Tag Archives: turism


o întâmplare cu gâște și turism rural

M-au fascinat dintotdeauna oamenii care-și permit o cameră la hotel dar aleg sa doarmă în cort. O dată, de două ori pe an pleacă omul în concediu, așa ca determinarea și încrâncenarea lor sunt greu de înțeles pentru mine. Fie el răsăritul cât de răsărit, prefer de o mie de ori să-l văd din balcon și fără un kil de furnici în chiloți, tremurând de frig din toate încheieturile.

Cea mai sălbatică aventură a mea a fost acum o mie de ani, când erau copiii mici și eu suficient de nebună încât să mă plimb cu oale, cratițe și lădițe cu fructe și legume proaspete să nu cumva să pună copiii în gură altceva decât mâncare gătită de mine. Și de aia le cumpar acum de la colonel, ca să recuperez, nah.
La sfatul unora mai bătrâni și mai fără minte ca noi și care avuseseră o dată-n viață o vacanță la țărani sadea și atât și, neavând termen de comparație, idealizau fiecare dumicat de mămăligă înghițit acolo, am luat calea muntelui în căutarea turismului rural.
Primul popas a fost la casa de vacanță a unor prieteni. Casa, pe undeva pe lângă Câmpulung Muscel, era numai bună de urcat pe roate și strămutat la muzeul satului din București. Știți lavițele alea de lemn de juma de metru, acoperite cu ceva nedefinit de vechi? E, pe o laviță din asta am dormit eu cu două bucați copii.
De dimineață, aproape băgați în șoc anafilactic de paianjeni nehrăniți de ani de zile, am fost înțepați de viespi și alergați de vacă.

Și am strâns tot bagajul abia desfacut și am plecat.

Următorul popas, Cheile Dambovicioarei. Loc frumos, sat frumos, turism rural, ciuciu.
Am găsit singura gospodărie care închiria camere și care avea și curte. Adulții nu erau acasă, doar un puști mucos care ne-a comunicat tariful și ne-a arătat camera. Afară, vară, 54 de grade, picii transpirați și nespălați și opăriți și înțepați și nedormiți.
Ok. Și-am început să descărcăm. Biberoane, cărucioare, crăticioare, roșioare, premergătoare, plăpumioare, pernișoare. Și când am terminat de descărcat, mă pune ăl cu coadă să întreb unde au baia.
Baie pentru? întreabă mucosul și-mi arată un wc de lemn în fundul curții, bine păzit de gâște și curcani. Oftez și caut cu privirea în jur doi, trei copaci după care să mă.
Nu, baie pentru spălat, răspund.
Aaa, se luminează ăla la față. Păi haideți cu mine, zice el, și mă duce hăt, în fundul fundului curții. Acolo, un râu. Și o găleată legată cu sârmă pe care să o cobor, eu, adică, să iau apă din râu ca să spăl copiii și să fierb biberoane.

Știți vorba aia, te bat cu copilul în cap? Ei, eu am spus-o prima.
images

ca daca te loveste patriotismul pe munte, trebuie sa te scarpini cat mai departe

Dupa sase ani de batut Austria in lung si-n lat, usor plictisita de snitele cat roata carului, ordine si disciplina si, recunosc, usor mai precauta cu monetarul in context de criza prelungita, m-a mancat in cur patriotismul si m-am gandit sa ma scarpin cu o minivacanta pe Valea Prahovei.

Dupa aproape o ora de zgaltaiala pe macadam, in cautarea a ceea ce eu visam ca este un loc in varful muntelui, departe de civilizatie, am  gasit un hotel langa o alta pensiune langa o alta constructie  langa…Una peste alta, locul s-a dovedit  a fi mai circulat decat Centrul Vechi sambata seara si aproape ne-am batut cu sabiile pentru un loc de parcare.

In restaurant, unicul pe o raza de jumatate de ora de mers, la fiecare inghititura se oprea cate un copil sa te analizeze. Adica ok, am inteles ca aveam o mimica interesanta in momentul in care citeam preturile, dar dupa? Sau inca eram in stare de soc si nu ne dadeam seama?

Restaurantul fiind unic, preturile erau pe masura. Adica “iete, eu atata vreau sa coste, na,  dai, mananci, nu dai, rabzi si te manechinizezi sau o iei la picior prin padure si intrebi ursul unde mananca el mai ieftin de obicei”. Un snitelutz de puiutz costa cat un kil de somonutz.  Ochii mei gogonati de spaima au primit imediat un raspuns zambitor” pai doamna, suntem in varful muntelui aici, nu-i supermarketul dupa colt”. Serios? Si aduceti puii cu serpasii?

Pe munte, ca pe munte. Frumos, nu zic. Uite iarba, uite pet-ul, uite hartia igienica uscata si cotorul de porumb. Ca da, nici nu te scoborai din telecabina care costa cat Bucuresti-Milano cu avionul, ca sareau aia pe tine cu porumb fiert, copt, kurtosi si covrigi.

Pajistile, pline de familii venite cu toata mobila din casa sa faca un gratar, cu catel, cu purcel, cu administrator de bloc cu tot.  Redescopar versiunea de vara a tzoapei cu tocuri de 15  pe munte si anume tzoapa cu slapi. Doar ca vara e mai rau ca nu e singura: si ei sunt tot in slapi. Cumva, sunt multumita, la cat costa puiul, e bine ca-mi taie astia pofta de mancare.

Si da, mi-a placut la munte. Dar aici, sus, unde nu era tipenie de om, vantul suiera prin creste intr-un fel unic, iar ceata care se ridica usor imi dadea senzatia ca sunt intr-o poveste. M-as fi aplecat sa miros iarba usor uscata dar sincer, mi-a fost frica sa nu dau peste alta floare. IMG_0938