Tag Archives: dieta


Despre zahărul ascuns

Încerc și eu ca tot fotomodelul să mă împrietenesc cu cântarul după Sfintele Sărbători cu 4000 de calorii pe zi. Măcar să fiu în stare să nu mă mai uit la ecranul cântarului ca o fetiță de patru anișori la IT singură în casă, în crucea nopții.

Drept pentru care am decis ca măcar pentru o perioadă de timp să mă despart de zahăr. A fost cu  muci, cu plânsete, cu supradoză și promisiunea că vom fi din  nou iubiți imediat ce-mi ating greutatea dorită.

Am închis ochii când mi-au apărut în feed torturi indecente, m-am ținut de nas când am trecut pe lângă cofetăria Maria și mirosea criminal a amandină, a băgat nasul în laptop când a apărut la birou un platou cu fursecuri.

Am trecut pe salate și când îmi făceam celebrul meu -sos de muștar care imită maioneza- mi-am aruncat într-o doară ochii pe eticheta borcanului de muștar. Și ghici, ce? Are zahăr. Cum zahăr au și murăturile cumpărate. Și stau și mă revolt: trădare, trădare dar să știm și noi! Dacă tot bag zahăr în mine măcar să mă și bucur de el, nu doar de pantalonii care țipă pe mine.

Altfel e  ca și cum aș fi fost aleasă Miss Univers la 20 de ani și aș fi intrat în comă în urma unui accident pînă la 40 de ani, pierzând cea mai mișto perioadă din viață.

E ca și cum aș fi fi fost păcălită să trec droguri fără să știu și să fiu arestată în aeroport deși muream de durere de cap și aș fi dat orice chiar și pentru un nurofen.

E ca și cum ași fi strâns bani o viață ca să ajung pe plaja pe care s-a filmat The Beach și as fi fost troznită de o indigestie care m-ar fi închis în cameră toată vacanța.

E ca și cum m-aș fi îmbătat glorios cu Hugh Jackman și m-aș fi trezit dimineața fără să-mi mai amintesc nimic din sexul sălbatic de peste noapte.

E ca și cum m-ar fi arestat DNA-ul  pentru cea mai mare fraudă financiară ever și eu aș avea amnezie și nu mi-aș mai aminti niciun cont în care am ascuns banii.

E ca și cum aș fi Dragnea la pușcărie și nimeni din PSD nu ar ști cine sunt.

fugiti ca vine cu detoxu’!

Am luat masa zilele trecute cu o prietena pe care n-o mai vazusem de cativa ani. „Am luat masa cu ea” e un fel de a spune. De fapt, eu am luat masa si ea a pretins doar ca ia masa. Am dus-o la trattoria mea preferata, un restaurant mic si intim undeva prin spatele Ateneului. Gatesc aia acolo de  nu mai esti in stare sa spui nimic, doar mananci si gemi. In fine, odata ce am trecut pragul  in lumea pizzelor si pastelor, asta e, ma duc  in Jumping Jack pana acasa dar cand intru acolo, mananc.

Eu iau paste, ea-si ia salata. Nu, nu din aia cu de toate, nu. Salata chioara. Se uita banuitoare la ea si o adulmeca. Are otet cumva?

Nu, raspunde amabil ospatarul. Femeia se linisteste si ia o furculita, apoi sare ca arsa de zici ca s-a oparit cu frunzele, gata sa rastoarne masa peste mine: AAARE! ACETO BALSAMICO!!

Din cel mai bun! raspunde mandru ospatarul.

Pai si asta tot otet e! urla ea.

Ala ia repede salata si fuge cu ea, privind cu frica in urma sa nu se trezeasca cu vreo oliviera in cap si ii aduce nebunei alta salata. Fara nimic in ea.

Asta inca tremura speriata de ce a gasit in salata si o intreb nedumerita: ce ai patit,  femeie? Esti alergica la otet?

Tu nu stiiii, nu stii nimic! ma ameninta ea.

Ce sa stiu? E vreo conspiratie mondiala impotriva  consumatorilor de otet si mi-a scapat mie?

Da da, razi tu acum, dar sa stii ca otetul …se uita in jur si coboara tonul…. creeaza un mediu acid in organism.

Asa…?

Si cancerul se dezvolta in mediu acid. 

Aoleu, ai vreo problema? Imi pare rau!

Nu, n-am, slava Domnului.

Bun. Imi vin pastele.

Se uita ingrijorata in farfuria mea: Mananci carne ??!! Ai idee cate toxine elimina animalul cand este sacrificat?

Ma uit si eu in farfurie, ma uit sub farfurie. Poate vorbeste cu masa vecina, ca la mine in farfurie nu e carne. A, ma prind: ah, de crevetei vorbesti? De dragalasii astia mici-mici roz si deliciosi? Astia nici nu stiu cand au fost sacrificati, ca nu au creier!

N-au, admite ea impaciuitoare, dar imediat creste tonul: dar au aura energetica! 

Huh?! Deja mi-e frica. De ea, nu de crevetei.

Intind mana dupa parmezanul ras si pun din belsug.

Aia sare iar si-mi da peste mana urland: Nuuuu!

Nu ce? intepenesc eu cu parmezanul in mana.

Nu branza! Nu lactate! 

Da ochii peste cap si incepe sa recite  ca un om posedat: s-a dovedit stiintific faptul ca oamenii care consuma lactate zilnic au un risc de cancer cu 37, 5% fata de cei care consuma doar o data pe saptamana si cu 56 % mai mare fata de cei care nu consuma deloc.

Ma uit in farfurie, ma uit la ea. Imi aman intalnirea cu pastele si  o intreb: Si tu ce mananci? In general, adica? 

Nu lactate, nu carne, nu otet, nu paine, nu orez, nu…

De la un punct incolo nu mai aud nimic, imi vajaie doar ” nu”urile in ureche.

Ii surprind privirea. Imi urmareste panicata fiecare inghititura de parca as manca cianura cu  moloz de pe reactor.

Ma despart pentru cateva secunde de pastele mele ca sa-i raspund: Auzi, femeie, ultima oara cand ne-am vazut te-am lasat cu o ditamai inghetata cu zahar si  lapte, savurata  dupa  un ditamai snitelul prajit in ulei nesanatos. Si zau ca erai mai simpatica asa, plina de toxine.  

Ma intorc apoi la portia mea delicioasa de  carbohidrati si mini energii negative de crevetei sacrificati in somn.

Mnom, mnom, mnom, delicios, mmmm! 

 

pizap.com10.58049778733402491390678821501