Tag Archives: Philips


Cum să-i netezești și viitorul, nu doar cutele cămășii

O bună prietenă de-a mea, frumușică foc și deloc proastă, era, în cercul nostru, un studiu de caz despre cum să nu alegi bărbații nepotriviți. Primul de care se indrăgostise fleașcă era, evident, însurat fedeleș. In apărarea ei vreau să spun de la bun început că individul nu purta verighetă pentru că, vezi Doamne, încă nu se căsătorise religios, deși civil era însurat de peste zece anișori. Așa că s-a trezit în miez de noapte cu telefon de la nevastă-sa care a lămurit-o pe dată cum stă treaba, trimițând-o în niște călătorii îndepărtate pe care ea nu și le planificase.

Și cel de-al doilea era la fel de însurat, ba chiar purta și verigheta la vedere, dar i-o fluturase pe aia cu separatul. Adică, se lăuda el, avea atât de multe de împărțit financiar cu soața, încât era mult mai simplu pentru amandoi să rămână căsătoriți, dar să locuiască separat. Fericirea a durat, însă, până când fraiera s-a întîlnit cu separații bot în bot la supermarket. Adică ei erau bot în bot ca doi porumbei.

Al treilea era însurat, avea verighetă, locuia cu soția, dar aia era o scorpie care nu-l iubea și nu avea grijă de el. Toate bune și frumoase până când, într-o bună zi, văzându-l când venea să o ia de la birou, o colegă mai slobodă la gură i-a șoptit fraierei la ureche că musiu  o minte cu nerușinare. De unde știi tu așa de bine că mă minte? A întrebat-o prietena mea. Păi, poți vedea cu ochiul liber, draga mea. N-ai observat ce cămăși impecabil de curate și călcate poartă? Păi dacă era cum zicea el, ar fi umblat cu gulerul boțit și cute la mâneci.

Asta a băgat la cap și, după ce i-a tras ditamai perdaful, i-a dat papucii și s-a îndrăgostit de altul. De data asta, alesese un suflet pereche care purta doar cămăși boțite și tricouri care nu văzuseră în viața lor un fier de călcat. Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit nici de data asta cu cea din târg. Omul are o nevastă care-l trimitea de acasă călcat și apretat, dar și una bucată amantă care i le boțea la loc în programul prelungit de muncă sau în pauza de masă.

Asta e, însă, excepția care confirm regula. Așa că, dragelor, dacă-l vreți doar pentru voi, asigurați-vă că are cămășile călcate impecabil. Mai ales că acum e atât de ușor să faceți asta cu stația de călcat Philips Perfect Care Elite Silence. E mai deșteaptă ca prietena mea de care vă povesteam pentru că nu arde hainele și topește imprimeurile și calcă perfect, deși nu are buton de reglare a temperaturii sau de alte setari pentru abur sau materiale diferite. Rezervorul îți permite să calci până la 2 ore fără să pui apă și poți folosi direct apă de la robinet. Are, bineinteles, sistem anticalcar, așa că nu vei avea probleme și poți călca hainele și direct pe umeraș, folosind aburul. Un singur lucru nu știe să facă minunăția asta: să-ți spună în timp ce calci cât de frumoasă ești. Dar nah, tehnologia evoluează continuu și speranța moare ultima. 

IMG_7762IMG_7746 IMG_7773 IMG_7789 IMG_7792 IMG_7794 IMG_7799IMG_7755

Curatenia de Paste si tot felul de alte minuni

Aud in stanga si-n dreapta cum ca lumea nu mai crede in minuni si asta nu e bine tocmai acum, cand se intensifica minunile. Eu, de exemplu, am vazut tot felul de miracole in postul Pastelui.

De exemplu, soacra unei bune prietene care tot restul anului era semi-chioara si ii chinuia pe astia mai tineri sa-i citeasca subtitrarea la emisiunile doctorului OZ, inainte de Paste, brusc avea acuitatea vizuala a unui vultur carpatin.

Ca prin sfanta minune, ea, care trecea pe langa tine fara sa-ti raspunda la salut, acum vedea orice particule de praf ascunsa in dosul canapelei si orice urma de strop ramasa pe geamuri. Minunea nu ii afecta, insa si puterile, asa ca ea in continuare doar dadea din gura, indicandu-i celei tinere coordonatele geografice ale mopului pe podea si ale carpei de praf pe raftul de sus al bibliotecii.

O alta care oricum tot anul traia intr-o farmacie, inainte de sarbatori se muta brusc in laboratoarele NASA unde chiar si o singura molecula de jeg declansa alarma NORAD.

Unii gasesc semne sfinte in felia de paine, altii vad chipul Maicii intr-o pata de mucegai de pe pereti, dar nimic nu anunta mai bine venirea Sfintelor Sarbatori ca o gospodina cu oja sarita de pe unghii, ochii incercanati si privirea de fiara flamanda in cautarea prazii numita generic “oferta speciala de Paste”.

Ca orice treaba stabilita doar de barbati, si aceasta sarbatoare religioasa ne trimite, cum altfel, la mop si la cratita. Nu ca nu le-am fi vizitat de mult, dar acum, inainte de Paste, totul se schimba. Daca inainte niste praf pe un raft era si el, acolo, niste praf pe un raft, acum praful e la fel de mult ca nisipul in Sahara. Daca inainte aveai pe geam asa, niste urme de ploaie, acum pare ca ti-a tropait pe geam Omul Paianjen venit de la pescuit cu cizme de cauciuc.

Daca inainte un smoc de par de pisica parea asa, o papadie din aia in care sufli ca sa ai noroc, acum pare ca ti-a dormit Yeti pe canapea. Da, daca pana acum aveai in casa o mica pisicuta cu par scurt, in aceasta perioada, pisicuta devine o armata de lei si tigri corciti cu maine coon, norvegiene de padure si persane. Adica toate flocoseniile, pufoseniile si blanoseniile din lume au trecut pe la tine prin casa si si-au lasat bucati de blana pe canapea, pe sub canapea si in cele mai ascunse locuri din casa ta.

La o asa minune, doar o alta minune iti mai poate salva casa. Adica Philips, modelul de aspirator special gandit pentru case cu blanosi mari si mici, caini si pisici. Are un brat lung si cap rotativ ca sa ajungi chiar si pe cele mai inalte dulapuri, unde ajung doar pufoseniile cataratoare,  are filtre si perii speciale, iar favorita mea e aia cu care pot curata parul de pisica din locul lor preferat de dormit: tastatura laptopului.