Tag Archives: moarte


” ia repede telecomanda ca trece mortu ‘ la televizor!”

Inteleg perfect si accept atractia omului fata de moarte. Bucuria si superioritatea cu care  omul viu il priveste pe cel mort pentru ca, iata, el respira, rade, plange si se misca, spre deosebire de  omul mort intins in fata lui pe nasalie sau pe  caldaram. De la executiile publice la stirile cu sange proaspat si lux de amanunte, spectacolul mortii continua sa fascineze. Curiozitatea e, cumva, usor de inteles. “Sa vad cum e sa mori”, ” Aa, deci asa e”. Si, inconstient, iti mai acoperi niste intrebari ascunse in adancul tau. E in ADN-ul nostru sa stim ca urmam, candva, celui intins in fata noastra si curiozitatea asta nu e altceva decat intrebarea care ne sta tuturor pe limba. ” Cum e?”. Asa e.

Si tot asa, inconstient, cred ca omul are nevoie sa isi aminteasca  din cand in cand de moarte ca sa se bucure mai abitir de viata. Am citit undeva ca, in timpul razboaielor, dupa bombardamente, supravietuitorii se puneau pe sex ca scapati din manastire.

“Iesi, fa, ca trece mortu!” strigau femeile pe ulita la tara, in copilaria mea. Isi scoteau mainile pline de zoaie din copaie, le stergeau de poalele sortului, insfacau copiii in brate si fugeau la poarta ” sa vada mortu'”. “ hai fa, ca mortu’ nu asteapta!“. In urma defunctului se iscau comentarii lungi si aprige, de la cati popi a avut la inmormantare, la pantofii cu care l-au incaltat si paltonul cu care l-au imbracat pe bietul mort. Era nou? Era al lui?  Il mai purtase? Amanunte esentiale.  Cine a venit si cine nu si de ce. De ce l-au inmormantat acolo si nu aici sau invers.  Ce au pus  in ” pachete” si cat de bine au fiert coliva.  Cine s-a imbatat la pomana.

Cei vii se pregateau cu totii de marele moment ca si cand si-ar fi regizat in cele mai mici detalii ultima reprezentatie.  De teama sa nu fie aruncate in cine stie ce lada de doi bani sa rada tot satul, babele ramase singure stateau cu coparselul cocotat in pod si-l mai stergeau din cand in cand de praf.

Bunica-mea ne-a prins in camera si  ne-a insirat pe pat, incantata de achizitii, toate  batistele si stergarele. Cand incepusera sa-si  faca un cavou, ne pofteau in fiecare duminica sa mergem la cimitir.  Sa facem un picnic.

Inteleg deci, perfect, fascinatia mortii. Dar pana in punctul in care devine subiectul obsesivo-principal de discutie  al unui intreg popor. Ca asta  inseamna  ca toate celelalte subiecte s-au terminat pe lumea asta si singurul motiv de bucurie care ne-a mai ramas e moartea. Sa moara si mortu vecinului, al bogatului, al celebrului.

“Ia repede telecomanda, ca trece mortu’ la televizor!”

ca a fost la Antipa dar nu a vazut fluturii

Recunosc, am mers la Antipa cu prostii si prejudecati in cap. M-am mai intersectat cu expozitia The Human Body acum vreo trei ani, parca, in Viena, dar ideea de a o vizita a ramas doar o idee. Ca pe toti oamenii care iubesc viata, ma inspaimanta moartea. Expozitia de la Antipa, insa, nu are nimic de-a face cu moartea. Este plina de viata: sunt copii care privesc uimiti, cu ochii mari exponatele, de adolescenti care-si dau coate si se hlizesc, de oameni care vin sa se descopere dintr-un cu totul alt unghi.
Am plecat de acolo fascinata de ce am vazut , usor ingandurata si usor nelamurita. Am vazut fiecare oscior, fiecare nerv si fiecare vena a mea chiar acolo, in fata ochilor mei, am inteles de ce ma doare fiecare muschi dupa ora de cardio, am inteles de ce nu pot manca un tort intreg la o masa desi mi-as dori uneori sa pot face asta, am vazut corpul uman felie cu felie, os cu os, vena cu vena dar ceva tot nu am inteles: unde stau fluturii din stomac?

si un sfat zic eu, bun: daca vrei sa te lasi de fumat, viziteaza expozitia.

3930260354_148d1da8de_opoza de aici