Tag Archives: femei


regula de 13 minciuni simple

Geanta asta de piele de crocodil cu incrustații de aur? Aa, un fleac, iubitule, am dat câțiva euro pe ea, era la reduceri.

Iubitule, las și eu periuța mea de dinți la tine. Nu, nu mă mut, doar să fie aici, în caz de ceva.

Sunt gata in 5 minute.

Da, iubire, doar pe tine te-am iubit cu adevarat.

Mama ta e tare draguta.

Da, iubitule, sigur am luat pilula.

Cine, eu?  Eu am 21 de ani. De ce, par mai mică?

Nu, iubitule, ia-ți doar o porție de cartofi prăjiți că eu nu mănânc, sunt la cură. Eventual o să gust doi, trei.

Da, iubitule, sunt naturali.

Ești al doilea, dragul meu.

Cine? Prietena aia a mea care a fost Miss Boboc? Neah, s-a făcut cat casa.

Nu, nu m-am ras pe picioare cu aparatul tău de bărbierit! Doamnee, ce idee!

Parola de la canalele porno? Am eu în grilă așa ceva?

awesome-black-and-white-cool-funny-Favim.com-1032574

caut barbat, rog seriozitate

1

 

df

oo poveste fără oo

Zilele trecute s-a întors în țară, în vacanță, o bună prietenă de-a mea, fostă colegă de facultate. Cu această ocazie măreață am reușit să ne mobilizăm mai multe  și să facem o adunare de fete așa, la un vin. Buun. Seara, la terasa de pe malul lacului, șase fete  cucuiete și un domn, poc și el acolo, târât de lesă de consoarta din dotare. Domnul, ca și consoarta, fuseseră colegi de grupă cu noi, dar întâlnirea fusese planificată  doar pentru fete. El era și el tot un fel de fată, aveam să constat asta pe parcurs, doar că nu avea sâni.

Omul fusese cândva Bărbat. Cool,sexy, miștocar spre golănaș, cu simțul umorului. Era o coadă de fete la ușa lui de-l știa toată facultatea. Asistenții făceau glume cu el, era celebru. Frumușel, ten măsliniu, ochi verzui. Dădea bonuri de ordine la camera lui din cămin și, orice și-ar fi dorit inimioara, nu trebuia decât să pocnească din degete și să bată de două ori din genele lungi și femeile se umpleau de cucuie dându-se cap în cap să-i împlinească voia.

Era el acolo, stingher între noi, și nu era el. Era umbra bărbatului care fusese odata. La fel de frumos și de sexy și acum, dar lobotomizat. Ce pățise? Pățise că se însurase cu cine nu trebuia. În tot șirul ăla lung de femei care făceau anticamera la dormitorul lui, se asezase cuminte și răbdătoare si Ana, una din colegele mele, de față acum. Ei, cumva, asta, nici mai frumoasă, nici mai deșteaptă ca altele, poate doar mai fertilă,  reușise să rămână gravidă și să-i pună șaiba pe deget. Și din momentul în care i-a luat numele, i-a luat și oo-le cu totul. Conștientă de faptul că el era cinci capete peste ea și ca să să fie sigură că omul se liniștește și nu mai calcă pe-alături, femeia nu s-a lăsat până nu l-a castrat și demasculinizat  de tot. Domnul mai avea puțin și  avea și menstruație. În primul rând, seara asta nu era o excepție, femeia îl târa  pe la toate prietenele ei cum târâie ghepardul prada apucată de beregată.  Familia lui era familia lui, familia ei era familia lui. Vacanțele și le făceau cu ai ei, sărbătorile și le făceau cu ai ei. Și pentru ca detaliile slinoase legate  de cine pe cine ia în brațe la culcare și cât de mult îi place lui să facă spooning nu au fost suficiente, a început să-i spună ursuleț, pisicel, bursucel și doruleț. Când a devenit prea plastică pentru  stomacul nostru și a ajuns la cocoșel și ciucurel am oprit-o repede. El zâmbea tâmp și o aproba  de fiecare dată. Îl mângâia și-l pupa și-l trăgea tandru de lobul urechii de parcă acum se întorsese de pe front și nu-l văzuse de cel puțin un an.

Ei au plecat spre casă mai devreme că el trebuia s-o ducă pe mama ei la gară foarte devreme, noi am mai rămas. Și-am dezbătut până am căzut de acord că domnul ori suferise o operație pe creier. ori asta își dorise el cu adevărat și nu  cohorte de femei frumoase care să i se inchine la un semn. Și, ce să vezi,  doar Ana prinsese șpilul.

not-really-a-bitch

 

De ce berea e mai buna ca noi

1. nu stie nimeni cate beri ai baut inainte. Si daca ar sti, oricum nu-ti pasa

2. daca ar fi sa ne luam dupa ce a spus un ascultator EuropaFm (era vorba despre avantajele berii), cum ca berea “mareste impotenta”)…

3. oricat de multe beri ai vrea sa ai in casa, de cele mai multe ori, cand deschizi frigiderul, constati ca ai ramas doar cu una. Posibil fara alcool si, implicit te intrebi din ce greseala a ajuns acolo.

4. berea e buna cand e rece. De fapt cu atat mai buna

5. berea nu ne trimite/iti face program exact cand vrei sa vezi meciul favorit

8. o bere stii cand expira. vizita mamei sale… niciodata

9. nu-i vin prietenele doar sa vada poze de la nunta/din concediu desi le pot vedea pe fb. In liniste.

10. nu se uita la tine dezaprobator daca nu ai nimerit cosul cu haine murdare din prima.

11. berea fara alcool nu injura (desi te poate determina pe tine sa o faci pentru ca e falsa), nu plange (desi te poate determina pe tine sa o faci daca ti-ai dat seama prea tarziu ca ai cumparat-o din greseala si e singura ramasa in frigider, la 11 noaptea) si nu e mai buna decat aia cu (desi femeia incearca sa te convinga contrariul)

12. berea nu mananca ceapa.

13. nu te cearta de ce ai dat x% din salariu tau (de fapt exprimarea este “din banii nostri”) pentru singura haina care chiar iti place si tie

14. berea nu-ti cere sa devii vegetarian doar ca tine ea cura in timp ce la servici tot ea (si colegele) au cel putin saptamanal “ziua poftelor deschise la mc donald’s”

15. berea nu-si cumpara x perechi de pantofi pentru ca nu se asorteaza cu y bucati de posete. Studiu de caz: in momentul achizitiei unei perechi de pantofi nici macar nu exista poseta cu care sa se asorteze. Ca altfel n-ar fi motiv de cumparat o poseta… care sa se asorteze cu pantofii.

16. berea nu-ti cere niciodata sa-i insiri zece ambalaje pentru a o ajuta sa se hotarasca ce sa poarte pentru ca stie ca e doar un pretext pentru a se plange ca nu are destule ambalaje. Sau n-are poseta/pantofi care sa se asorteze cu ambalajul. Si e o pierdere de timp, oricum va fi nemultumita chiar daca in final, isi alege singura ambalajul.

17. berea nu trebuie sa scrie pe ambalaj ca e amara. Face parte din normalitatea vietii care se invata (preferabil la timpul ei) alaturi de ce gust are sarea, zaharul… pelinul.

18. sa nu fiti asa de sigure…

20. nu toate berile sunt la fel.

de317d072bced7e330d797b9556c2ddf

ce să nu faci la prima întâlnire

1. să nu ajungi la fix sau, ferească sfântul, inainte de ora fixată. Arată că ești disperată și, chiar dacă nu ai vazut barbati dezbracați decât în reclamele la boxeri de foooarte mult timp, nuu, nu vrei să pari disperată. sau.

2. să nu-ți comanzi salată cu trei frunze ca să pari o divă si-apoi să te infigi cu ambele mâini în cartofii lui prăjiți. Barbații au un instinct ancestral cu privire la mortăciunea din farfuria lor. Atentie, nu e o fleică, e o pradă și s-ar putea să te mârâie dacă-ți înfigi unghiuțele in ea.

3. sa nu-i arăți poze cu pisica ta decât dacă pisica toarce comod pe decolteul tău

4. dacă ai mai mult de 12 clase și o poziție de minim middle management, tine asta doar pentru tine

5. inainte să pleci la întâlnire, bagă-te în frigider și stinge tot ce găsești acolo și când ajungi la întâlnire, vei ciuguli ca o vrăbiuță delicată. Asta îl va face să creadă că vei rămîne trasă prin inel și după inel. hă, hă, hă, hă!

6. nu-i arăta poze cu mama ta decât dacă e cameron diaz.

7. nu-ți cocoța sânii pe tavan. Va sta numai cu ochii pe pereți.

8. nu privi sfidator chelnerița sexy. O vei face și mai sexy în ochii lui.

9. nu răspunde la telefon decât dacă lucrezi la linia erotică.

10. nu face sex la prima întâlnire nici dacă e văr primar cu Eric Bana și Di Caprio. Măcar așa, de-a naibii. Plus că ție-ți place Viggo Mortensen.

il_570xN.379442183_s3gz

de ce inseala ei si de ce inselam noi

De ce înșeală bărbații?

– să-și reconfirme testosteronul din sange și bijuteriile din boxeri
– pentru că e o lege naturală nescrisă- sunt mai multe femei decât bărbați și ar fi nedrept ca fiecare bărbat sa aibă o singură femeie
-pentru că societatea si cultura ii aplaudă de câte ori o fac
– pentru că erecția de dimineață le reamintește in fiecare zi care e rostul lor în Univers
-pentru că au băut prea mult
-pentru că au băut prea puțin
-pentru că le permitem sau îi încurajăm
-ca să sfârșească o relație
-ca să înceapă o relație
-pentru că nu pot spune nu
– pentru ca vor să compare permanent ca să fie siguri că au ales-o bine pe cea de acasă
-pentru că sunt făcuți să cucerească- dacă nu pășesc pe Lună și nu invadează o țară, că nah, nu-s atâtea țări de ocupat câți bărbați sunt, macar o fustă dată peste cap să invadeze și ei
-pentru că trăiesc să caștige. Orice. Un meci de fotbal, un biliard cu prietenii, un premiu Nobel, o partidă de sex
-pentru că nu se pot calma făcând cumpărături
-pentru că le place sportul
-pentru că nu rămân gravizi
-pentru că de ce nu
-pentru ca f**i, nu f**i, vremea p**ii trece
-pentru că o dată nu se pune
-pentru ca părea o zi bună pentru
-pentru că sunt superbi-oglinda le confirmă asta în fiecare zi- și dețin tehnici de master of sex și ar fi egoist din partea lor să se bucure o singură femeie de aceste calități

De ce înșeală femeile?
Ca să se răzbune.
fd73d92f2868446077bb316a8d0e6a2a

de ce sunt ei mai fericiti ca noi

1. n-au tricouri cu fermoar la spate
2. tot bagajul lor de vacanta pentru o saptamana intreaga inseamna cateva tricouri. aah, si blugii de pe ei.
3. isi pot deschide sigur borcanele
4. “da” e “da” si “nu” e “nu”
5. nu trebuie sa se rada decat pe fata si pe gat
6. isi pot face manichiura cu o simpla unghiera
7. conversatiile telefonice intre doi barbati dureaza 1.5 minute
8. pot avea aceeasi tunsoare chiar si zece ani la rand
9. apropo, un tuns pentru barbati costa maxim 20 lei
10. arata sexy cu o tigaie in mana
11. le ajung trei perechi de pantofi
12. pentru ei, ciocolata e doar ceva acolo pe un raft intr-un magazin
13. nu se holbeaza nimeni la pieptul lor cand vorbesc
14. lumea intreaga e pisoarul lor…
15. …asadar nu trebuie sa se tina pana la urmatoarea benzinarie pentru ca baia din asta e prea imputita
16. ridurile le dau personalitate
17. pot purta pantaloni scurti chiar daca nu sunt epilati
18. pot purta pantaloni scurti chiar daca au picioarele scurte
19. nu-si rup unghiile incercand sa schimbe un cauciuc si, oricum, o unghie rupta nu e sfarsitul lumii
20. garajul e doar al lor
21. nu-si schimba numele dupa casatorie
22. sunt mai bine platiti
23. pot purta un tricou alb la o bataie cu apa
24. si, de fapt, nu au nevoie de tricou la o bataie cu apa
25. pot deveni presedinte
retro33

cum ar fi daca ei ar face copii

Mai mult ca sigur ne-ar trezi in toiul noptii sa le aducem niste mici cu mult mustar, niste cartofi prajiti si muraturi cat cuprinde.

Daca acum o suna pe ma-sa de 7 ori, daca ar fi gravizi, mami s-ar muta cu ei cu 5 luni inainte sa nasca ca nah, nu se stie niciodata.

In bagajul pregatit pentru  maternitate, ai gasi cu siguranta un desfacator de bere, o telecomanda de televizor si un playstation.

La maternitate, ar pune-o pe ma-sa sa  impinga in locul lor, cum ar pune-o si sa alapteze daca ar putea.

Greturile de dimineata nu ar mai fi cauzate de ceafa de porc inecata in carnati, ci de sarcina.

Daca ar fi insarcinati,  baietii nostri s-ar intalni la o bere fara alcool  si si-ar pune ecografiile pe masa, certandu-se si incercand sa clarifice care o are mai mare.

Sarcina ar fi o  adevarata binefacere pentru multi dintre ei de vreme ce “burta de bere” s-ar innobila brusc, numindu-se “sarcina”.

In plus, o sarcina de peste 7 luni este scuza perfecta cand iti arunci sosetele pe unde-ti tuna. ” iubito, le-as lua de jos, dar nu pot sa ma aplec din cauza copilului”.

La ecograf, orice le-ar spune doctorul, e un bou. Ei asteapta INTOTDEAUNA  baieti.

Vergeturi, kilograme in plus dupa sarcina?  Niciuna din problemele astea nu exista pentru ei, ei sunt pur si simplu perfecti. Continuu, in orice moment al vietii lor.

Iubito, pune-mi si mie 150 de sarmale in farfurie. Ce?  E prea mult? Ai uitat ca mananc pentru doi?!

Iubito,  maine ma duc la pescuit cu baietii. Si vin joi. Si nu comenta, te rog, ca-mi sta copilul pe ficat si-mi vine  sa  injur de mama.

 

Pana una alta, doi baieti isteti s-au gandit ei ca poate nu e chiar asa cu nasterea, asa ca au decis sa experimenteze  senzatiile. Cum s-au descurcat, vedeti  in filmuletul asta:http://bit.ly/Tfin5e

pregnant-man

 

 

 

o poveste de adormit barbati

Traiau odata intr-un colt de camera, aruncate sub un scaun scorojit de timp, doua sosete imputite. Erau gemene si suflete pereche, doar una din ele avea  o cicatrice, o cusatura veche in locul in care fusese agata de un cui rebel. Dimineata se trezeau impreuna, seara adormeau impreuna. asta pana cand, intr-o buna zi, o soseta luata de vant de pe balconul vecinilor, curata si parfumata, mirosind a  balsam de rufe, s-a oprit pe pervazul geamului camerei lor pret de cate momente.

Si asa au aflat cele doua sosete imputite ca, undeva in lumea asta, exista un lucru magic ce se numeste Masina de Spalat. Au stat toata noaptea si s-au sfatuit in fel si chip si, dis-de-dimineata, au pornit la drum.

Si au mers ele ce au mers pana cand, ajungand sub Patul cel Mare, s-au intalnit cu boxerii transpirati. “unde mergeti?’, au intrebat ei.

noi mergem spre soare rasare, in cautarea Masinii de Spalat”. 

” oooh, cat de mult mi-as dori sa ma spele si pe mine”, spuse emotionata perechea de chiloti.

” pai hai cu noi” au spus ciorapii intr-un glas.

Si-au mers toti trei si au mers pana cand, ajungand langa dulap, un miros  greu i-a izbit.

Oh, vai” au spus boxerii tremurand de frica. ” miazma asta sigur e putoarea vrajitoarei rele”.

De sub dulap, insa, s-a itit o maneca,apoi timid, inca una. Un tricou slinos a iesit incet, privind in jur cu teama.

” prietene,  hai si tu cu noi la Masina de Spalat ca vad ca ai nevoie  de ajutor si daca suntem mai multi, cu atat mai bine” spuse perechea de boxeri transpirati.

Si-au mers ei si-au mers zi si noapte pana cand au ajuns in bucatarie. Sus, pe masa, bazaite de muste, farfuriile pline de resturi de mancare zaceau triste.

Nu va suparati, doamnelor farfurii, stiti cumva unde e Masina de Spalat?” au intrebat toti intr-un glas.

daca ne ajutati sa ajungem in Chiuveta de Inox, va vom indruma cu mare drag”, au zanganit farfuriile.

Si sosetele imputite si  boxerii transpirati si tricoul slinos de mers la pescuit s-au luat de mana si astfel farfuriile murdare lasate pe masa s-au rostogolit in Chiuveta de Inox. una dupa alta.

Mergeti spre est”, au strigat farfuriile.

Si  tovarasii de drum au mers si au mers pana cand, intr-o buna dimineata, o lumina alba, orbitoare, i-a lovit. Era chiar ea, Masina de Spalat si usa ei rotunda era larg deschisa. Sosetele imputite si boxerii transpirati si tricoul slinos de mers la pescuit au sarit inauntru, fericiti si usa s-a inchis in urma lor.

Aceasta poveste mincinoasa a fost inspirata de desenul prietenei mele Laura care deseneaza chestii  misto pe https://www.facebook.com/compulsivedrawer?fref=photo.

Aceasta poveste este o fantezie si nu are nicio legatura cu realitatea. Pentru ca, dragi barbati, sosetele imputite nu stiu singure drumul catre masina de spalat, cineva trebuie sa le duca acolo,

Si iata si desenul.

1230030_520814424668711_1235528294_n

 

 

ce te faci de Paste daca esti singura?

Pai te faci bine, ca sa zic asa.

1. Iti faci o manichiura scumpa si complicata si ti-o admiri din 5 in 5 minute cum sta ea nemiscata si neatinsa pe unghiutele tale in timp ce alte manichiuri mai putin norocoase freaca geamuri si vopsesc oua.

2 Acum e momentul perfect sa te mai razgai putin la mama acasa, ia-ti frumos poseta si cartea preferata in ea si infiinteaza-te la mama. Tot ce ai de facut este sa-ti reamintesti ce bine e sa gateasca altul pentru tine, sa-ti aseze masa si sa te scarpine in coarne.

3. Mai lipeste inca o zi de concediu la astea 3 sfinte, fa-ti valiza sau ruccsacul, ia-ti o prietena de aripa  si tuleste-o intr-un city break cu spa, alcool, baieti si magazine.

4. Du-te in club in noaptea de Inviere, e cea mai buna noapte din an daca vrei sa-ti gasesti perechea. Aia, e drept, putini barbati de acolo, sigur nu sunt casatoriti sau cuplati cu altele.

5. Pastele in familie inseamna tone de cozonaci, drob, pasca si alte trebsoare din astea indecente  care, dupa ce trec Sarbatorile, se transforma in colacei. Nu aveti sub nas trei zile, de trei ori pe zi,  sfintele bucate, nu aveti nici suncile pe cur apoi.

6. Ai trei zile doar ale tale. Dormi, dormi, dormi.

7. Oare cum incepea Sex and the  city? Mmm,e momentul sa-l vad a 8-a oara.

8. Ai vazut vreodata oamenii imbulzindu-se in magazine  si luptandu-se pe vopsea de oua ca inainte de apocalipsa cu Brad Pitt? Perfect, n-ai pierdut nimic.

9. Apropo, ai incercat sa scoti vreodata petele de vopsea de oua?

rabbit_about

Next page →