Well, karma. Banca Transilvania, ai carne pănă la Crăciun, inclusiv de sarmale.

Dacă supravieţuiai celor două ore de coadă, aveai dreptul să treci la nivelul următor, în zona cortului Ursus, adică în cel mai crunt cerc al iadului, ăla de 100 grade cu vânzători care se dau cap în cap degeaba. Am rezistat eroic tentaţiei de a ucide două tute care stăteau cu dânsa-n mână că nu au tabletă pe care să opereze tranzacţiile. În timpul ăsta, cortul se zgâlţâia sub asalt ca porţile Constantinopolului şi hoarda din spate mă împingea şi urla cu ochii scoşi: Ia oriceee! Numai ia şi fugi!

Am luat două aperoale şi o apă pe care am vărsat-o jumate pe mine, jumate pe oamenii din coadă, la ieşire, când mai aveam puţin şi chemam descarcerarea de la Smurd să mă scoată de acolo. Oamenii nu s-au supărat, dimpotrivă, mi-au mulţumit, ei aşa rezistau, de fapt, răcoriţi cu paharele de apă, bere şi aperol ale celor ce încercau să iasă din coadă. Era un tribut al celor care reuşiseră să verse jumatate din pahare pe nefericiţii care încă stăteau la coadă.

Am băut din două pahare simultan, ca să știu o treabă. Noroc că eram atât de deshidratată că nu mi-a trebuit baia până acasă. Norocul lor, că mi-aş fi dat blugii jos acolo, în faţa scenei decât să mai fac şi coada de la wc.

Altfel, Robbie, super băiat, am uitat de toate când a început să cânte.

11738117_10153455521879154_7915920555879012903_n

 

 

ca Rammstein e treaba nemteasca

La Rammstein trebuia sa vii cu cel putin 3 ore inainte. O ora stateai la coada la fise, o ora, la coada la bere si, putin mai tarziu, inca o ora la coada la WC. Intr-o mare de negru, m-a  nedumerit un pic culoarea bratarii de acces: roz turbat, dar totul a fost clar  cand a inceput concertul: se asorta cu bundita roz in care a aparut solistul pe scena.

Neamtu’-i neamt si-n blana roz, asa ca la  9.15.00 a inceput concertul. Pe scena, unul  care sigur a scapat aseara in cefe de porc si papanasi cu dulceata incerca din rasputeri sa-si spele pacatele. Si ca sa piarda nicio secunda, canta mergand pe treadmill intr-un combinezon de fas cu sclipici. Afara, 45 de grade. Pe scena, unde era el cu flacari de jur imprejur, cel putin 65 de grade.

La un moment dat au adus pe scena un cazan urias. Poporul obisnuit cu fasolea romaneasca la orice adunare populara a frematat putin, dar cum bucatarul care canta la iatagan manjit de sange din cap pana-n picioare nu parea prea prietenos, oamenii au inghitit in sec si-au spus nevestelor din dotare sa le faca maine o ciorba de fasole. Si gata.

Atata s-au jucat cu flacarile oamenii aia pe scena ca pana la urma au reusit sa-l parleasca pe unul. La un moment dat, unul langa mine a urlat scurt  si s-a prabusit la pamant, zvarcolindu-se. Nu l-am cautat in buzunare, dar sunt convinsa ca era pompier.

Cum in aceeasi locatie am indurat un frig crunt la concertul lui Bocelli (aici am povestit pe indelete http://adelaspune.ro/?s=bocelli&submit=Search), ma gandeam ce buni ar fi fost atunci baietii astia cu  aruncatorul de flacari. Si de-ar fi stiut romanii ce fac baietii astia pe scena, sigur veneau care cu o frigaruie, care cu o tulumba de carne pentru saorma. Si cred ca mergeau atarnati de bara de sus si niste pui. Iar daca stateai in fata puteai sa vii si cu un purcelus de lapte in protap ca plecai cu el  numa’ bun  si crocant.

Altfel, concertul a fost incredibil! Si tot show-ul,  impecabil! Treaba nemteasca, mama lor de nemti!  L-as mai vedea o data, dar mai la iarna oleaca. De Ignat ar fi perfect, zic.

IMG_0709 IMG_0698 IMG_0701

 

ca mi-ar placea sa ascult jazz diseara

Intotdeauna am fost de parere ca omul, cat traieste, trebuie sa invete si ca o zi in care nu ai invatat nimic si nu ai aflat nimic nou, e o zi pierduta. Asa ca am inceput sa-mi fac o lista cu  experiente pe care as vrea  sa le traiesc,  chestii nestiute pe care as vrea sa le stiu , sa le invat, abilitati pe care as vrea sa le dobandesc, oameni  cu care as vrea sa beau  o cafea si locuri in care e musai sa ajung, orice ar fi.  O lista cu momente pe care le-as vrea in sufletul si mintea mea, cu amintiri din viitor.

Intotdeauna m-au fascinat oamenii care iubesc jazz-ul si care, sunt convinsa, au o coarda in plus acolo, in adancul lor care-i face sa rezoneze atat de puternic la acest gen de muzica.  Recunosc, nu am fost niciodata la un  concert de jazz, dar la fel de bine recunosc si ca mi-am dorit dintotdeauna sa fac asta. Iar diseara am ocazia perfecta:  repetitia cu public pentru concertul de  duminica de la Mogosoaia.

Incepand cu ora  8, la Jazz Book ( str. Carol Davilla nr 1), super experienta cu

Mircea Tiberian – pian

John Betsch – tobe

Michael Acker- contrabas

Ioana Craciunescu – voce

Intrarea este libera. 38826

 

 

ca Bocelli se serveste cu hot-dog si floricelli

Abia terminasem de spalat vasele ca ma suna o prietena: ” Am bilete la Bocelli! Hai!” . Hai deci, imi pun blugii de duminica, iau din mers poseta de carpa si ies vesela pe usa, cu oja sarita de la maldarul de vase proaspat spalate. ajungem , intram. ” avem locuri in primul rand!” imi flutura mandra ea biletele. ne apropiem de poarta si poc,  prima drama: concertul are loc afara, deci eu in tricou cu maneca scurta si ea in rochicioara- nu-i de bine da’ deloc nu-i de bine. a doua drama se consuma la punctul de intrare unde trebuie sa ma despart de umbrela mea cu buline model Mary Poppins. O las suspinand agatata de gard si intru. Pana la capat, odata vede fata vocea lui Bocelli. Ne indreptam tantose spre primul rand, privind cu dispret muritorii care vor sta hat, in spate. Ajungem la randul 1, numaram 1, 2, 3…. 11. Acolo se termina randul asa brusc, ca o poveste de dragoste in care el ii marturiseste ca nu se desparte de nevasta-sa. Ma uit la bilete, avem locurile 17 si 18. Ma uit la scaune, locuri nu. cum a zis o buna prietena, psihic, cerebral si emotional, locurile exista, dar fizic, material, adica sa ne indesam c****ile in ele, ciuciu. Problem, zic, si agat zambitoare o domnisorica cu o harta in mana. Daca nu e turist japonez, sigur e din echipa de organizare. ” Stiti, avem locuri, dar n-avem locuri” . ” Unde, susura domnisorica?” ” Acolo, unde sunt 14 milioane biletele, vorba coanei chirita, unde costa un loc din ala cat un cuibar mai mult decat un pogon de pamant”. ” Oh, ne pare rau, dar locurile erau prea laterale, nu se vedea bine scena si de aceea le-am desfiintat”. ” serios? Si nu poti sa ne pui doua scaune acolo, in margine de unde nu vad bine scena dar aud perfect vocea lui Bocelli? Ca zau nu ma intereseaza coregrafia lui. ” Nuu” susura micuta, ” va relocam”.” Hau, ce-i aia?” Relocarea, un cuvant frumos pentru o jumatate de ora de asteptat in picioare sa ne gaseasca alte locuri. la finalul asteptarii, am fost indrumate catre niste locuri mult mai laterale decat cele care existau psihic, dar nu si fizic si mult, mult, mult mai in spate. Bun si asa. Dam sa ne asezam, dar noroiul de pe scaune ne opreste. Stergem un sfert de ora scaunele cu servetele umede si, cu oja sarita si unghiile pline de noroi, ma asez pe scaun sa ascult niste opera, mama ei de opera. Pe langa noi trec domnisoare in rochii scumpe, de matase, cu barete si dantele. ne pufneste pe amandoua rasul cand le citim pe chip inocenta. In coltul din stanga sus se vinde sampanie in cupe. in cel din dreapta jos, hot-dog, popcorn si nachos. Cred ca revolutia anti-burgheza  o sa inceapa de la mijloc, din cortul cu coca cola. Frigul din ce in ce mai patrunzator ne face sa ne luam in  brate. Pauza 15 minute. Toata suflarea de acolo ofteaza: ooooh! o femeie se ridica si pleaca sa-si caute barbatul pe care i l-a rapit Relocarea. Nu s-a mai intors niciodata. Prietena mea pleaca, rapusa de frig. Neah, am rezistat eu o noapte intreaga la filmare  in parcul IOR, aici e joaca de copii. Cand  culoarea fetei mele devine vinetie, unor vecini de concert li se face mila si-mi dau sacul de plastic pe care stau cu fundul. Rup cu dintii o bucata din el si-mi var capul prin el. E perfect!Nessun dorma! Nessun dorma! Tu pure, o , Principessa…”Paranormal, in stanga mea, un tip rontaie floricele. In dreapta, altul musca dintr-un hot dog si mustarul ii curge pe barbie. Poate Andreea Bocelli canta in deschidere la La La Band. Sau poate dupa ce-si termina Angela Gheorghiu recitalul urmeaza un film de actiune si suspans. Ma chircesc de frig sub sacul  de gunoi. Printre randuri se plimba unul de vrea sa vanda inghetata. Mijto Bocelli asta.Pare un tip cool.

962064_10151607883514154_1513885659_n